Jurnalul Psihologului
Mituri despre schizofrenie
Chiar dacă schizofrenia nu este vindecabilă, ea este tratabilă. Se pot face multe lucruri în legătură cu gestionarea bolii. Să nu uităm că persoanele cu schizofrenie sunt persoane, nu diagnostice.
Consilierea este un proces prin care se facilitează cunoașterea de sine, acceptarea emoțională și dezvoltarea personală și a resurselor proprii. Scopul consilierii psihologice este să te echipeze cu abilități pentru a trăi o viață mai împlinită.
Chiar dacă schizofrenia nu este vindecabilă, ea este tratabilă. Se pot face multe lucruri în legătură cu gestionarea bolii. Să nu uităm că persoanele cu schizofrenie sunt persoane, nu diagnostice.
Atâta timp cât îi arăți copilului tău că tu crezi în el, îi oferi și îi arăți iubire, căldură, afecțiune și sprijin, copilului tău îi va fi bine.
Învățarea face parte din viața noastră în fiecare zi - depinde de noi cum reușim să o facem cât mai utilă și mai plăcută.
Uneori mă gândesc de ce am așteptat așa de mult timp ca să cer ajutor. Uneori biletul către schimbare e atât de aproape de noi, dar ne încăpățânăm să îl vedem și să îl accesăm.
O emisiune despre cum să ne găsim barometrul fericirii în acest an.
Pentru cineva cu PTSD, amintirea activează aceeași cascadă neurochimică precum evenimentul original.