Sunt Dihel Tania Blanka, psihoterapeut și psiholog clinician acreditat de Colegiul Psihologilor din România.

Dintotdeauna mi-a plăcut să mă aflu printre oameni, să le aflu poveștile. Sunt o fire curioasă și am o înclinație naturală spre cuvinte, spre felul în care ele fac vizibilă lumea noastră interioară. Îmi place să fac legături între ceea ce trăim, ceea ce simțim și felul în care povestea noastră de viață modelează relațiile pe care le avem, alegerile și imaginea despre noi înșine. Așadar, alegerea de a deveni psihoterapeut a venit firesc.

Sunt o persoană caldă, empatică, atentă la nuanțe, și în același timp, nu mă sfiesc să spun lucrurilor pe nume. În munca de la cabinet, există un fin echilibru între a asculta și a vorbi, căci fiecare își ocupă propriul spațiu pentru ca împreună să putem genera un „noi”, ca alianță terapeutică - atât de esențială pentru succesul terapeutic.

Despre formarea mea

Am ales să studiez la Facultatea de Psihologie din Cluj-Napoca pentru că mi-am dorit să am acces la o formare cât mai bună în domeniul psihologiei. Mă bucur că am luat această decizie, care mi-a influențat mult parcursul vieții. Anii petrecuți în Cluj-Napoca m-au provocat intelectual și au sădit în mine cunoștințe, abilități și deschiderea care îmi permit astăzi să văd omul în toată complexitatea sa. Cred că acest lucru s-a datorat, în mare parte, oamenilor pe care i-am întâlnit de-a lungul acelor ani: profesorii și supervizorii care mi-au pus bazele formării profesionale, dar și colegii alături de care am învățat, am lucrat și am construit proiecte împreună. Multe dintre aceste experiențe au contribuit la felul în care gândesc și lucrez astăzi. Pentru mine, acei ani sunt dovada că oamenii pe care îi întâlnești în viață contează enorm. M-au ajutat să-mi clarific valorile, viziunea și felul în care aleg să lucrez azi, în cabinet. Principiile pe care mi le-am însușit atunci mă influențează și mă inspiră în munca mea, zi de zi. Gândirea clinică, stilul terapeutic, disciplina și autenticitatea - toate mă ajută să pot fi alături de cel care îmi trece pragul cabinetului.

Formarea mea de bază este în psihoterapie cognitiv-comportamentală (CBT). La Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca am absolvit atât facultatea, cât și masteratul în Psihologie Clinică și Psihoterapii Cognitive și Comportamentale (APCCR). Tot acolo am intrat în contact cu perspectivele teoretice și practice ale terapiilor din al treilea val: terapia prin acceptare și angajament (ACT), terapia dialectic-comportamentală (DBT), terapia schemelor cognitive (ST) și intervenții bazate pe mindfulness (MCBT). Așadar, aș spune că în prezent folosesc o abordare mai degrabă integrativă: minte, emoții și corp. Mă formez continuu, participând la cursuri de formare profesională, grupuri de dezvoltare personală și de intervizare.

Prețuiesc mult legăturile profesionale pe care le-am construit de-a lungul timpului cu psihoterapeuți din Oradea și din alte orașe din țară. În timp, am ajuns să colaborez cu specialiști în care am încredere (psihoterapeuți, psihologi clinicieni, logopezi, medici de diverse specialități), astfel încât, atunci când este nevoie, să pot orienta o persoană către un coleg potrivit.

De ce echilibru pentru suflet?

Povestea e mai lungă, aici voi reda doar o parte. M-am întrebat ce caută oamenii cel mai des în viață. Poate primul răspuns care ne vine în minte este fericirea. Totuși, fericirea mi se pare ceva fluctuant, vine în valuri și deseori avem tendința să o minimalizăm (uneori nici nu reușim să o recunoaștem pe deplin înainte să treacă). În schimb, ideea de echilibru mi se pare mai realistă și apare mai des în mintea oamenilor. Cred că, în diverse forme, mulți dintre noi căutăm un echilibru în viața noastră. Chiar dacă nu cred că e posibil să avem un echilibru în toate aspectele vieții deodată (cel puțin nu pentru mult timp), cred că sunt perioade în care putem să cultivăm mai mult anumite domenii ale vieții noastre. Și, privind înapoi, putem simți că ne-am trăit viața într-un mod care ne reprezintă, cu suficient sens și împăcare interioară.

De ce suflet? Asta are legătură cu felul în care eu aleg să îmi fac munca: cu implicare și dăruire, cu autenticitate. Pun suflet în ceea ce fac, iar psihoterapia reflectă foarte bine această parte din mine. Eu nu încetez să descopăr cât de frumoasă și vastă e psihologia, cât de complexă e personalitatea omului și cât de multă valoare poate să aducă psihoterapia în viața omului.

Cum văd eu psihoterapia

Psihoterapia poate arăta diferit de la o persoană la alta. Unii oameni vor să treacă printr-un proces terapeutic mai profund, care să se întindă pe o perioadă mai lungă și astfel, ajungem să explorăm pe îndelete experiențele emoționale și tiparele interne care s-au format de-a lungul timpului. Alții, în schimb, vin cu o dificultate emoțională punctuală, pe care își doresc să o înțeleagă și să o gestioneze, fără să ajungem mai în profunzime. Pentru mine, ca psihoterapeut, este loc pentru ambele variante și pentru tot ceea ce se află între ele. Iau în calcul nevoile și obiectivele fiecărui om, iar direcția și durata terapiei o construim împreună, pe parcurs.

Din practica mea de până acum, am observat că ceea ce ne dezvoltă cu adevărat este să ne uităm în interiorul nostru cu curiozitate și blândețe, să ne întâlnim cu propriile dureri, să ajungem la răni și să le oferim îngrijirea de care au nevoie, să ne ascultăm nevoile, dorințele, fricile, să ne simțim emoțiile, să ne acceptăm pe noi înșine și să ne asumăm efortul de schimbare. Dacă dorim să ne cunoaștem și să trăim o viață mai împlinitoare, e necesar să depunem eforturi la fel ca și atunci când dorim, spre exemplu, să învățăm ceva nou.

Libertatea interioară nu ne este dată, ci este o construcție permanentă în acest ~ aici și acum ~ al vieții noastre. Un psihoterapeut sprijină schimbarea folosindu-se de diverse tehnici terapeutice, însă acestea dau roade doar atunci când persoana este pregătită să se scufunde în procesul terapeutic prin responsabilizare, angajare în munca cu sine și reflectare față de propria persoană.

Dacă simți că rezonezi cu abordarea mea și crezi că e timpul să faci o schimbare în viața ta, te invit să ne cunoaștem.