Jurnalul Psihologului
9 aspecte despre atacul de panică
Este foarte important să înțelegi legătura dintre ceea ce gândești, ceea ce simți și felul în care răspunde corpul tău, iar ulterior să înveți cum să le gestionezi.
Durerea este inevitabilă, suferința este opțională.
Este foarte important să înțelegi legătura dintre ceea ce gândești, ceea ce simți și felul în care răspunde corpul tău, iar ulterior să înveți cum să le gestionezi.
Anxietatea de testare este resimțită ca un nivel excesiv de îngrijorare înainte, în timpul şi/sau după situaţii legate de testare (uneori acompaniate de simptome fizice) în legătură cu consecinţele unor posibile rezultate slabe.
Oricât de grea ar părea o luptă, continuaţi să luptaţi, căci doar pas cu pas veți ajunge la lumină.
Anxietatea este ca o umbrelă care înglobează o serie de trăiri emoţionale cum ar fi: frica, furia, nervozitatea. Deși ea ne poate afecta întregul corp, aceasta pornește din mintea și gândurile noastre. Acest lucru îl putem folosi în avantajul nostru.