Stimulați și încurajați mult mai mult activitățile fizice, sportul, joaca în natură și interacțiunea față în față cu alți copii sau cu membrii familiei.

Este important ca adulții să își petreacă cât mai mult timp de calitate cu copiii lor deoarece aceștia au nevoie de interacțiune umană directă. Astfel, ei învață să își exprime emoțiile și sentimentele atât verbal, cât și prin gesturi și expresivitate facială. Este greșit să credem că dacă-l trântim pe cel mic în fața televizorului sau a unor jocuri drăguțe, acestea vor suplini ajutorul incomensurabil al adulților. Din contră, studiile de specialitate și practica au demonstrat că tehnologia inhibă dezvoltarea limbajului expresiv: copilul învață multe cuvinte, dar nu le folosește în limbajul de zi cu zi.