Multe persoane privesc perfecționismul ca pe un lucru pozitiv și nobil, ca pe o virtute care îți crește șansele să fii o persoană de succes, dar de fapt, perfecționismul se alimentează din frica de a face greșeli.

În ciuda a ce pare să sugereze termenul de perfecționism, el nu înseamnă să tinzi să fii varianta ta cea mai bună. Perfecționismul nu înseamnă o creștere personală sănătoasă, ci mai degrabă presupune presiunea ca ceea ce faci să fie foarte bine.

Deși nu există o definiție perfectă a perfecționismului, acesta implică:

  • Încercarea continuă de a atinge standarde înalte (pentru tine și pentru ceilalți)
  • Să te evaluezi pe tine ca persoană bazându-te pe abilitatea ta de a atinge acele standarde foarte înalte
  • Trăirea unor consecințe negative (dezamăgire, demotivare) în urma neatingerii acelor standarde
Perfecționismul - obstacol sau virtute
Imagine: Necunoscut , Google

Perfecționismul se alimentează din frica de a face greșeli și din credințele conform cărora greșelile te fac să fii mai puțin valoros, mai puțin plăcut de alții (chiar devalorizat) sau că greșelile duc la rezultate dezastruoase. Perfecționismul este modul în care facem față credinței că cine suntem acum și ceea ce am făcut până acum nu este suficient. Perfecționismul presupune o mentalitate de auto-sabotare, auto-pedepsire, care ne privează de bucuria procesului prin care trecem atunci când avem diverse realizări. Prin urmare, perfecționismul devine ca o roată de hamster: nu se oprește niciodată, în timp ce noi devenim tot mai obosiți.

Paradoxul perfecționismului

Multe persoane privesc perfecționismul ca pe un lucru pozitiv și nobil, ca pe o virtute care îți crește șansele să fii o persoană de succes. Oamenii au diverse motive pentru a fi perfecționiști: vor spune că le permite să fie eficienți, organizați sau să fie pregătiți pentru orice. Chiar dacă prin a avea standarde înalte și scopuri ambițioase ne creștem șansele să avem reușite în viață, uneori ele se pot transforma în obstacole serioase în calea noastră către fericire și pot chiar să ne împiedice performanța. De exemplu, amânăm să începem o activitate de teama că nu o vom face foarte bine sau o evităm (făcând orice altceva), cu speranța că se va rezolva de la sine sau că nu va mai trebui făcut (Îți sună cunoscut?). Astfel, anxietatea pe care o simțim în legătură cu felul în care vom performa ne sabotează performanța. Trăim stresați și nu reușim să ne bucurăm de viață.

Chiar dacă avem standarde înalte, ele se pot transforma în obstacole serioase.

Descrierea unei persoane perfecționiste ar suna cam așa în termeni pozitivi: dedicată, perseverentă, om pe care te poți baza. În sens negativ, ar fi cam așa: critică, nerealistă, caută aprobarea celorlalți, trăiește multă anxietate.

Domeniile vieții în care cineva poate fi perfecționist sunt: locul de muncă / școală, organizare și curățenie, familie și alte relații, timpul liber, felul în care vorbește și scrie, mâncare / greutate / formă a corpului, igiena personală, sport.

O persoană perfecționistă crede că trebuie să lucreze din greu pentru a îndeplini standarde foarte ridicate de performanță pentru a evita criticile, dezaprobarea sau rușinea. Adesea, ea are reguli rigide despre cum funcționează lucrurile (sau chiar viața), reguli rigide de tipul „cum trebuie” și este preocupată de timp și de eficiență.

Să faci foarte bine în toate domeniile vieții este o chestiune de auto-sabotaj, căci există puține șanse să reușești acest lucru în timp ce trăiești o viață echilibrată. Această senzație de presiune constantă este foarte probabil să te facă să te simți mereu tensionat și stresat, ca și cum ai fi pe marginea prăpastiei. De asemenea, fiind perfecționist, adesea ajungi să te simți vulnerabil pentru că aproape niciodată nu atingi acele standarde înalte pe care ți le impui și ajungi să te simți ca un eșec.

Există o diferență între perfecționism și excelență

Standardele de neatins sunt atât de înalte și inflexibile încât chiar și faptul că ajungi la ele vine cu un cost considerabil de mare. Atunci când nu atingi standardul impus, în loc să crezi că a fost într-adevăr nerealist, vei ajunge la concluzia că nu ai muncit suficient sau ai eșuat. Atunci, devii foarte critic și exigent cu tine și îți spui „Sunt așa un prost!”, „Trebuia să fac mai bine!”. Apoi, ca emoții apar furia, frustrarea, anxietatea, depresia, vinovăția și rușinea.

Să ai aceste așteptări atât de inflexibile de la tine poate avea un impact negativ asupra stării tale de bine, generând rigiditate, frustrare, izolare socială, motivație scăzută, blocaj emoțional, depresie și o puternică senzație de eșec.

Câteva mituri despre perfecționism

  • Cu cât lucrezi mai mult, cu atât o să ai rezultate mai bune.
  • Ca să fii performant, trebuie să ai în minte acest lucru și să pui restul aspectelor vieții pe pauză.
  • Cu cât te dedici mai mult unui lucru, cu atâta o să îl ai mai mult.
  • Oamenii nu pot fi fericiți dacă nu sunt de success.
  • Dacă trebuie să fac un lucru, trebuie să îl fac bine.
  • Oamenii sunt atenți la detalii și sar repede să critice.
  • Dacă renunț la standardele mele, nu o să mai am nicio direcție în viață.

E important să-ți aduci aminte că există o diferență între perfecționism și excelență. Cea din urmă se referă la dorința de a evolua, fiind motivat de pasiunea pentru a învăța noi lucruri (decât din frica de a face greșeli), să depui efort rezonabil astfel încât să poți duce o viață echilibrată, să înveți să fii ok cu tine atunci când greșești și să știi că ești o persoană valoroasă indiferent de reușitele (sau eșecurile) tale.

A face perfect este un mod artificial al experiențelor noastre. Perfecțiunea este ceva ce constrânge și rigidizează pentru că rareori comportamentele noastre reușesc să atingă niște standarde înalte (de multe ori, nerealiste). Pe de altă parte, a fi imperfect înseamnă a fi uman. Imperfecțiunea înseamnă libertate deoarece ea reprezintă starea noastră naturală. Este modul în care noi ne-am născut să fim.