Adicția - Psihologia dependenței și a comportamentului adictiv de Jenny Svanberg
În ultimul timp, mă întâlnesc tot mai des cu acest subiect, în munca de la cabinet. Sunt multe întrebări, multe răspunsuri, mai multe nedumeriri și neclarități, și tot atâtea explicații - variind de la explicații simple până la unele foarte complexe.
Această carte abordează pe înțelesul oricui multe aspecte psihologice complexe despre cum ajunge ca o persoană să fie dependentă și ce se poate face în acest sens (ca recuperare). Vă redau și eu mai jos câteva idei esențiale, care mi-au atras atenția.
💡 Ce este o adicție, de fapt?
Adicția este mai degrabă un proces decât un punct final și poate fi înțeleasă ca un obicei extrem, care a devenit disfuncțional și este greu de depășit. Modul de dezvoltare a unei dependente este influențată genetic, dar nu poate fi redusă doar la o vulnerabilitate genetică. Adicția nu este ceva ce ai sau nu ai, ci este ceva ce există în gama comportamentului normal. Toți avem capacitatea de a deveni dependenți de diferite lucruri, în diferite momente din viață, în funcție de ceea ce ni se întâmplă și de împrejurări. În același timp, toți avem capacitatea de a depăși această etapă.
💡 Cum „apare” adicția?
Creierul se schimbă ca răspuns la orice experiență avem, începând de când ne naștem. Creierul se dezvoltă pe tot parcursul vieții. Experiențele noastre ne modelează creierul, iar creierul ne modelează experiențele ulterioare, ca într-o buclă continuă. Ce se întâmplă în creier când învățăm? 🧠 Când avem o experiență nouă, neuronii se activează aproape simultan, înregistrând asocierile cu această experiență anume pentru a ajuta la plasarea ei în memorie. Noi învățăm prin asociere, astfel că, cu cât facem ceva de mai multe ori, cu atât conexiunea dintre neuroni devine mai eficientă și, în cele din urmă, se fixează în arhitectura biologică a creierului nostru. Experiențele noastre ne schimbă biologia. Schimbările din creier asociate cu învățarea sunt mai rapide și mai puternice atunci când sunt provocate de emoții puternice, în special în momentele sensibile din dezvoltarea noastră. Cu cât ceva este mai nou, mai atractiv și mai ieșit din comun, cu atât creierul nostru este mai predispus la schimbare, iar aceste schimbări sunt mai predispuse să se transforme în obiceiuri.
Prin modul în care învață creierul nostru (cu multe repetiții și semnificații emoționale), acțiunile devin mai automate și mai puțin deschise controlului conștient. Știm că există și alte opțiuni, dar ele sunt greu de adus aproape. În cazul comportamentelor adictive, mintea ne păcălește să alunecăm pe o pantă de pe care e din ce în ce mai greu să ne retragem. Nimeni nu începe să consume cu gândul să devine dependent. Deci, privind retrospectiv, putem susține că dependența nu este niciodată o alegere. Această alunecare se întâmplă treptat.
💡 Ce face ca o persoană să devină dependentă și alta nu?
Oamenii care au vieți cât de cât sănătoase și împlinite tind să NU devină dependenți de droguri, de alte experiențe sau comportamente. Dependența este ceva ce se dezvoltă dintr-o combinație de mai mulți factori: vulnerabilității individuale, temperament, potențialul genetic, mediile emoționale și culturale în care ne naștem, ceea ce facem noi cu toate acestea, etc.
Riscul de apariție a dependentei crește dacă prima utilizare umple un gol în viața noastră, indiferent de cauza acestuia. Intrarea într-un grup poate să ne facă să mai scădem din standardele sau valorile personale și putem să ajungem să ne comportăm în moduri pe care nu le-am fi prevăzut și nu le-am fi dorit niciodată. Comportamentele adictive sunt foarte eficiente la umplerea acestui gol!
„Drogurile sunt puternice mai ales atunci când restul vieții tale este distrus” (Maia Szalavitz). Dacă avem o nevoie emoțională puternică nesatisfăcută și descoperim ceva care pare să o să o satisfacă (repede), acea experiență va fi învățată intens și rapid și vom fi mai predispuși să ne întoarcem la ea pentru a primi și mai mult.
💡 Ce rol are copilăria?
Oameni a căror viață a fost o luptă încă de la început au o probabilitate mai mare să caute modalități mai puțin sănătoase de a face față problemelor. Expunerea prelungită la amenințări în copilărie nu doar că modifică răspunsul creierului la stres, ci inhibă creșterea unor părți ale creierului implicate în memorie și modifică reacția unor părți ale creierului implicate în atașamentul social și reglarea stării emoționale. La nivel inconștient, descoperirea unei experiențe care calmează disperarea, furia sau lipsa de speranță, va fi extrem de satisfăcătoare și importantă dpdv emoțional. În absența unei atingeri sigure și a unei relații de iubire, drogurile, alcoolul și alimentele reduc explozia amigdalei cerebrale și pot oferi o soluție odată ce persoana în cauză a descoperit proprietăților calmante.
Nu toți copiii cu istoric de traume ajung să dezvolte comportamente de dependență. Expunerea la conflicte, sărăcie, violență și traumă crește riscurile, dar există mulți oameni care se confruntă cu astfel de situații și continuă o să ducă o viață sănătoasă și de succes. Mulți factori pot atenua efectele experiențe dureroase, dar cel mai bun protector este o relație puternică și plină de iubire. 🫶 Când copiii au în viața lor chiar și un singur adult pe care se pot baza, care să iubească și să fie permanent alături de ei, atunci pot depăși numeroasele conflicte deoarece vor ști că dacă vor cădea, va exista o plasă de siguranță care să-i prindă. 🫶 Este important să reținem că părinții sunt mai capabili să ofere acest tip de relație atunci când sunt și ei sunt susținuți și protejați. Educația poate crește șansele ca tinerii să devină adulți puternici și capabili să împărtășească iubire și poate permite creșterea speranței. Acesta este și motivul pentru care conexiunile și relațiile de afecțiune la vârsta adultă sunt atât de vitale pentru recuperare!
💡 Recuperare și prevenirea recăderilor
Recuperarea nu înseamnă numai schimbarea comportamentului adictiv, ci e vorba despre a învăța să trăiești diferit. Așa cum învățăm neajutorarea, putem învăța și optimismul. Recuperarea este rareori un drum lin: schimbarea tinde să fie treptat, deși complexitatea sistemului lasă loc pentru poveștile celor care într-o bună zi se trezesc și se opresc din consum pentru totdeauna. Pentru a te îndepărta de orice comportament dependent, e nevoie să ai o viață fără dependență, care să fie plină de mulțumiri și satisfacție. Găsirea unei plăceri și a unui scop în viață este o modalitate de a te asigura că „atracția” comportamentului dependent se va lovi de forțe mai puternice: cea a unor relații solide a unei activități pline de semnificație a unui sentiment puternic al stimei de sine și a unei vieți care merită să fie trăită. 🫶 Este vorba despre construirea „capitalului de recuperare”, a resurselor interne și externe necesare pentru a face schimbări și a le menține. Schimbarea comportamentelor adictive poate implica o schimbare de identitate, care este mai intensă dacă acest comportament dependent a apărut la tinerețe.
💡 Cum ajută psihoterapia?
Cu cât dependența e mai gravă și mai compulsivă, cu atât comportamentul este mai automat, ceea ce face ca terapia să fie mai dificilă deoarece cere persoanei se gândească și să reflecteze. Cu cât factorii declanșatori sunt mai inconștienți și mai automați, cu atât este mai mare probabilitatea ca încercările de schimbare să fie deviate odată ce persoana în cauză este acasă, înconjurată de „sirenele” dependenței ei, care o trag despre vechile tipare comportamentale.
Terapia cognitiv-comportamentală (CBT) este concepută pentru a învăța omul să fie terapeutul propriilor experiențe, prin observarea comportamentului său, înțelegerea elementelor care îl declanșează și recunoaștere a influenței gândurilor și a emoțiilor.
🍀 Nu știu cum, dar în ultima vreme, îmi ies în cale cărți foarte, foarte utile, pe care mă bucur că am șansa să le împărtășesc aici. 🫶
P.S. Anul viitor va urma și un articol despre acest subiect. E pregătit de ceva timp, dar încă mai lucrez la el. 👩💻
Data publicării
11 Dec 2022
Etichete
Emoții, Anxietate, Depresie, Abilități, Psiholog, Suferință,
Adresă web
