Recomandare de carte

Iubirea se construiește în noi, de Steve Biddulph și Shaaron Biddulph

Iarăși doresc să vă împărtășesc o carte despre relații, e subțirică și ușor de citit. 📖

Marele psihiatru Eric Berne a declarat cândva că avem nevoie doar de 3 cuvinte pentru a ne face relația să meargă: da, nu și wow! 😄

Sunt multe persoane care subestimează importanța iubirii și a afecțiunii în viața noastră, însă efectele iubirii nu se limitează doar la cuplul în sine, ci se revarsă asupra lumii înconjurătoare. A-ți iubi partenerul e departe de a fi o simplă experiență interioară. Cuplurile solide, vibrante, descoperă că au suficientă energie pentru a o răspândi asupra celor din jur. Casele lor sunt primitoare, ei înșiși sunt generoși cu timpul, banii și eforturile lor. Relația lor pare să emane o căldură ce radiază către toți cei din apropiere. Cu cât iubești mai deplin, cu atât inima ta se deschide spre întreaga umanitate. 💌

„Regula” e simplă: dacă dai atenție unui anumit lucru la parteneri (sau la copii), acel lucru va începe să crească și să se mărească. Orice partener e și frumos și urât, depinde de cum îl privești. Fiecare copil este și un geniu și un prostănac. Totul depinde de tine. Observă și ai grijă de lucrurile pe care ți-ar plăcea să le vezi mai mult, apoi urmărește manifestându-se.
▶️ De exemplu, îi poți spune celuilalt: „Ce bine că am stat de vorbă, n-am mai vorbit de nu știu când!”. Atunci, probabil că și partenerul tău va fi mai înclinat să spună: „Da, și mie mi-a plăcut!”.

Aveți grijă de relațiile voastre! 🤍

Data publicării

07 Dec 2021

Etichete

Personalitate, Fericire, Viață, Compasiune, Abilități, Gânduri,

Adresă web

http://www.echilibrupentrusuflet.ro/gallery/iubirea-se-construieste-in-noi-de-steve-biddulph-si-shaaron-biddulph

Pentru o perioadă, nu mai preiau cazuri noi.