Pastila Psihologică

Iubirile sunt ca şi pomii: înfloresc atâta timp cât au rădăcini.

Relațiile de cuplu care rezistă în timp sunt caracterizate de apreciere, simpatie, respect și acceptare. În relațiile de cuplu sănătoase se pare că există gânduri nerostite precum: „Știi, mi-am dat seama în urmă cu mult timp că nu ești perfect, nu ești chiar cum mă așteptam. Aș putea râde împreună cu tine de unele dintre preferințele și ciudățeniile tale, dar știi că dincolo de umor se află o simpatie pură din partea mea. Și nu îți voi vorbi vreodată cu dispreț și derâdere.” Această atmosferă respectuoasă le permite oamenilor, în mod paradoxal, să se schimbe și să evolueze, dacă ei aleg să o facă. În mod similar, o atitudine de bunătate îndreptată spre sine încurajează și susține, de asemenea, dezvoltarea.
Studiile arată că acele cupluri care sunt longevive, în care relația este chiar funcțională (nu acele cupluri care sunt împreună din inerție și relația a murit demult) - ci acele cupluri în care chiar există intimitate emoțională, se discută despre lucrurile importante, le place să fie împreună, - acele cupluri au drept o caracteristică destul de comun întâlnită: faptul că fiecare dintre parteneri este convins că nu ar avea o alternativă mai bună. Nu pentru că în mod rațional nu ar crede că există și alte persoane cu care ar fi compatibil(ă), ci pentru că aleg să se orienteze în acest fel și investesc emoțional partenerul cu unicitate.
Focul iubirii nu este unul care pârjolește și îngrozește, ci este un foc care dă lumină și căldură. Este iubirea care ne poate schimba nu doar relațiile, ci lumea. 🧡

Data publicării

09 Jul 2023

Etichete

Emoții, Fericire, Viață, Compasiune, Abilități, Gânduri,

Adresă web

http://www.echilibrupentrusuflet.ro/gallery/iubirile-sunt-ca-si-pomii-infloresc-atata-timp-cat-au-radacini

Pentru o perioadă, nu mai preiau cazuri noi.