Autismul - ce să reținem

Auzim tot de mai des despre autism, dar apare și multă confuzie în legătură cu acest subiect. În acest articol am abordat principalele aspecte de reținut despre autism.

De câțiva ani încoace, există din ce în ce mai multe campanii de informare cu privire la tulburările de spectru autist (TSA), cum ar fi articole scrise de specialiști, broșuri, conferințe și prelegeri, zi mondială de conștientizare a autismului, culoarea specifică (albastru). Cu toate acestea, există și multă dezinformare în legătură cu acestea. Articolul acesta vine în întâmpinarea acelora care doresc să își culeagă câteva informații validate științific despre ce presupune acest diagnostic.

Simptomele de bază ale autimsului sunt dificultățile de comunicare și interacțiune social și efectuarea unor comportamente repetitive, stereotipe.

Autismul este o tulburare neuropsihiatrică

În autism, aceste simptome încep în copilăria timpurie (deși pot trece neobservate), persistă în timp, interferează cu activitatea zilnică.

Autismul este o tulburare neuropsihiatrică și afectează felul în care persoana interacționează cu ceilalți, cum se comportă și cum învață. Autismul este o tulburare pe termen lung, iar semnele și simptomele apar încă de când copilul e foarte mic. Autismul nu poate fi vindecat, dar terapiile de suport și socializarea pot ajuta ca persoana diagnosticată cu autism să-și îmbunătățească calitatea vieții.

Acestă tulburare poate fi diagnosticată de la vârsta de 2 ani, chiar dacă simptomele apar mai repede (12-18 luni). Autismul generează întârzieri în multe arii de dezvoltare, cum ar fi în limbaj, gândire, motricitate, joc și interacțiunea cu ceilalți. Tulburarea este prezentă de la naștere și se menține pe tot parcursul vieții. De aceea, cu cât se intervine mai repede, cu atât e mai bine.

Simptome ale autismului:

• evitarea contactului vizual
• întârzierea în limbaj și în comunicare
• neimplicare în interacțiunea socială
• detașare față de ceilalți
• copilul nu răspunde la nume (pare că e surd)
• copilul se supără în urma unor schimbări minore în mediu
• copilul nu îi imită pe ceilalți (așa cum ar fi normal)
• copilul nu se joacă „normal” cu jucăriile
• reacții neașteptate la sunete, gusturi, imagini, mirosuri
• evită contactul fizic (nu îi place să fie atins sau îmbrățișat)
• dificultate în a înțelege emoțiile celorlalți
• obsesii într-un domeniu îngust de interese sau obiecte (aranjează obiectele de culoare verde într-un anumit fel)
• comportamente repetitive, ticuri (clipire, mirare, bătut din palme)
• crize de furie, comportamente agresive

O persoană cu autism nu va avea toate simptomele, iar acestea vor varia în severitate.

Primele semne ale autimsului implică absența comportamentelor normale - nu prezența comportamentelor anormale - de aceea este dificil de evidențiat. Uneori, simptomele autismului sunt interpretate greșit ca semne ale unui „copil cuminte” deoarece copilul poate părea tăcut, independent, la locul lui.

Primele semne ale autimsului implică absența comportamentelor normale.

Între 25-50% dintre copiii cu autism nu vor dezvolta limbajul. Rar se întâmplă ca limbajul să se mai dezvolte după 5 ani. Ca urmare, un procent semnificativ de copii cu autism vor deveni adolescenți și adulți non-verbali. Sunt foarte puțini copii cu autism care trăiesc independent când ajung la vârsta maturității.

Important de reținut

Chiar dacă, în mod specific, cauzele autismului sunt neclare, cercetările științifice au demonstrat faptul că nu există nicio legătură între autism și vaccinuri. Regresia în dezvoltare este un semn al autismului (de exemplu, micuțul a început să vorbească, apoi nu a mai vorbit decât câteva cuvinte).

Nu există tratament medicamentos specific pentru tulburările de spectru autist. Principala abordare terapeutică o reprezintă terapia comportamentală aplicată (terapia ABA).

Copilul cu autism care este introdus într-un program de terapie intensiv înaintea vârstei de 3 ani are șanse foarte mari să recupereze întârzierile în dezvoltare și să își formeze abilități și comportamente adecvate social.

Nu adoptați metoda „Așteptăm până mai crește și vedem noi atunci ce facem”.

Nu adoptați metoda „Așteptăm până mai crește și vedem noi atunci ce facem”. Este cea mai mare greșeală! Riscați să pierdeți timp prețios pentru a-l ajuta pe micuțul dvs. să se recupereze. Acestă tulburare nu trece de la sine, de aceea este important să acționați cât mai repede. În cazul în care suspectați ceva la copilul dvs. sau la altcineva pe care cunoașteți, luați legătura cât mai repede cu un medic psihiatru sau psiholog clinician în scopul unei evaluări clinice.