Depresia este una dintre cele mai frecvente dificultăți emoționale, de pe întreg mapamondul. Și, deși este atât de des întâlnită și chiar mult mediatizată, de multe ori este mai greu să o recunoaștem - poate, mai ales, când vine vorba de noi înșine.

Listen on Apple Podcasts Listen on Apple Podcasts Listen on Apple Podcasts

Îmi doresc astăzi să vin cu noi perspective despre înțelegerea depresiei, dincolo de ceea ce auzim în jur. În ciuda faptului că depresia este atât de des adusă în discuție, încă e multă stigmă în jurul ei.

Noi suntem ființe care gândesc și care cred în diverse chestiuni. Este imposibil să fim vii și conștienți și să nu avem niciun fel de credințe. Credințele noastre ne conduc în viață, ne fac să luăm diverse decizii și ne conferă un simț al coerenței în legătură cu ceea ce facem și cu felul în care ne simțim.

Toți oamenii au gânduri negative depre sine, din când în când. Nu e ca și cum vreodată o să scăpăm de tot de aceste gânduri negative. Însă, cei care trec prin niște stări depresive, au tendința să se angajeze mai des într-o astfel de gândire. E ca și cum se formează o spirală, în care se asociază un gând negativ cu un alt gând negativ și tot așa. Pot fi gânduri de genul: „Eu nu pot să fac nimic bun.”, „Sunt vai de capul meu.”, „Iar am greșit.”, „Eu chiar nu-s în stare să duc nimic la bun sfârșit?”, N-o să fiu niciodată fericit. Poate nici nu merit.”

Pe lângă credințe pozitive și negative, noi mai avem și credințe false. Pe vremuri, oamenii credeau că Pământul e plat doar pentru că așa îl vedeau. Unii dintre noi credem cu tărie că aceste gânduri negative despre noi înșine sunt chiar adevărate, ceea ce le face să fie rezistente la schimbare. De aceea psihologii recomandă să discernem dacă ceea e gândim este realist sau nu.

Ce este depresia

Elementul principal al depresiei este dispoziția tristă (aparent fără motiv), prezentă în cea mai mare parte a timpului. Persoana care suferă de depresie se simte tristă, fără speranță, descurajată, lipsită de putere. În cazul copiilor sau adolescenților, această stare poate fi mai degrabă de iritabilitate decât de tristețe. Ca o comparație, depresia este ca și cum ai căra o piatră mare și grea în bagajul tău, zilnic. Însă, în acest bagaj, e foarte probabil să mai fie și alte „pietre” nedorite, cum ar fi: diverse anxietăți, perfecționismul, furia, rușinea, vinovăția. Acestea sunt „pietre” des întâlnite care ajung să umple „bagajul” oamenilor. Când acestea se asociază și cu o stare depresivă, persoana care le cară se simte epuizată, obosită, „fără vlagă”.

Cum se manifestă depresia?

E ca și cum ai vrea să faci lucruri, dar în același timp, să nu faci nimic. Ești obosit sau apatic mai tot timpul, nu mai ești interesat să participi la evenimente și activități care înainte-ți plăceau, îți este greu să iei decizii sau să te concentrezi, te simți trist o bună parte de zi, te simți fără valoare, devii critic cu privire la propria persoană, ești iritat și irascibil. Dormi prea mult sau prea puțin, ai dificultăți de adormire sau trezire. Pot exista, de asemenea, fluctuații în luarea sau scăderea în greutate, schimbări în apetitul alimentar. E ca și cum ai alerga pe banda de alergare: depui mult efort - și psihic și fizic – dar nu ajungi nicăieri. Mai mult decât atât, nu ai niciun feedback pozitiv. Și și dacă ai, nu-l poți vedea sau îi minimalizezi importanța.

E ca și cum ai vrea să faci lucruri, dar în același timp, să nu faci nimic.

Depresia se poate manifesta și printr-o retragere din viața socială: „Sunt eu prea trist ca să mai aud povestea tristă a altora. Sau, din contră, să aud povestea fericită a cuiva.”, „E prea frig afară ca să ies. O să ies altădată, când mă simt mai bine”. Aceste observații reprezintă baza pentru a diagnostica depresia și are un mesaj important: aceste schimbări sunt simptome comune ale depresiei, NU sunt semne a lipsei de valoare a propriei persoane. Există multe forme în care depresia se poate manifesta, de aceea uneori se recunoaște mai greu. Ea poate fi mascată chiar și prin comportamentele noastre care par în regulă, prin explicațiile proprii pe care ni le oferim (și despre care credem că sunt adevărate), prin imaginea pe care o afișăm în fața lumii. Purtăm ani la rândul depresia cu noi, fără să ne dăm seama că este un mesaj de trezire, către noi înșine.

Ce o face atât de greu de identificat?

Ne putem gândi la faptul că tristețea poate fi negată la început. Sau, când e deprimată, o persoană poate e mai degrabă agitată sau hiper-activă decât apatică și obosită. Asta se poate explica prin faptul că dacă se oprește puțin din această „alergătură” există riscul de a descoperi că, într-adevăr, ceva aici doare tare. Cei care petrec multe ore la muncă (sunt muncitori înverșunați), poate se străduiesc să evite ceea ce i-ar putea face să-și conștientizeze problemele.

Printre cauzele care pot duce la depresie, se numără: neînțelegerile din familie, divorțul, pierderea unei persoane dragi (prin deces, despărțire sau mutare), abandonul, singurătatea, schimbarea domiciliului, eșecul școlar sau profesional, schimbarea locului de muncă, dificultăți materiale, griji financiare, suprasolicitarea (la locul de muncă sau acasă - de ex, creșterea unui copil), situații conflictuale din colectiv, traume, eșecuri. Nu înseamnă automat că toți oamenii care trec prin astfel de situații de viață, au și depresie, ci mai degrabă că acestea sunt situații în care noi, oamenii, suntem mai vulnerabili și mai predispuși la a trăi niște dificultăți emoționale. Poate e contraintuitiv, însă de multe ori, depresia nu apare ca rezultat al unor evenimente majore de viață, ci mai degrabă ca rezultat al unor emoții negative trăite frecvent, care se tot adună: diverse eșecuri, frustrări, nemulțumiri cronice, critici din partea unor persoane dragi. Acestea, ca picătura chinezească, ne știrbesc încet-încet viziunea pozitivă despre noi înșine și despre viață.

Depresia nu apare ca rezultat al unor evenimente majore de viață, ci mai degrabă ca rezultat al unor emoții negative trăite frecvent

O concepție greșită și foarte des întâlnită e să credem că, pentru a avea depresie, trebuie să existe un motiv „bine întemeiat”. Și se ajunge la replici de genul: „Păi ai de toate în viața ta, cum să ai depresie?”. O persoană care are o casă, are o familie, prieteni, un loc de muncă, dar care se simte nefericită, ajunge să creadă că nu are dreptul să se simtă tristă sau deprimată, ca și cum nu ar avea dreptul să aibă depresie (pentru că le are pe toate). Aici amintesc de veșnicul nostru obicei - comparația - „Sunt atâția oameni care o duc mai rău decât tine. Tu de atâta lucru te plângi?”. Și în acest caz ce se întâmplă? Persoana care pare să le aibă pe toate, totuși nu se simte bine emoțional, se simte nefericită, poate chiar neînțeleasă, poate nu recunoaște acest lucru nici față de sine, ce să mai zicem față de cei apropiați. Și astfel, începe un cerc vicios, care sună cam așa: mă simt nefericit, nu împărtășesc acest lucru cu nimeni (că Doar ce-o să zică?), îmi continui viața așa cum pot (deși eu nu funcționez așa cum mi-aș dori), încerc să acopăr această nefericire cu alte activități (vacanțe, shopping, șamd.), și cercul vicios se propagă de la sine mult și bine, până când nu se mai poate susține și persoana se simte epuizată emoțional, ca și cum ar fi ajuns la capătul puterilor. Să ne amintim că asta înseamnă depresia: ești gol pe dinăuntru, amorțit, obosit.

Să revenim un pic la obiceiul nostru de a compara. Nu există o ierarhie a suferințelor noastre. Un lucru care este minor pentru noi poate însemna foarte mult pentru altcineva. A-ți compara propria suferință cu a altora, nu ajută la nimic. Suferința tot acolo rămâne, fie ea mai mică sau mai mare. De aceea, eu vă îndemn să renunțați la replici de genul: „Dar uite, alții o duc mai rău decât tine. Așa că fii recunoscător pentru ce ai.”, „Tu te plângi? Ce să mai zicem de X-ulescu?”, „Și alții au trecut prin asta și n-au avut nimic”. Atunci când noi facem astfel de afirmații, nu ajutăm deloc persoana din fața noastră, ba din contră, îi invalidăm ceea ce simte, ca și cum ea nu ar avea dreptul să se simtă în felul acesta (deși ea așa se simte, indiferent de ce zicem noi). Dacă ea mai apoi ajunge să creadă acest lucru (și de multe ori asta se întâmplă), se va ajunge la cercul vicios despre care am povestit mai devreme. Fiecare experiență de viață e unică pentru fiecare în parte. Faptul că cineva suferă mai mult sau mai puțin decât mine, nu micșorează suferința mea. Ea tot acolo rămâne.

Cei care sunt deprimați, adesea se învinovățesc pentru că se consideră leneși că nu au energie. Sau poate se simt vinovați și egoiști atunci când au observat că nu au fost interesați să-și petreacă timpul cu familia sau prietenii. Poate chiar se etichetează ca fiind proști că nu s-au putut concentra sau pentru că ritmul lor de a face lucruri este mai lent decât de obicei. Cu alte cuvinte, aceste semne le interpretează ca fiind o dovadă a inadecvării lor, a deficienței lor, a nereușitei lor personale, când ele, de fapt, sunt simptome ale depresiei. Dacă am putea vedea aceste stări neplăcute pentru ceea ce sunt cu adevărat, nu le mai luăm atât de personal și avem șanse mai mari să acționăm în moduri care permit ca aceste stări să treacă, să nu se lipească atât de tare de noi și să ne adâncim în ele.

Când ești deprimat, dacă tu crezi despre tine că nu ești capabil să acționezi, aceasta devine o capcană mintală.

Când ești deprimat, dacă tu crezi despre tine că nu ești capabil să acționezi, aceasta devine o capcană mintală. Se numește gândirea de tip neajutorare. Când aceasta preia controlul minții, ea proiectează mesajul că ești incapabil să te comporți în mod constructiv și că vei rămâne blocat în spirala depresiei. Când senzația de neajutorare te inundă, te simți prins. Tu ai puterea de a face ceva împotriva depresiei. E adevărat, poți avea dificultăți de concentrare și de menținere a angajamentului în diverse activități. Dispoziția ta nu e cea mai bună. Poate simți că te străduiești să treci de la o zi la alta. Te simți obosit și dezinteresat să faci lucruri, chiar dacă ți-ai dori. Însă, chiar și așa, cele mai multe dintre abilitățile pe care le-ai avut înainte de a te simți deprimat nu s-au evaporat! Poate nu-ți mai sunt atât de accesibile, însă ele rămân tot la tine. Neajutorarea este ca o pasăre care crede că are o aripă rănită. Însă, dacă aripa este suficient de puternică încât să o facă pe pasăre să zboare? Poți învăța noi tipare de gândire și comportament care să contracareze gândirea de acest gen și să diminuezi aceste forme de defetism.

Aș vrea acum să scot în evidență și alte emoții care sunt frecvent asociate cu depresia, cum ar fi vinovăția.

Putem evita vinovăția? Poate, dacă suntem în comă. Însă unii ar simți o vină chiar și pentru asta! Hainele pe care le porți îi pot ofensa pe unii care preferă alte culori, iar tu poți fi acuzat de a avea niște preferințe mai puțin inspirate în ceea ce privește îmbrăcămintea. Câtă vreme trăim pe acest Pământ, nu putem scăpa de vinovăție. Întrebarea este însă: Care vinovăție este relevantă și care nu? Și cum poți face față vinovăției când nu este nevoie de ea sau este în exces? De multe ori, vinovăția în exces, cea cronică, este un factor care întreține depresia.

Depresia nu e din vina persoanei care suferă de aceste stări emoționale. De fapt, depresia nu e din vina nimănui. Nimeni nu se trezește într-o dimineață și zice: „Știi ce? Azi o să gândesc multe, multe gânduri negative și o să fac astfel încât să mă simt trist, abătut și fără chef de viață.” Depresia nu este un defect de personalitate și nu este o alegere. Ea poate apărea în viața oricăruia dintre noi, în funcție de anumite vulnerabilități personale și de circumstanțe ale vieții. Alegerea intră în peisaj atunci când decizi să faci ceva în legătură cu depresia. Când oamenii au gripă, se simt rău. Au simptome. Cei din jur nu văd virusul care provoacă gripa, însă văd simptomele. Dacă ai avut vreodată o gripă, știi că multe dintre abilitățile tale normale sunt un pic estompate, reduse. Cel mai probabil ai dificultăți de concentrare, un interes mai scăzut în ceea ce privește activitățile tale normale, iar viața ta de zi cu zi se schimbă. Când ești în această stare, nu prea apare tentația de a te învinovăți pentru că ai gripă. A te învinovăți pentru depresie are la fel de mult sens ca și învinovățirea pentru a avea gripă. Din păcate, când sunt deprimați, mulți se blamează pe sine, pe alții sau pe circumstanțele vieții în legătură cu depresia lor. Însă, nimic nu se câștigă dacă găsim vinovați în stânga și-n dreapta. Refuzând să te blamezi pe tine însuți în legătură cu depresia ta, acționezi cu blândețe față de tine. Ești, deci, într-o poziție mai bună pentru a pune depresia la distanță.

Vinovăția vine în multe forme, precum: vinovăția față de sine, învinovățirea celorlalți, învinovățirea trecutului și a situațiilor prin care trecem. E adevărat, tu sau alții din viața ta pot purta vina pentru anumite rezultate deranjante sau nemulțumitoare ce s-au întâmplat recent sau mai demult. Dar ce poți face pentru a schimba trecutul? Trecutul s-a încheiat. Capacitatea de a pune capăt depresiei stă în ceea ce poți face acum.

Depresia nu e din vina nimănui.

Imaginează-ți următorul scenariu: ți-ai parcat mașina sub un copac, ai fost mulțumit că e la umbră, dar în timpul unei furtuni, o creangă se rupe și îți avariază mașina. Te poți plasa într-o perspectivă filozofică ce spune că astfel de lucruri se întâmplă, pur și simplu, peste tot. Întâmplarea a fost să ți se întâmple ție, astăzi. Poți să dai vina pe copac, să te revolți pe autorități pentru că nu au tăiat copacul sau poți da vina pe tine de ce ai fost azi atât de inspirat ca, fix acolo să-ți parchezi mașina. Indiferent pe cine și cum ai da vina, problema persistă. Nu există un răspuns universal la întrebarea „De ce mie?”. Multe lucruri se întâmplă fără ca noi să știm de ce. Și totuși, ele se întâmplă. Astfel că, o întrebare mai utilă este: „Ce pot face în legătură ceea ce trăiesc acum?”

Facem parte dintr-o societate în care suntem campioni în a găsi vinovați. Asta ne-am obișnuit să facem, încă de când eram mici. Însă, mai multe ar fi de câștigat dacă am reduce frecvența acestui obicei, învățând să ne dezvoltăm gândirea critică pentru a înlocui reacțiile acestea automate.

În mod normal, oamenii au vieți complexe, astfel că o depresie „simplă” este cam rară. Așa cum poți avea o durere de cap și un stomac care te supără în același timp, poți avea o depresie și alte stări emoționale care-ți pun bețe-n roate, cum ar fi: perfecționismul, toleranța scăzută la frustrare, diverse anxietăți, panică, traume emoționale mai mici sau mai mari. Astea sunt veștile mai puțin bune. Dar sunt și vești bune. Te poți adresa fiecărei dificultăți emoționale care se asociază cu depresia pentru a-i diminua impactul și pentru a-ți redobândi echilibrul emoțional, într-o psihoterapie eficientă.

Să trecem acum și la rușine…

Rușinea este o emoție complexă, ce implică credința că suntem inferiori, că nu suntem demni. Rușinea este o emoție normală. Când facem ceva nepotrivit sau prostesc, e normal să simțim rușine și învățăm ca data viitoare să nu mai facem acel lucru. În acest caz, ea este funcțională, adică ne ajută să ne ajustăm comportamentul social. Rușinea apare frecvent în depresie pentru că, prin diverse modalități, ajungem să credem că depresia este ceva rușinos. Rușinea devine o problemă, adică devine disfuncțională, atunci când credem că noi înșine suntem problema, când avem impresia că este ceva greșit la noi având în vedere că trecem prin niște stări depresive și când, pentru a nu simți și mai multă rușine, refuzăm să cerem ajutor specializat.

Rușinea este o emoție normală.

Medicamentele antidepresive prescrise de psihiatru pot fi foarte utile în tratamentul depresiei, însă, ele nu conduc automat către „vindecare”, ci mai degrabă țin sub control simptomele, în timp ce cauzele rămân neexplorate. Astfel, pentru o rezolvare pe termen lung se recomandă psihoterapia, cu sau fără tratament psihiatric. O abordare nu o exclude pe cealaltă.

Unele persoane au tendința de a fi mai rezervate și preferă să păstreze anumite lucruri pentru ele însele, acționând la fel și când se confruntă cu stările depresive. Pentru alții, e important să apeleze la alte persoane pentru a avea suport emoțional. Un prieten, o rudă, un terapeut poate să ajute mult. Sigur, ei nu pot schimba gândirea de tip depresiv pentru tine, dar te pot încuraja să te angajezi în comportamente mai utile. Dacă ai avea un picior rupt, nu l-ai ascunde. Depresia e tot ca „ceva” rupt, dar pe interior. A accepta realitatea, că depresia e prezentă în viața ta, a împărtăși acest lucru cu alte persoane de încredere, te poate ajuta să o contracarezi mai ușor pentru că facilitează găsirea de soluții sau de suport emoțional.

Realitatea este că, oricine poate avea depresie. Nu contează că ești o persoană de succes, că ești populară, că ai sau nu ai bani. Ca să apară depresia nu trebuie să ai parte de haos în viața ta sau de traume. Depresia e mai degrabă un semnal că ceva s-a pierdut pe drum, ceva te-a deconectat de adevăratele tale nevoi și așteptări. Dacă o ascundem, ne deconectăm și mai tare de noi înșine, iar asta nu ajută pe nimeni.

Depresia ne arată că e timpul să ne uităm la noi, să intrăm în contact cu noi înșine.