Cu cât înțelegem mai puțin emoțiile și cum ne afectează viețile, gândurile și comportamentele, cu atât ele au mai multă putere asupra vieții noastre. Însă, dacă găsim curajul de a ne asculta emoțiile, putem să schimbăm modul în care ne creștem copiii.

Listen on Apple Podcasts Listen on Apple Podcasts Listen on Apple Podcasts

Emoțiile vorbesc întotdeauna despre noi. Ele sunt reflexia vieții noastre interioare. Sunt un fel de radar interior de informare despre starea noastră. Chiar dacă uneori e dificil să trăiești emoțiile pe care le simți, nu există emoții bune sau rele. Toate apar cu un motiv, toate vor să ne semnalizeze ceva, și, cel mai important este să le întâmpinăm cu acceptare și o minte deschisă.

Stările noastre emoționale exprimă felul în care ne simțim, în urma unei combinații dintre gândirea noastră, fiziologia noastră și mediul social. Emoția începe întotdeauna cu un stimul. Fără stimul, nu există reacție. Stimulul poate fi orice: o schimbare de mediu, o acțiune, o persoană, o întâlnire, un cuvânt, o amintire sau chiar o altă emoție, pe care noi mai apoi le interpretăm cognitiv și apoi avem o reacție emoțională.

Emoția este un semnal că ceva din interiorul nostru s-a schimbat. Emoția are întotdeauna în spate o nevoie și ne îndeamnă la acțiune. De exemplu, putem fi bucuroși pentru că am luat o notă mare la examen, ceea ce ne răspunde nevoii de competență sau putem fi triști deoarece am fost respinși de un grup de oameni, fiindu-ne afectată nevoia de apartenență și acceptare. Așa cum am spus, o emoție vine întotdeauna și cu un impuls de acțiune: de exemplu, bucuria ne face să zâmbim și să fim mai activi fizic, tristețea ne face mai apatici și avem tendința să ne retragem.

Emoțiile, chiar și cele negative, sunt extrem de importante.

Emoțiile, chiar și cele negative, sunt extrem de importante pentru că ele ne orientează și ne pregătesc fizic să răspundem mediului înconjurător. Dacă etichetăm aceste emoții ca fiind negative, rele, incontrolabile, vom face eforturi să scăpăm de ele. Însă, în încercarea de a scăpa cu orice preț de aceste emoții nu vom face decât să le întărim și mai tare. Inhibarea sau negarea lor ne va împiedica să rezolvăm problema pe care ele o semnalează.

O altă prejudecată în ceea ce privește emoțiile este că ele vor dura la nesfârșit, așadar le evităm, însă lucrurile nu stau chiar așa. Emoțiile sunt auto-limitate, adică ele își îndeplinesc rolul pe care îl au și apoi se estompează, pe măsură ce am înțeles și acționat în concordanță cu mesajul lor. Căci oricât ar fi de neplăcute, ele există cu un scop. Dar, ca ele să se estompeze, e necesar ca noi să le acceptăm, să fim dispuși să conștientizăm ce nevoie nu ne-a fost îndeplinită într-o anumită situație. Astfel, dacă îți respingi, eviți, negi emoțiile negative, nu faci altceva decât să anesteziezi și celelalte emoții iar, în timp, ajungi să nu mai simți nimic.

Să ne înțelegem emoțiile

Emoțiile nu sunt raționale și tocmai acest lucru ne sperie pentru că în societatea în care noi trăim, se pune mare accent pe rațiune și intelect. Da, sigur că intelectul ne poate aduce satisfacție și recunoaștere socială, dar emoțiile ne arată calea spre echilibrul nostru interior. În copilărie, de multe ori am fost învățați că este bine să nu ne exprimăm emoțiile ca să nu-i deranjăm pe părinții sau pe cei din jur. La vârsta adultă, continuăm să facem acest lucru, nu ne ascultăm emoțiile, crezând că ele ne vor copleși, așa că avem grijă să le ascundem.

Este dreptul tău să simți furie, dar nu este în regulă să-l agresezi pe celălalt.

Este important să înțelegem că nu trebuie să ne înfrânăm emoțiile, ca ele să nu mai apară, ci mai degrabă să avem grijă de reacțiile negative pe care le-am putea avea. Altfel spus, este dreptul tău să simți furie, dar nu este în regulă să-l agresezi pe celălalt. Așa cum am spus mai devreme, o emoție vine cu un impuls pe care, de multe ori, suntem nevoiți să-l modelăm pentru a fi acceptabil, eficient și circumscris regulilor sociale.

Cum ajungem să reducem la tăcere ceea ce simțim

Pe parcursul dezvoltării ca și copii, unii au înțeles din familiile lor că nu folosește la nimic să plângi, deci nu vor mai plânge. Alții consideră că această regulă se aplică și în cazul furiei. Dacă un copil simte că emoțiile sunt tabu și că nu trebuie exprimate sau chiar sunt pedepsiți pentru că își exprimă frustrarea, furia, atunci va învăța să le ascundă. Așa ajung să fie adulți cărora le este greu să definească ce simt, ca și cum ar păși într-o ceață deasă. De exemplu, pot avea impresia că sunt plictisiți, când, de fapt, se simt triști, dezamăgiți, descurajați.

Când ne inhibăm emoțiile, nu suntem conectați la ceea ce se întâmplă în noi. În plus, nu oferim informații corecte celor din jur despre persoana noastră. Mulți dintre noi acționează după credința că dacă arăt ce simt cu adevărat, celălalt va crede despre mine în fel și chip: că sunt slab, că sunt incapabil, că nu gândesc bine.

Emoțiile pe care le ascundem sub preș, la un moment dat se somatizează, adică se exprimă în corp, sub diverse forme: posturi ale corpului, dureri, sensibilități, scădere sau luare în greutate.

Momentul în care e nevoie să ne uităm mai cu atenție la emoțiile noastre este atunci când le simțim foarte intens sau, din contră, când nu mai simțim nimic, când ne afectează destul de des, chiar zi de zi sau când, într-o formă sau alta, ne îndepărtează de scopurile noastre, cum ar fi păstrarea unei stări de calm aparent pentru a evita frica de examene care ar însemna dezvoltarea noastră pe plan profesional.

Deseori, când avem o problemă, o dificultate, e foarte probabil să simțim mai mult de o emoție în legătură cu acea problemă. Dacă tocmai ai fost respins la un interviu, probabil te simți rușinat, anxios, furios și dezamăgit. Te simți rușinat pentru că ai fost respins, anxios în legătură cu faptul că e posibil să mai fi respins vreodată, furios pentru că ai fost respins într-un anumit fel și dezamăgit pentru că nu ai reușit mai bine în timpul interviului. În fiecare dintre aceste emoții ar fi diverse gânduri neplăcute despre sine.

De ce nu îți poți controla emoțiile, ci doar felul în care reacționezi la ele? Aș vrea să fac o comparație, întâi. Imaginează-ți o emoție, orice emoție, pe care o simți destul de des. Cât va ține? Acum imaginează-ți un pendul care se leagănă liber. Cu cât îl ridici mai mult într-o parte, cu atâta îi conferi mai multă forță pentru a se duce în cealaltă parte. Poate ai observat că puterea cu care se leagănă depinde de greutatea și de rezistența pendulului atunci când îi dai drumul. Ei bine, emoțiile sunt ca un pendul. Ele se leagănă. E inevitabil. Poate-ți place mai mult o parte decât alta. Poate mai degrabă preferi să fii bucuros decât trist, iar lucrul acesta e de înțeles.

Cu cât ridici mai tare de o parte, cu atât are mai multă putere în direcția opusă.

Cui îi place să se simtă trist? Cu toate acestea, dacă te lupți cu balansul inerent al pendulului și ridici mai tare pendulul pe partea care-ți place, adică încerci să fii bucuros tot timpul și să eviți cu orice preț să simți tristețea, îi vei conferi mai multă putere pe cealaltă parte, pe parte care nu-ți place, tristețea venind cu o mai mare intensitate atunci când nu o vei mai putea evita. Poți să oprești pendulul din legănat pentru un moment și să îl ridici mai sus decât ciclul său natural. Însă, în acest fel, vei consuma multă energie făcând asta, iar mai devreme sau mai târziu, pendulul va ajunge din nou în partea care nu-ți place, cu toată extra-puterea pe care i-ai dat-o. Așa funcționează pendulul: cu cât ridici mai tare de o parte, cu atât are mai multă putere în direcția opusă.

Nu poți controla felul în care se leagănă pendulul. Tot așa, nu poți controla emoțiile, ci doar felul în care le folosești. Emoțiile înseamnă energie, vitalitate. Ele apar inclusiv la nivel fiziologic, de aceea sunt imposibil de controlat. Ce putem face este să le gestionăm atunci când le simțim în noi. Dacă negi ceea ce simți, e ca și cum ai nega ceea ce simte corpul tău, ca și cum nu ai asculta ce îți transmite. Ce va face corpul în aceste situații? Îți va transmite niște semnale tot mai puternice astfel încât tu să îl asculți. De exemplu, dacă îți apar frecvent gânduri precum „N-am chef să fac nimic.”, „Nu cred că are rost ceea ce fac.”, aceste gânduri sunt din sfera tristeții, a descurajării, a depresiei.

Dacă nu îți permiți să simți tristețea, o eviți, ca și cum nu s-a întâmplat nimic, atunci ea se va somatiza, adică se va exprima mai degrabă în corp prin oboseală, lipsă de chef, energie scăzută, performanță scăzută la locul de muncă sau școală, somn mai slab calitativ, șamd. Corpul nostru e mult mai inteligent decât credem noi. Dacă ne facem că nu „vedem” o emoție, nu înseamnă că ea dispare, ci găsește alte forme de a se manifesta. Nu putem să „scăpăm” de ea, ci doar să o ascundem, să o disimulăm pentru o perioadă de timp.

Emoțiile ne fac umani.

Oamenii care fac psihoterapie, nu încep pur și simplu să simtă mai multe emoții pozitive și mai puține negative. Ci, aceștia își permit să simtă toate emoțiile, să le primească în mod deschis, nu să se judece pe sine pentru că nu ar trebui să se simtă așa. Toată energia concentrată anterior pe a nu simți emoții negative este canalizată înspre a face mai bine față tuturor emoțiilor care ne fac umani. Când nu mai evităm emoțiile, devenim mai agili emoțional, reușind să ne împrietenim cu întreaga paletă de experiențe emoționale.

Fiecare emoție are un anumit rol și un anumit scop.

Tristețea apare atunci când trăim o pierdere, fie ea emoțională, financiară, materială, relațională sau socială. Ne semnalează o necesitate neîmplinită sau pierdută și presupune o senzație de neajutorare, de neputință, de imposibilitate de a compensa acea lipsă. Emoția pierderii esta una cu care toți ne confruntăm în diferite momente ale vieții noastre pentru că pierderea face parte din viață. Ar fi o iluzie să crezi că orice separare sau schimbare poate avea loc fără a simți tristețe.

Tristețea este una dintre emoțiile pe care le ascundem sau negăm cel mai mult, de teama că ceilalți ne vor judeca. Să nu uităm însă, că e normal să fii trist și e o dovadă a umanității noastre. Acceptând faptul că simțim tristețe, ne dezvoltăm empatia față de noi înșine. Doar așa, conectați la propria tristețe, putem înțelege și accepta mai ușor tristețea altora.

Furia apare atunci când credem că ni s-a făcut o nedreptate, când nu ne convine ceva, când credem că nevoile și drepturile noastre nu sunt respectate. Furia vine cu activare fiziologică: inima ne bate puternic, fața se înroșește, mușchii se tensionează, adrenalina ajunge la cote înalte. Este una dintre cele mai energizante emoții, plină de vitalitate pentru că ne face să ne apărăm drepturile și valorile. Furia e de multe ori asociată cu agresivitatea, cu violența. Într-adevăr, ea ne face uneori să reacționăm impulsiv, dar furia este sănătoasă cu condiția să fie exprimată într-o manieră acceptabilă. Furia va exprima ceea ce este important pentru tine. Dacă ai obiceiul să-ți inhibi furia, energia ei va rămâne în tine, creând tot felul de tensiuni fizice și psihice, ca o oală sub presiune care poate oricând exploda.

Furia vine cu activare fiziologică.

A fierbe pe interior nu este niciodată benefic pentru echilibrul emoțional. De aceea, este esențial să ne dezvoltăm modalități sănătoase de a ne exprima furia, cum ar fi ca, în loc să sărim la ceartă, să comunicăm asertiv cu celălalt legat de felul în care ne simțim și cum ne-am dori să rezolvăm o anumită situație. Iritarea și frustrarea, care fac parte tot din spectrul furiei, ne mobilizează să eliminăm obstacolele ce stau în calea satisfacerii nevoilor noastre. Ele apar în viața de zi cu zi când planurile noastre nu au loc așa cum vrem noi, de exemplu, întârziem la o programare, stăm în aglomerație, ne spargem cana favorită.

Frica și anxietatea apar când ne simțim amenințați, când ne simțim în pericol și ne trimit impulsul de a ne proteja, prin reacțiile de luptă, fugă sau îngheață. Cu alte cuvinte, lupți cu acel lucru față de care simți frică, eviți să faci acel lucru sau, pur și simplu, paralizezi atunci când te confrunți cu el. Frica este o emoție de bază, în timp ce anxietatea e un complex de emoții, elementul central fiind îngrijorările. Atât anxietatea, cât și frica implică o orientare spre viitor, astfel încât întrebările predominante sunt cele de tipul „Ce s-ar întâmpla dacă…?”, „Oare.. ce-o să se întâmple?”, „Dacă… mi se întâmpla ceva rău?”.

Aceste emoții din sfera fricii ne pot afecta întregul corp.

Aceste emoții din sfera fricii ne pot afecta întregul corp, însă e important să reținem că acestea pornesc din mintea și gândurile noastre. Acest lucru îl putem folosi în avantajul nostru.

Frica e ca o alarmă de foc: un fum poate declanșa alarma, ceea ce ne protejează atunci când chiar este un foc. Însă, dacă alarma se declanșează atunci când nu este foc (ci doar fum din prăjitorul de pâine), atunci devine deranjantă și excesivă. Ca și sistemul de alarmă, frica este utilă și are un rol protector atunci când funcționează corect. Însă, dacă se declanșează prea des, ne face să fim hiperprotectori și hipervigilenți, să fim într-o stare de alertă continuă. Așadar, nu e de dorit „să scăpăm” de frică, ci mai degrabă să-i înțelegem mesajul și să o folosim în favoarea noastră.

Vinovăția apare atunci când facem ceva greșit, când încălcăm o regulă, un cod moral. Vinovăția este o emoție foarte utilă societății pentru că ajută la limitarea comportamentului agresiv. Însă, atunci când o persoană se simte vinovată pentru că se gândește că a făcut ceva greșit, deși nu a făcut nimic greșit, atunci vinovăția este excesivă și devine dureroasă. Ne putem simți vinovați din diverse motive, cum ar fi pentru că nu am fost corecți, pentru că am avut un comportament condamnabil față de o anumită persoană sau într-o anumită situație sau, culmea, pentru că am avut grijă de noi (și nu am făcut altceva). Oamenii care simt vinovăție sunt interesați să învețe din greșelile lor și sunt motivați să devină mai buni, fiind mai puțin preocupați să-și ascundă faptele rele. Ne simțim vinovați pentru că ne pasă.

Oamenii care simt rușine, suferă în tăcere, de multe ori.

Rușinea, în schimb, este diferită față de vinovăție. Rușinea este o emoție complexă, ce implică credința că suntem inferiori, că nu suntem demni ca oameni, fiindu-ne afectată identitatea și valoarea în ochii celorlalți. Rușinea se focalizează asupra întregului sine, ca și cum noi ca persoană suntem defecți, nedemni. Astfel, rușinea vine cu impulsul de a ne ascunde, crezând că am scăzut în ochii celorlalți. Oamenii care simt rușine, suferă în tăcere, de multe ori. Ei se simt dezgustați de propria persoană și ar vrea să facă ceva în acest sens, însă continuă să se ascundă și deci, să se izoleze. Rușinea e o emoție foarte utilă pentru că ne permite să ne reglăm comportamentele sociale astfel încât să nu fim devalorizați de ceilalți și să aparținem unui grup, să fim bine integrați social. Poate ați observat că atunci când ne manifestăm rușinea pentru că am greșit ceva, e mai probabil să primim ajutor din partea celorlalți decât dacă am arăta indiferență.

Oamenii adesea înțeleg greșit emoțiile pentru că le confundă pe cele intense, copleșitoare cu cele inofensive. Frica nu este panică sau anxietate, frustrarea nu este mânie, iar tristețea nu este depresie. În fiecare exemplu, prima este o emoție funcțională, care ne semnalizează că anumite nevoi ale noastre nu sunt satisfăcute și ne impulsionează către acțiune.

Inteligența emoțională presupune înțelegerea modului în care simțim noi și cei din jur, iar aceasta e o abilitate care se învață prin practicarea ei. Așadar, trăiește-ți emoțiile când apar, recunoaște-le și cere-le ajutorul, ca unor prieteni dragi, atunci când simți că ai nevoie de ele.

Atunci când te conectezi la nevoile și emoțiile tale, ești în acord cu tine însuți. Nevoile ne leagă de ceea ce este esențial pentru echilibrul nostru emoțional. Respectându-ți nevoie, îți respecți viața. Ascultând ceea ce-ți spun emoțiile, ești mai conectat la tine și la viața ta.

Vom avea emoții atâta timp cât vom trăi pe acest Pământ. Așadar, să ne trăim emoțiile pentru că ele fac parte din viață. Nu trebuie nici să le controlăm, nici să le stăpânim, ci eventual să le îmblânzim. Cu cât îți dezvolți mai bine abilitățile de a folosi emoțiile în beneficiul tău, și nu împotriva ta, cu atât vei trăi mai autentic și în acord cu tine însuți.

Orice emoție pe care o simți are un scop, nu apare doar așa, din senin. Ascultă-ți emoția și vezi ce are să-ți transmită.