Poveste terapeutică despre cât de relative pot fi lucrurile.

Cioplitorul în piatră
Imagine: Necunoscut(ă) , Necunoscut(ă)

Aceasta este povestea lui Nashti, un sărman cioplitor în piatră japonez care trăia într-o colibă din marginea unui sat. Într-o zi, Nashti muncea cu barosul şi dalta la o stâncă uriaşă, când aude mulţimea adunându-se de-a lungul uliţelor pentru a-l urmări pe împărat cum trece. Urmărind mulţimea, Nashti privea lung cu veneraţie cum împăratul, îmbrăcat cu straie minunate, era salutat de supuşii săi.

„Oh, cât aş vrea să am puterea şi gloria şi podoabele împăratului! – se gândea el. El are întreaga lume la picioarele sale. Nimeni nu este mai puternic decât împăratul!”.

Gândurile sale au fost auzite din ceruri, şi imediat dorinţa i-a fost împlinită. Nashti s-a transformat într-un puternic împărat. S-a văzut deodată pe un cal mare salutând cu mâna mulţimea care se adunase să i se închine. „Asta-i puterea!” – se mândrea el.

Dar cum vara înainta, împăratul cel nou a putut să vadă efectele căldurii asupra poporului său. Oamenii şi animalele erau sleite, iar plantele se ofileau sub razele atotputernice ale soarelui.

Cum privea la soare, împăratul şi-a dat seama că soarele era, de departe, mult mai puternic decât noul împărat. Se gândea el, „Aş vrea să fiu soare!”. Imediat dorinţa i-a fost împlinită. Cioplitorul se desfătă cu noua sa poziţie de stăpânitor al lumii.

Îşi savura puterea care se întindea asupra măreţei sale împărăţii. Şi-a trimis razele sale strălucitoare către lume, şi urmărea cum regii şi principii se ascundeau de privirile sale lungi. Chiar şi holdele ascultau de poruncile sale.

Dar, într-o zi un nor mititel trecea deasupra câmpului, ferind pământul de strălucirea soarelui. Văzând că cineva era mai puternic, Nashti se gândea, „Aş vrea foarte mult să fiu un nor!” din nou dorinţa i-a fost ascultată. Acum el oprea razele soarelui, şi se simţea foarte important. Şi-a adunat toate puterile şi s-a făcut un nor gigantic, şi a început să-şi reverse apele asupra pământului. S-au format râuri acolo unde înainte nu exista nimic, iar apele au inundat străzile oraşelor şi câmpiile. Totul – pomi, animale, oameni – păreau să fie uimiţi de puterea sa. Totul, cu excepţia unei stânci imense, care a rămas nemişcată. Din nou, descoperise ceva şi mai puternic.

„Nu este nimic mai puternic decât această stâncă!” – se gândea el. „Cât aş vrea să fiu o stâncă!”.

Şi dorinţa i-a fost îndeplinită.

Transformat în stâncă, el a rămas de neclintit, nemişcat de nici o rază de soare sau altceva natural. Într-o zi s-a apropiat un om cu un sac. Când s-a oprit, a scos din sac o daltă şi un ciocan şi a început să cioplească încet, încet la piatră. Dându-şi seama că omul cu uneltele sale este mai puternic decât piatra, a strigat: „Oh, cât aş vrea să fiu cioplitor!”.

Încă o dată, cerul i-a ascultat dorinţa şi a devenit cioplitor. Din nou trăia într-o colibă micuţă, ducându-şi zilele cu dalta şi barosul.