În aparență, termentul de salvator are o conotație pozitivă. Pe de altă parte, dacă e să-l analizăm mai în detaliu, alături de motivațiile și impactul asupra celorlalți, devine tot mai clar că acest tipar de comportament este problematic.
Complexul salvatorului se poate defini ca o tendință psihologică de a-i salva pe ceilalți de la suferință și chiar de a le rezolva problemele. Persoana care are această tendință, de cele mai multe ori ajunge să se sacrifice pentru nevoile altora.
Setează niște limite împreună cu ceilalți pentru a-ți permite să echilibrezi grija ta pentru ei în loc de a încerca să-i salvezi.
Salvatorii au un fel de „radar interior” care scanează în jur ceea ce ar necesita a fi reparat. Adesea se întâmplă să le pese mai mult de cum să rezolve problema decât de persoana care are dificultăți (exemplu: persoana dă semne clare că nu vrea să se schimbe, dar salvatorul continuă să-i rezolve problemele).
Salvatorul are mai degrabă tendința de a se atașa de ideea de a repara ceva la celălalt decât să aibă deschiderea de a-l vedea așa cum este. Dacă ar face acest lucru, poate ar vedea că celuilalt îi este „bine” așa cum este și nu vrea să se schimbe (chiar dacă suferă pe alocuri).
De ce ar dori cineva să-i „salveze” pe alții? Pentru că este nobil, este înălțător, pare altruist. Persoana crede că este cumva mai bună decât ceilalți pentru că îi ajută pe unii fără să primească nimic în schimb. Indiferent de motive, acțiunile salvatorului nu îi ajută deloc pe cei implicați. Salvatorul cred că trebuie să-i salveze pe ceilalți pentru că nimeni altcineva nu o va face. Aceasta este o iluzie a omnipotenței. El crede că are abilitatea de a „salva” și a îmbunătăți viața altuia. Sună a superioritate. Astfel, salvatorul încearcă să preia controlul printr-un rol parental prin corectarea comportamentului celuilalt sau prin ocrotire.
De ce nu funcționează
Încercarea de a salva pe cineva de propriile probleme nu prea are rezultatul dorit. Problema este că încercând să-i salvăm pe ceilalți, ei nu își asumă responsabilitatea pentru propriile acțiuni și, foarte important, nu își dezvoltă o motivație internă. Astfel că, schimbările se mențin doar pentru o scurtă perioadă. Chiar dacă cineva se schimbă ca și rezultat a propriilor eforturi, aceste efecte nu vor avea viață lungă decât dacă persoana dorește cu adevărat acea schimbare.
Oricât de apropiat ai fi de cineva, nu e treaba ta să fii responsabil de alegerile acelei persoane.
Dacă-l vezi pe partenerul tău mai mult ca un proiect de reparare și reîntregire, cel mai probabil relația voastră nu va rezista. A-i trata pe cei dragi ca pe niște persoane care trebuie reparate îi poate face să se simtă frustrați și ranchiunoși. Apoi, vei vedea că eforturile tale s-au soldat cu eșec, iar acest lucru va genera sentimente de auto-critică, inadecvare, vinovăție și frustrare.
Cum poți să devii un ajutor în loc de salvator
Setează niște limite împreună cu ceilalți pentru a-ți permite să echilibrezi grija ta pentru ei în loc de a încerca să-i salvezi.
Spune „poate” sau „nu” înainte de a spune „da” pentru a-ți acorda timp să-ți evaluezi opțiunile.
Lasă-l pe celălalt să fie responsabil de propriile acțiuni.
Nu depune mai mult efort decât celălalt pentru a rezolva situația.
Redefinește ce înseamnă pentru tine a ajuta și a avea grijă de celălalt
Ce înseamnă să-i ajuți pe ceilalți
Adresează-le întrebări „Te pot ajuta cu ceva?”, „Îți pot fi de folos în vreun fel?”. Lasă-le spațiu (de gândire, de acțiune). Ascultă-i. Oferă-le pașii necesari unei schimbări, fără a-i face tu pe aceștia.
Întrebări utile pentru tine:
Ajut această persoană să evite consecințele normale ale unei acțiuni?
Ce fac eu o ajută să se simtă mai bine sau să devină mai bună?
Am fost chemată în ajutor? Sau m-am oferit?
Vreau să o ajut sau doar simt că asta trebuie să fac?
Această persoană chiar vrea să se schimbe? Sau doar mi se pare?
De reținut!
Nu-ți asuma de la bun început că toată lumea vrea să fie ajutată!
Nu ești responsabil pentru acțiunile altora. Ești responsabil doar pentru tine. Dacă cineva îți cere ajutorul, atunci asigură-te că faci ce are nevoie, în loc să faci ce crezi tu că e cel mai bine.
Pentru ca cineva să se schimbe, trebuie să vrea acest lucru. Nu poți forța pe nimeni. Altfel, persoana îți va purta ranchiună. În loc să te apuci să rezolvi problema sau să o presezi să-ți accepte ajutorul, ar fi mai util să îi spui înainte: „Spune-mi dacă ai nevoie de ajutor.”, „Dacă ai nevoie de mine, sunt aici.”
Problemele altora sunt problemele altora - atât. Adu-ți aminte că nu poți să rezolvi problemele celorlalți. Știi cât este de greu să-ți rezolvi chiar și problemele tale, nu? În mod realist, nimeni nu are această putere: nici partenerul de viață, nici medicul, nici psihologul.
3 comentarii
Spune-ți părerea
Câmpurile marcate cu * (steluță) sunt obligatorii.
NU înregistrăm date cu caracter personal, cum ar fi adresa de e-mail, adresa IP sau alte informații care vă pot identifica. Stocăm doar datele introduse în formularul de mai sus.