Cum vorbim cu o persoană îndoliată

Sentimentul de conexiune și comuniune, faptul de a fi împreună, înconjuraţi de oamenii dragi, poate să diminueze tensiunea despărţirii pentru totdeauna de o fiinţă dragă şi să ofere o oarecare alinare.

Durerea emoțională este unul dintre răspunsurile noastre naturale față de o pierdere. Este nevoie de curaj pentru a ne întrista, pentru a face loc durerii pe care o purtăm. Ne aflăm față în față cu vulnerabilitatea noastră umană, cu neputința și deznădejdea. Aceștia sunt norii de furtună de care nu putem fugi atâta timp cât suntem vii.

Durerea nu poate fi grăbită, ca ea să aibă loc mai repede. Nu putem face ca durerea să fie ordonată sau predictibilă. Durerea este la fel de unică precum iubirea: fiecare o simte diferit. Nu există niciun model corect și nicio evoluție liniară în procesul durerii. În ciuda a ceea ce cred multe persoane, nu există etape de trecut. Există doar o mare durere, care se mai estompează, dar care se reactivează într-o măsură mai mare sau mai mică, în anumite circumstanțe ale vieții.

De ce doliul doare așa de tare?

Doliul doare atât de tare deoarece pierderea celuilalt provoacă, de asemenea, pierderea unei părţi din noi înșine (uneori semnificative), din ceea ce eram înainte de pierdere. Orice pierdere afectivă importantă, orice doliu este un şoc. În astfel de momente, dorinţa de a trăi, de a munci și de a întreține relațiile sociale se estompează. Chiar dacă se spune că persoana iubită s-a dus într-un loc mai bun, noi încă suntem aici, în acest loc, iar asta doare la modul cel mai serios.

Există și doliul corpului, care se manifestă prin insomnie, palpitații, nod în gât, dureri de ceafă, dureri de cap, dureri de spate, tremur, nod în stomac, înțepături în piept, pierderea poftei de mâncare, greață, oboseală, senzație de lipsă de aer sau de sufocare, slăbiciune generală, vedere neclară, hipersensibilitate la zgomot, dificultate la înghițire, bufeuri, etc. Nu e de mirare că unele persoane ce au multe dintre aceste simptome (sau chiar pe toate) cred despre sine că au luat-o puțin razna.

Amintirile sunt singurele lumânări care ard continuu fără să fie consumate vreodată.

Omul simte nevoia să știe din ce e alcătuită suferinţa lui, să-și exprime cumva suferința, să audă că şi alţii au trăit ceea ce trăieşte el, să înţeleagă mai bine ce înseamnă parcurgerea unui doliu, să ştie că acesta este îndelun­gat şi dureros, că poate suferi toată viaţa din cauza unei morţi sau a unei pierderi şi că o asemenea experi­enţă îl fragilizează, deși, în același timp, îl poate face să vadă viața cu alți ochi, poate să-și trăiască viața în mod diferit. Cu cât un om își poate exprima mai clar suferința, cu atât va fi mai agil emoțional în fața ei. El are nevoie să nu se simtă singur în umanitatea sa.

Sentimentul de conexiune și comuniune, faptul de a fi împreună, înconjuraţi de oamenii dragi, poate să diminueze tensiunea despărţirii pentru totdeauna de o fiinţă dragă şi să ofere o oarecare alinare. Este important, de asemenea, ca cei înmărmuriţi de şocul suferit să nu fie lăsaţi singuri în perioada imediat următoare. Mult prea des, oamenii participă la înmormântare, iar apoi pleacă, lăsând familia îndoliată să se descurce singură, să îndure lipsa celui dispărut şi povara unei realități dureroase, când tocmai atunci ea are mai multă nevoie de ajutor, de companie.

Ce se întâmplă cu persoana îndurerată

De cele mai multe ori, cei care trec printr-o pierdere sunt îndemnaţi să-și controleze emoțiile, să sufere în tăcere şi să nu-și manifeste suferinţa. Însă, acest lucru nu funcționează pentru că ceea ce ţinem astfel în noi iese Ia suprafaţă, adeseori în formă psihosomatică sau în modalități pe care nu le dorim (reacții neplăcute față de ceilalți). Persoana îndoliată este sin­gura care ştie ce anume i se potriveşte în acele momente.

Reacţiile în urma unui doliu sunt întotdeauna personale, diferite şi imprevizibile. Unii nu vorbesc deloc despre asta, evită subiectul și evită să-i pomenească numele celui care nu mai este pe acest Pământ. Pe de altă parte, alții se angajează într-o hiperactivitate profesională (adică evitare emoțională) pentru a uita şi a nu mai simţi, pentru a-și amorți durerea - însă nici asta nu funcționează la nesfârșit. Suferința-i va prinde din urmă, într-o formă sau alta.

Nu există posibilitatea de a nu suferi deloc, dar persoana poate realiza diverse activități pentru a-și face suferința mai lină, care să aibă la bază îngrijirea propriei persoane pe tot parcursul perioadei de suferinţă. A ne acorda atenţie și grijă înseamnă, de exemplu, a consulta un medic competent, a ne oferi îngrijiri corporale (masaj, coafor, tratamente estetice), angajarea într-o psihoterapie individuală sau de grup (cu persoane pregătite în acor­darea unui ajutor punctual), înscrierea într-o asociaţie de sprijin, de comunicare şi de împărtăşire a problemelor sau întâlnirea regulată cu prieteni apropiați.

Ce să NU spunem în aceste situații?

În primul rând, nu spune cuvinte de consolare lipsite de tact pentru că ele rănesc foarte tare și ele denotă faptul că nu înțelegi ce simte celălalt. Apoi, ele pot irita persoana care are sufletul îndoliat.

Iubirea nu își cunoaște propria profunzime până la ora despărțirii.

Ce să nu spui: Trebuie să fii puternic., O să fie bine., Cu timpul, o să mai treacă…, Cu timpul, totul va reintra în nor­mal., Şi-a încheiat timpul pe care-l avea de trăit pe acest Pă­mânt., Trebuie să-ţi vezi de treburile tale în continuare., L-ai cunoscut atât de puţin... Oricum, nu e la fel ca atunci când pierzi un copil mai mare…, Nu-ţi face griji, gândeşte-te la o nouă sarcină., Fă alt copil şi o să vezi că vei uita…, Trebuie să uiți., E mai bine așa., Nu are rost să mai suferi., Timpul vindecă totul., Fii tare pentru copii., Așa e viața., E voința lui Dumnezeu. Nu spune astfel de banalități pentru că ele nu sunt potrivite. Dacă nu știi ce să spui, mai bine nu spune nimic pentru că, neștiind, poți ajunge să spui lucruri care nu sunt de ajutor. Poate cea mai dureroasă dintre toate este Viața merge înainte. Da, viața merge înainte (că înapoi nu are cum), dar persoana îndoliată nu vrea ca viața ei să meargă înainte fără persoana pe care tocmai a pierdut-o, nu vrea să cunoască cum arată viața de acum încolo în acest mod, ba chiar ar vrea din răsputeri să oprească timpul în loc sau să-l dea înapoi. Mai bine i-ai spune Mă doare și pe mine foarte tare.

Nu-i spune că trebuie să-și revină. Va face acest lucru la timpul său, în ritmul său. Doar ascultă și fii prezent, fără să te gândești că trebuie să-i ridici moralul. Nu te strădui să o înveselești și nici să o liniștești. Oricum, e puțin probabil să poți face asta și poate nici nu e cazul.

Cel care este în doliu nu are nevoie de sfaturile tale. Tristețea și durerea celeilalte persoane nu pot fi reparate sau rezolvate. Nu spune nimic din ce crezi că ar putea repara ce e de nereparat. Rămâi în momentul prezent și nu vorbi despre viitor. Nu sări cu presupusul despre cum va fii viitorul. Dacă nu ai idee ce să faci, cel mai util este să ajuți la unele treburi cotidiene: poate să faceți împreună ordine prin dosare, ordine în dulap, gătit și pregătit masa - acestea pot fi niște ajutoare de apreciat și necesare în astfel de momente. Aceste acțiuni îi arată că ești prezentă pentru ea.

Nu-i spune că o înțelegi dacă nu ai trecut printr-o situație similară. Dacă ai avut o experiență similară, e suficient să-i spui că ești familiarizat cu cât de copleșitor și ciudat poate fi doliul. E suficient atât (nu e nevoie de detalii specifice!), căci persoana îndurerată nu are în acele momente capacitatea de a procesa mai multe informații.

Nu încerca să găsești o justificare pentru ce s-a întâmplat. Chiar și dacă ai găsi o justificare, asta nu va diminua cu nimic suferința, nu va veni ca o consolare, ba din contră, poate duce la alte emoții dificile: furie, vinovăție.

Moartea nu este sfârșitul unui întreg, ci e o întrerupere nedorită a secvenței.

Nu-i minimaliza suferința vorbindu-i despre ce-i rămâne în continuare și nici nu încerca să o faci să vadă avantajele unor noi etape în viața sa. Chiar dacă ar fi așa, nu este momentul potrivit. Persoana îndoliată nu este capabilă emoțional în acele momente să vadă aceste lucruri. Poate chiar va avea nevoie de mult timp până va adopta această perspectivă. Poți fi tentat să-i corectezi perspectiva (ca să fie una mai realistă), crezând că asta o va ajuta să se simtă mai bine. Însă acum nu e așa important ce e corect. Adu-ți aminte că doliul aparține persoanei, nu-ți aparține ție. Părerile tale despre doliul ei sunt irelevante. Ea este cea care decide cât de rele sunt lucrurile, așa cum și tu faci astfel de decizii în propria viață. Poate pentru ea, această pierdere e cu adevărat cea mai importantă pierdere. Cum i-ai putea tu arăta contrariul? De ce te-ar crede?

Nu compara pierderea persoanei cu o altă pierdere. Suferințele nu se compară între ele. Fiecare suferă în felul lui, indiferent de împrejurările prin care a avut loc pierderea. Nu există o pierdere mai bună sau mai ușoară. Dacă o compari cu pierderea de alt tip (ex. moartea unui bebeluș față de moartea unui copil de 6 ani), nu e ca și cum persoana se simte mai ușurată sau mai norocoasă. Pierderea e pierdere, indiferent de când și cum s-a produs.

Nu întrerupe exprimarea durerii celui care suferă. Dacă blochezi emoțiile celuilalt, nu o faci cu intenția de a-l proteja de suferință, ci cu intenția ascunsă de a te proteja pe tine de propriile emoții dureroase. Respectă-i lacrimile. Persoana îndoliată nu are cum să nu se întristeze, nu are cum să fie blindată și rece, ca niște ziduri. Permite-i persoanei să se manifeste. Permite-i să-și exprime emoțiile și neputința, durerea și lacrimile, furia și dragostea, frica și tristețea. Durerea pe care o poartă face parte din durerea umană, iar ea nu se dizolvă, pur și simplu. În schimb, ea vine treptat, în valuri. Doar în timp, persoana se poate dezvolta în jurul pierderii suferite.

Nu oferi complimente. Când o persoană dragă suferă, nu are nevoie să i se reamintească că e deșteaptă, frumoasă, cu resurse personale sau că e o persoană bună. Nu-i spune că e curajoasă sau puternică. Mai degrabă îi poți reaminti că ești acolo pentru ea și că poate să-ți împărtășească aspecte dureroase atunci când doliul e prea greu de dus singur. Permite-i persoanei să simtă tot ce simte, nu să se simtă constrânsă să se afișeze ca fiind curajoasă și puternică.

Ce să spunem în aceste situații? Cum să vorbim?

Dacă nu știi ce să spui, reține faptul că nici nu trebuie să spui cuvinte înțelepte. E suficient dacă ești prezent pentru celălalt și îi arăți disponibilitatea ta. Prezența ta, fie ea și silențioasă, are un efect benefic. Faptul de a fi împreună ajută enorm. Dacă totuși vrei să spui ceva, atunci e recomandat să fii sincer. Chiar dacă nu ai cea mai bună coerență în exprimarea ta, contează să pui suflet în ce spui. De exemplu, te poți gândi să înlocuiești absenţa exterioară cu o prezenţă interioară: Mama ta va rămâne veșnic în inima noastră., Aș vrea să știi, că pentru mine, cel care astăzi nu mai e printre noi, nu este uitat și nici nu va fi uitat. Dimpotrivă, amintirea lui va rămâne veșnic vie.

Simplul fapt de a întreba cu afecțiune pe cineva care trăiește un doliu despre ce s-a întâmplat (simpla frază care propune celui care suferă să vorbească despre cum a fost ceea ce s-a întâmplat), îi permite celui îndurerat să retrăiască experiența și îi facilitează integrarea pierderii, deși în mod evident, în prima fază, îl conectează la experiența dureroasă. Ascultarea înțelegătoare și prezența discretă a prietenilor, rudelor și vecinilor îl vor ajuta pe cel care trăiește pierderea să renunțe măcar la o parte din povara suferinței și să parcurgă mai ușor doliul.

Persoana îndurerată nu trebuie să fie altfel decât e.

Tristețea, furia, vina, confuzia, descurajarea și chiar și gândul la moarte sunt reacții obișnuite pentru noi, oamenii, în urma unei pierderi importante sau a morții cuiva drag. Pentru cei care spun Trebuie să fii puternic, nu există niciun motiv plauzibil pentru care persoana îndurerată să fie puternică. De ce ar fi puternică atunci când trece printr-o pierdere importantă pentru ea? Din contră, e firesc să se simtă foarte vulnerabilă tocmai pentru că trece printr-o mare pierdere. Sufletul său a fost mutilat și acum suferă pentru ceea ce-i lipsește. Dacă nu acum, atunci când? Persoana îndurerată nu trebuie să fie altfel decât e. Nu trebuie să dea explicații și nici să ceară voie să-și plângă durerea sau să se simtă vinovată dacă în astfel de momente nu e perfect coerentă. Încercările unor persoane de a-i spune cum trebuie să se simtă și pentru cât timp ar fi bine să fie ignorate deoarece nu mulți înțeleg durerea unei pierderi.

Doliul nu se compensează cu nimic. Afirmații precum Las’ că faci un alt copil, ești tânără, mai ai timp. nu ajută cu nimic, ba chiar din contră. Persoana este conștientă de asta (știe că poate face oricând un alt copil), dar asta nu șterge cu nimic copilul pierdut. Deși sunt bine intenționate, astfel de cuvinte denotă lipsă de respect și umanitate. Măcar ați fost împreună în ultimii ani. - nici asta nu ajută cu nimic, ba chiar sunt cuvinte dureroase ce amintesc că, în ciuda timpului petrecut împreună, persoana pierdută azi nu mai este aici și nici nu va mai fi vreodată. În astfel de situații, căutarea pozitivului nu compensează, nu șterge negativul.

Doliul nu se termină deoarece nu pierzi pe cineva doar o dată

Îl pierzi din nou și din nou, uneori, de mai multe ori în aceeași zi. Când pierderea pare, pe moment, dată uitării, ea apare de nicăieri și te poate lua prin surprindere. Noi valuri ale doliului te iau pe nepregătite, iar apoi te lasă cu ochii în gol, din nou și din nou.
Nu pierzi pe cineva doar o dată. Îl pierzi de fiecare dată când deschizi ochii și începi o nouă zi, în fiecare anotimp, la fiecare sărbătoare. A pierde pe cineva este o călătorie, nu este ceva care are loc o dată. Senzația de pierdere nu are sfârșit, de aceea este și atât de dureroasă. Devine esențial să permitem valurilor doliului să vină și să treacă, căci ele nu se vor opri niciodată.
Nu pierzi pe cineva doar o dată. Îi pierzi în fiecare zi, pentru o viață întreagă.