Facultatea de psihologie nu e terapie

E o realitate că mulți se înscriu la facultatea de psihologie pentru a-și rezolva problemele personale, pentru a calma niște suferințe... Sunt mulți studenți care pornesc pe acest drum profesional încercând să-și rezolve problemele de natură psihologică.

Însă, în realitate, lucrurile nu funcționează deloc așa. Facultatea nu e locul unde se rezolvă traumele, ci e un spațiu academic ce deschide niște porți către cunoaștere și dezvoltare, către înțelegerea unor mecanisme ce ajută puțin în reglarea emoțională, dar nu e un loc de vindecare.

Ce înseamnă să faci facultatea de psihologie

Facultatea de psihologie oferă doar bazele teoretice ale profesiei, nu este un curs de dezvoltare personală. Facultatea nu învață oamenii să se vindece. Predă doar niște fundamente (de cele mai multe ori, teoretice). Facultatea de psihologie este un spațiu academic și are rolul să pregătească oamenii pentru o carieră, din punct de vedere profesional (al cunoștințelor), nu neapărat și personal (din punct de vedere al abilităților).

Sigur, dezvoltarea personală care se face în cadrul cursurilor și seminariilor există și este binevenită, dar este insuficientă pentru a spune că ai realizat propria terapie. Facultatea se ocupă de cunoștințe academice și de dezvoltarea câtorva abilități (nu multe, căci anii trec repede și e mult de studiat), în timp ce abia formarea ulterioară (supervizarea) se ocupă de dezvoltarea abilităților practice pentru a putea lucra eficient cu oamenii.

Facultatea nu învață oamenii să se vindece.

Pentru cei care credeau că se vindecă pe sine urmând facultatea de psihologie, pe parcursul ei (sau încă de la început), iluziile se dizolvă treptat. Mulți studenți se așteaptă să învețe acea psihologie populară (din reviste, de la televizor). Ori, primul an de studenție vine cu destul de multe discipline ce țin mai degrabă de științele exacte, având cursuri serioase de statistică, genetică, neuroștiințe - domenii grele.

Însă conținutul lor a fost adaptat astfel încât aceste informații să fie utilizate ca bază atât în practică, cât și în cercetare. Sigur că devine greu să-ți formezi o imagine realistă asupra ce înseamnă psihologia cu adevărat, din cauza felului în care e popularizată de către oamenii de marketing din presă, televiziune, etc.

Psihologia este o facultate care presupune prezență - și nu doar fizică. Nu este vorba doar despre acumulare de informații și înțelegerea unor teorii despre cum funcționează psihicul uman, cât și despre dezvoltarea unor abilități specifice pentru a fi psiholog (prin studiu continuu, practică, expunere la unele situații informale, voluntariat). Toate acestea cer timp și dedicare personală.

Pe parcursul facultății studiezi diverse teorii despre emoții și personalitatea umană, despre felul în care ele interacționează și modalități de intervenție. Însă asta nu înseamnă automat că vei ști cum să-ți gestionezi propriile emoții în situații stresante pentru tine. Acest lucru e chiar departe de realitate.

E important să studiezi individual, să ai o disciplină interioară, să ai o motivație intrinsecă.

Faptul că înțelegi cum funcționează natura umană nu înseamnă că ai acces și la soluțiile care funcționează pentru tine. Soluțiile la propriile dificultăți personale se generează în propria terapie, nu în cursurile facultății.

Pe de altă parte, din punct de vedere financiar, este mult mai ieftin un proces terapeutic decât facultatea deoarece sunt puțini cei care prind loc la buget, mai ales atât de mulți ani (3 ani facultatea și 2 ani masteratul). E o facultate grea și nu se trece ușor prin ea, nici dacă ești la ID.

La psihologie este important să studiezi individual, să nu te rezumi doar la cursuri, să ai o disciplină interioară, să ai o motivație intrinsecă, să ai chemare. Dincolo de cerințele care vin din partea profesorilor, e foarte mult de studiat și, prin urmare, e util să vezi dacă și câtă disponibilitate ai în acest sens (timp, resurse personale și profesionale).

De asemenea, unii fac facultatea de psihologie pentru că e „la modă", fără să aibă un minim de vocație. Asta poate se întâmplă și pentru că e tot mai mare oferta de cărți de dezvoltare personală. Însă, a fi psihoterapeut este o vocație, o chemare, căci oamenii, pe parcursul ședințelor, își relatează cele mai intime dificultăți. Unele povești de viață sunt tulburătoare.

De aceea, pe lângă cunoștințele academice, inteligența emoțională stă la baza formării unui psihoterapeut profesionist. Inteligența emoțională îl ajută pe psihoterapeut să-și înțeleagă clientul la nivel emoțional.

Ce presupune profesia de psihoterapeut

În psihoterapie, de cele mai multe ori, nu se „găsește” un loc de muncă, ci se generează unul, prin înființarea propriului cabinet.

Diploma de licență nu garantează nimic, iar a fi psihoterapeut presupune să ai vocație. Având în vedere că a fi psihoterapeut este o profesie liberală, este nevoie de abilități antreprenoriale pentru a fi capabil să desfășori o activitate independentă. Câștigurile financiare sunt variabile în funcție de abilitățile reale ale psihoterapeutului, de talent, de bugetul investit în specializări și promovare. De multe ori, cei timizi, fără scopuri clare și bine definite, fără vocație, care vor doar diplome, sfârșesc prin a nu găsi un „loc de muncă”. Realitatea este că, în psihoterapie, de cele mai multe ori, nu se „găsește” un loc de muncă, ci se generează unul, prin înființarea propriului cabinet.

Mai apare și confuzia că după ce termini facultatea ești capabil să fii psihoterapeut, însă acest lucru e departe de adevăr. Pentru a fi psihoterapeut, este nevoie de formări suplimentare, ce durează câțiva ani, iar asta e o etapă ce nu poate fi sărită. Doar având diploma de licența în psihologie nu se poate profesa ca psihoterapeut nici din punct de vedere legal, dar nici din punct de vedere al cunoștințelor acumulate în cei trei ani de facultate. Pentru a fi psihoterapeut, este nevoie de specializări suplimentare.

De ce facultatea de psihologie nu e terapie

Dacă ai o durere de dinte, nu scapi de ea citind cărți, la fel cum nu scapi de fractura tibiei citind un tratat de chirurgie ortopedică. Dacă vrei să fii psihoterapeut, e nevoie să știi că nici de dificultățile emoționale nu scapi dacă faci cursuri și dai examene teoretice, ci doar dacă treci printr-un demers psihoterapeutic. Nici medicii, nici psihologii nu se tratează singuri.

În plus, după ce termini facultatea și masteratul și te înscrii la o formare continuă într-o orientare psihoterapeutică, vei face (cel puțin în primul an) autocunoaștere și dezvoltare personală. Ca să poți ajuta pe cineva, este necesar să te cunoști pe tine și să știi pe propria piele ce înseamnă să lucrezi în terapie. Nu e recomandat să aștepți să-ți vindeci propriile dificultăți prin intermediul facultății pentru că nu e realist, acest lucru nu se va întâmpla. Dacă ai niște dificultăți personale, cel mai înțelept lucru pe care-l poți face este să te implici într-o psihoterapie personală, nu să te înscrii la facultate.

Dacă vrei să devii psihoterapeut

Psihologia este un domeniu foarte vast și orice drum începe cu facultatea. Dacă îți dorești să devii psihoterapeut, facultatea este doar începutul drumului. Apoi urmează masteratul și/sau o școală de formare profesională, terapie personală, supervizare, șamd. Toate acestea înseamnă minim 5 ani de studii și auto-analiză, ani ce presupun să ai alte surse de venit din care să te întreții, pe lângă alte sume financiare investite în toate cele enumerate mai sus.

Acesta este un proces îndelungat și nu prea poți să sari etapele: facultatea durează trei ani, masterul durează doi ani, după care poți să practici ca psihoterapeut în supervizare - etapă care durează doi ani și, care, la rândul ei, trebuie plătită. Psihoterapia este o profesie care necesită multă investiție în tine: multă învățătură și bani.

Devine esențial să-ți placă să înveți, să descoperi, să fii curios, să cauți răspunsuri, să ai fler, să ai capacitatea de a simți oamenii, să-i citești dincolo de aparențe, să fii empatic, să ai inteligența emoțională bine dezvoltată, să fii asertiv și comunicativ, să fii capabil să transmiți și să preiei o informație, un mesaj, să ai autocontrol, să fii echilibrat. Lista aceasta nu este exhaustivă, însă, în principiu, pentru a face psihoterapie sunt necesare gândirea critică, răbdarea, abilitățile sociale, de comunicare și de relaționare.

Devine esențial să-ți placă să înveți, să descoperi, să fii curios, să cauți răspunsuri, să ai fler, să ai capacitatea de a simți oamenii.

Teoriile din psihologie și principiile psihoterapiei, metodele de lucru, instrumentele, tehnicile psihoterapeutice se învață la facultate și master, dar acestea nu sunt suficiente. Ele doar îți deschid un drum (lung) pe care trebuie să fii pregătit să mergi. Pe acest drum ai nevoie de multe resurse (de timp, de studiu, emoționale, financiare etc). E necesar să lucrezi în permanență cu propria persoană (nu doar cu alții) și să fii asumat.

Mulți absolvenți de psihologie descoperă abia după terminarea studiilor că nu au abilități profesionale sau sociale pentru aceste domenii. Le place domeniul, dar nu se simt capabili să continue mai departe, deși, în teorie, le place psihoterapia. Poate din acest motiv, ar fi indicat să cauți mai întâi domeniul față de care simți o atracție și pentru care ai anumite abilități și abia după aceea să alegi facultatea la care vrei să studiezi.

Psihologia umană este extrem de complexă și sunt peste 10 domenii destul de diferite în cadrul ei: psihologie clinică, psihologia transporturilor, psihologie școlară, psihologia resurselor umane, psihologie judiciară, etc. Chiar și psihoterapia are peste 500 de școli la nivel mondial și peste 100 la nivel național, care diferă destul de mult una de alta. Prin urmare, e important să descoperi ceea ce ți se potrivește.

E important să nu te înscrii la facultatea de psihologie pentru a-ți rezolva problemele personale deoarece acest lucru nu se va întâmpla decât dacă ești implicat în paralel în propriul proces terapeutic. Dacă te pasionează oamenii și comportamentele lor în anumite situații și ai răbdare să descoperi dedesubturile personalității, e posibil să fie profesia potrivită pentru tine. În schimb, dacă ești o persoană prea empatică (de exemplu, să te sensibilizezi prea tare atunci când cineva îți relatează niște întâmplări mai triste), este posibil să nu fie domeniul cel mai potrivit pentru tine și ar fi recomandat să activezi într-o ramură mai ușoară care nu implică contact atât de apropiat cu persoanele.

Dacă ești deja student la psihologie și te gândești să devii psihoterapeut, pentru a căpăta experiență e recomandat să faci cât mai mult voluntariat, în orice ONG care acceptă studenți sau absolvenți de psihologie. Fiind încă în formare, nu poți avea proprii clienți în terapie (nici măcar probono) pentru că nu cunoști instrumentele necesare și încă nu ai abilitățile personale și profesionale suficient de bine dezvoltate.

Aș dori să închei într-o notă echilibrată, reamintind faptul că principiile abordate în acest articol se aplică tuturor facultăților. Nu e suficient doar să termini o facultate, ci e necesar să te zbați și după aceea pentru a avea un loc de muncă, pentru a avansa în carieră, pentru a aduce un aport comunității din care faci parte sau, pur și simplu, pentru a-ți construi cariera pe care ți-o dorești.

Facultatea de psihologie este o facultate utilă, frumoasă și bogată în experiențe, mai ales dacă ai parte de niște profesori și mentori implicați și dedicați procesului academic. Este admirabil faptul că multe persoane își doresc să cunoască mai multe despre natura umană și de a construi o societate mai bună, însă a face facultatea de psihologie nu este soluția la rezolvarea problemelor personale. Iar psihoterapia este un domeniu cu „mulți chemați, puțini aleși”…