Cu toții vom trăi în această viață pierderea unor persoane dragi, mai devreme sau mai târziu. În acest articol mă voi adresa și la persoana a II-a căci poate tu, cititorul, lecturezi acest articol pentru a înțelege mai multe despre tine și pierderea ta.

Există un model explicativ despre doliu și etapele lui, elaborat de psihoterapeuta Elizabeth Kübler-Ross, care expune cele 5 etape: negare, furie, deprimare, negociere și acceptare. În acest articol nu voi elabora pe baza acestui model deoarece doliul nu este liniar, ba din contră.

Doliul este un proces complex, lung, non-liniar, confuz și provocator, fiind printre cele mai dureroase experiențe pe care le poate trăi cineva.

Precum o rană fizică ce necesită îngrijiri periodice, la fel e necesar să ai grijă și de rana ta emoțională.

Doliul este procesul inconștient de cicatrizare a durerii legate de pierderea unei ființe dragi. Dacă ne opunem lui sau vrem să-l depășim în forță pentru a ne controla emoțiile, demersul nostru este inutil. Cel mai util ar fi să-l întâmpinăm cu blândețe și răbdare. Precum o rană fizică ce necesită îngrijiri periodice, la fel e necesar să ai grijă și de rana ta emoțională, iar aceasta poate cere mai mult timp. Doar îndeplinind această condiție devine încet, încet din nou acceptabil să trăiești.

Doliul, din punct de vedere psihologic, nu este un capitol pe care îl închei vreodată. Durerea de a pierde pe cineva nu se termină. Ea continuă ca o durere „mută” care rămâne și tot rămâne… Iar suferința ce vine în timpul doliului nu poate fi grăbită. Ea are loc zi de zi.

Ce poți face este să integrezi acea durere în viața ta pentru toate zilele ce vin. Pierderea nu va fi înlocuită de altceva sau altcineva, acel gol va rămâne pe veci al persoanei, timp în care poți reconstrui relații frumoase cu alte persoane. După cum zice și autorul Mark Lemon:

„Persoana iubită trăiește în tot ceea ce facem. Este în soarele ce ne încălzește chipul, este steaua cea mai strălucitoare de pe cer, este vântul ce adie printre copaci. Iubirea ei trăiește veșnic. Iubirea ei nu moare niciodată.”

Perioada de doliu este una grea, plină de încercări și este nevoie de cel puțin o persoană de suport care să fie lângă tine pentru a putea gestiona mai bine trăirile. Durerea unui doliu vine în valuri, uneori e mai greu de dus, alteori apare doar ca să-ți arate că e acolo.

Nu ascunde durerea, căci va izbucni mai tare.

Deși neplăcută, durerea este un răspuns natural al corpului la pierdere și se manifestă diferit la fiecare dintre noi. Dă-ți voie să o simți, să-i faci loc în viața ta. Nu o ascunde, căci va izbucni mai tare.

Atunci când pierzi pe cineva drag, ți se spune să fii puternic și să mergi mai departe, că lumea nu se oprește în loc în fața suferinței tale, să-ți vezi de treburi pentru că oricum nu mai poți schimba nimic. Așa este. Însă, pentru persoana care suferă în urma unei mari pierderi, asta doare foarte tare, că deși restul lumii merge pe aceeași traiectorie, pentru ea e o traiectorie nouă (una pe care nu și-a dorit-o și pentru care nu e pregătită), plină de incertitudini și presărată cu suferințe, dintre cele mai intense trăite vreodată.

Cum se simte doliul

În doliu apar câteva elemente centrale: negarea, neputința, vinovăția, incertitudinea și senzația de gol. Negarea este modalitatea minții tale de a încerca să încaseze mai ușor șocul. Chiar și corpul știe că nu poate să gestioneze toată forța care vine cu doliul și jelirea persoanei iubite, astfel că încearcă să te protejeze. De multe ori rămânem în negare deoarece nu suntem pregătiți să dăm ochii cu realitatea, de aceea negarea are un rol de protecție.

Mintea nu poate să suporte informația. Negăm pentru că doare foarte tare. Negarea apare mai ales într-un deces subit, nu anticipatoriu. Iar cea mai dificilă perioadă e cea care vine după negare…

Este normal să simți emoții profund negative.

Este normal să simți emoții profund negative, fiind vorba de atașamentul pierdut, goliciune, tristețe, furie, vinovăție, regret, frică și alte emoții. Este de așteptat să simți emoții mixte, copleșitoare, acestea reprezintă unitatea de măsură a iubirii pe care ai purtat-o și o porți în continuare.

Este firesc să apară tristețea, fiind cumva confirmarea legăturii puternice pe care ai avut-o cu persoana dragă. Procesul de doliu are diferite stadii prin care e nevoie să treci pentru a face față acestei pierderi. Este absurd să crezi că poți trece „peste” pierderea unei persoane importante din viața ta. Odată cu persoana dragă, moare și o întreagă serie de acțiuni, activități, visuri și scopuri comune.

Doliul face ca percepția timpului să fie confuză. Suferința din timpul doliului nu poate fi grăbită.

Există momente în care totul este în regulă, te simți bine și, dintr-o dată, îți aduci aminte de pierderea ta, venind peste tine ca un uragan. Această conștientizare dureroasă poate fi generată de o melodie, un gând, o amintire, o senzație, o poză, un cuvânt. Poate nici nu-ți dai seama de unde vine, dar simți o schimbare în tot corpul tău. De asemenea, doliul face ca percepția timpului să fie confuză: chiar dacă timpul trece, amintirea persoanei dragi rămâne proaspătă, ca și cum timpul nu ar fi trecut mai deloc.

Poate cel mai greu de dus este neputința. E greu să accepți că în această situație ești neputincios. Nouă, oamenilor, nu ne place deloc să ne simțim neputincioși și tolerăm asta cu mare dificultate. O viață întreagă învățăm să facem astfel încât să ne simțim în control, să fim stăpâni pe situație, să ne descurcăm și să nu ne dăm bătuți până nu ne rezolvăm problema.

În doliu predomină o senzație de gol.

În doliu n-a mai rămas nimic de rezolvat, căci e o situație fără întoarcere, de aceea doliul ne lasă, de cele mai multe ori, fără cuvinte și ne face să ridicăm neputincioși din umeri. Nici vinovăția nu e ușor de tolerat deoarece e ca un sac fără fund („Câte am fi putut face și nu am făcut pentru a evita pierderea.”).

Tabloul doliului este populat nu doar de acuze psihologice, ci și somatice, dintre cele mai chinuitoare. Pe lângă stările de deprimare și anxietate, vinovăție, corpul resimte tensiuni care mai apoi se văd prin faptul că nu mai poți mânca, nu mai poți dormi, îți simți corpul tensionat și dureros, ai senzații inexplicabile de greață, te doare capul, tremuri, ai un nod în gât, nu poți respira bine.

Cât durează doliul

Doliul durează diferit, în funcție de resursele interioare ale fiecărei persoane. Din păcate, nu se poate „trece peste doliu”, ci doar „prin doliu”, iar aici sprijinul celor dragi este foarte valoros. Este firesc și normal să suferi. Unii preferă să se „arunce” în muncă, în diverse proiecte sau relații pentru a nu da piept frontal cu suferința, însă acestea sunt doar modalități de a amâna temporar durerea și emoțiile legate de pierdere.

Doliul - cum să gestionezi suferința
Imagine: Siegfried Poepperl , Unsplash.com

Aceste evitări nu sunt recomandate deoarece emoțiile nu dispar, ci doar se ascund temporar, venind ulterior, mai puternic și, mai ales, incontrolabil (chiar și în vis). Alții, evită să-și trăiască tristețea și să jelească, proiectându-și propria suferință și neputință asupra altora: instituții, medici, etc. Nu există o modalitate anume să treci mai ușor prin această perioadă. Nu are cum să-ți fie ușor, dacă pierderea este una semnificativă pentru tine. Însă devine esențial să îți continui activitățile de zi cu zi, să ai o rutină zilnică.

Durerea nu va trece niciodată complet.

Durerea nu va trece niciodată complet, doar vei învăța să trăiești cu ea și să-ți construiești mai departe viața, chiar dacă pierderea va rămâne.

Fiecare are propriul ritm de a își reveni după o pierdere. Nimic nu te poate pregăti pentru asta, oricât de ipotetic am discuta despre pierdere. Doliul cere timp și adaptare. Orice pierdere din viața noastră ne schimbă, cel mai probabil, pentru totdeauna.

Când doliul firesc devine doliu complicat

Cel mai sănătos este să trăiești doliul prin a exterioriza, nu prin a interioriza suferința. Dacă trăirea doliului la nivel foarte intens continuă și după câteva luni (aproximativ 6 luni), ca și cum s-ar fi întâmplat ieri, când nu apare nicicum o liniștire, ar fi recomandat să apelezi la un psihoterapeut, căci poate să se transforme în traumă sau să genereze o raportare negativistă cu privire la diverse aspecte ale vieții. Doliul patologic se referă la situația în care persoana nu se recuperează după 2 ani de la pierdere.

În primul rând, lasă lacrimile să curgă pentru tot ce ai pierdut fiindcă este omenește să plângi și este bine pentru sănătatea ta. Plânsul reduce cu aproximativ 40% tristețea, grație antalgicelor eliberate. De asemenea, suspinul permite slăbire a multiplelor tensiuni acumulate în organism. Este momentul unei descărcări emoționale, după care te simți în general, mai ușurat.

Oferă-ți timp să te refaci, ascultă-ți emoțiile.

Decesul unei persoane semnificative provoacă multă suferință. Moartea restructurează identitatea de sine, felul în care privești viața și felul în care te raportezi la moarte. Este necesar să vorbești, să jelești și să ai persoane care să te asculte empatic, ca să poți suporta procesul de doliu.

Oferă-ți timp să te refaci, ascultă-ți emoțiile, încetinește ritmul vieții pentru a te putea concentra la ce ai de făcut. Găsește-ți oameni cărora poți să le vorbești despre durerea ta, cu care să depeni amintiri. Nu îți îngropa sentimentele, lasă-le să fie și ai răbdare cu tine. E un proces destul de lung și imprevizibil, dar necesar. În timp, suferința se mai estompează.

Cu trecerea timpului, este de dorit să apară acceptarea realității, acceptarea limitelor formei noastre fizice (umane), să apară recunoștința momentelor frumoase, a amintirilor plăcute cu persoanele care ne-au părăsit. Cu cât drama este mai proaspătă și decesul mai neașteptat, cu atât doliul va fi mai greu de parcurs. Moartea ne pune față în față cu finitudinea vieții, cu realitatea că orice există pe această lume se poate încheia brusc și pentru totdeauna.

Ce se poate face în psihoterapie

Din păcate, nu există variante pentru „scurtarea” doliului, opțiunea în care el să doară mai puțin sau „completarea golului”. Ce face un psihoterapeut în aceste momente este să însoțească persoana în doliu, să-i ofere perspective noi, să se asigure că nu rămâne blocată într-o anumită etapă de procesare, o ajută să integreze evenimentul în povestea sa de viață, să onoreze persoana și amintirile și să aibă un sens toată suferința pe care o resimte în prezent. Golul va rămâne, însă persoana va reuși sa îl cuprindă, să simtă că-și poate reconstrui viața în jurul lui.

Singura moarte adevărată este uitarea.

Un psihoterapeut profesionist nu încearcă să ajute persoana ca să-i „treacă” durerea. În schimb, o ajută să proceseze și să înțeleagă propria experiență unică a durerii pentru a vedea că ceea ce trăiește este firesc și normal, chiar dacă este incredibil de dificil.

În loc de încheiere

Acceptarea faptului că persoana iubită nu se va mai întoarce niciodată este un proces ce durează o viață întreagă. Există trei mari etape ale doliului: prima parte, partea de mijloc și tot restul vieții. Cum zice psihoterapeuta Elizabeth Kübler-Ross:

„Realitatea este că te vei întrista pentru totdeauna. Nu vei „trece peste” pierderea cuiva drag, ci vei învăța să trăiești cu ea. Te vei vindeca și te vei reconstrui în jurul pierderii suferite. Vei fi din nou întreg, dar nu vei fi niciodată la fel. Nici nu ar trebui să fii la fel și nici nu ai putea.”

Deconectarea cu ființa iubită este pe veci.

Însă, cei care pleacă dintre noi nu se duc de tot. Ei merg cu noi în fiecare zi, nevăzuți, neauziți, dar întotdeauna aproape. Merg alături de noi, fiind iubiți în continuare, în timp ce noi le ducem dorul. Motivul pentru care avem un loc gol în suflet este pentru că cineva a fost atât de valoros în viața noastră încât a ocupat acea parte semnificativă a sufletului nostru.