Un călăreț

Poveste terapeutică despre importanța tolerării diferențelor, a acceptării atitudinilor și acțiunilor altora.

Un călăreț intră cu calul într-un luminiș, întrebându-se unde l-ar putea priponi. Privind în jur, găsi un par, săpă o groapă și îl înfipse bine în pământ. Se duse în jos până la cel mai apropiat râu ca să se învioreze cu câteva guri de apă, apoi, înainte de a pleca, se gândi: „Voi lăsa parul în pământ. Când va apărea pe acest drum un alt călăreț, va avea de ce să-și lege calul.”

Următorul vizitator nu a fost călăreț, ci un călător care s-a întâmplat să străbată în drumeția lui aceleași meleaguri. Ajungând în luminișul în care parul era înfipt în mijlocul drumului, s-a gândit: „Dacă trece cineva pe aici noaptea, s-ar putea să intre direct în acest par și să se rănească.” Acționând din grijă față de alții, a tras parul afară din pământ și l-a aruncat la marginea drumului.

A doua zi, un pescar umbla în josul râului căutând un loc bun pentru a pescui, când a văzut parul cum zace într-o margine a luminișului, l-a ridicat și l-a cărat la malul apei. Acolo l-a folosit ca pe o punte pentru a-și ridica trupul peste solul mâlos. Când era gata să părăsească locul, și el a acționat din considerente de grijă față de alții. „Voi lăsa parul aici, se gândi. Orice alt pescar care vine de-a lungul malului va avea și el un loc uscat pe care să se așeze și de unde să dea la pește.”

Puțin mai târziu, un barcagiu a trecut vâslind pe râu în jos, căutând un loc de care să-și lege barca. A zărit parul pe mal, și-a croit cu grijă drum până la țărm și, aidoma călărețului, a săpat o groapă și a înfipt parul în ea, ca să își poată lega bine ambarcațiunea. La plecare, s-a gândit, ținând cont de alți barcagii: „O să las parul înfipt în mal. În acest fel, orice alt barcagiu vine în josul râului îl va putea folosi și el pentru a-și acosta bine barca.”

Următorul trecător era un tăietor de lemne. Toată ziua stătuse sub cerul liber tăind copaci verzi, când văzu parul înfipt în mal. Se gândi: „Ce bucată grozavă de lemn uscat. Va arde bine și îi va ține de cald bătrânei mele mame în iarna ce va să vină.” Și-l urcă pe umăr, îl cără până la casa mamei lui și îl tăie bucăți cu toporul.

Fiecare trecător tratase parul cu bune intenții și cu considerație față de semenii săi călători. Fiecare procedase așa într-un mod care era atât rațional cât și practic. Fiecare folosise parul bine.

Fiecare călător era diferit. Fiecare a perceput parul în mod diferit și, din cauza acestor percepții, fiecare acționase diferit.

Morala: Cine poate să spună care dintre călători a acționat corect sau dacă chiar există un singur mod corect?

Sursa: „101 poveşti vindecătoare pentru adulţi” – George W. Burns, editura Trei