Și cel care îți adresează o rugăminte ar trebui să ia în calcul posibilitatea că tu să nu poți, chiar dacă vrei, să spui „Da”. Aceasta este normalitatea în dialogul, contactul, comunicarea dintre oameni. Sensibilitatea și înțelegerea trebuie să existe de ambele părți. E o rușine să spui „Nu” atunci când chiar ai o motivație serioasă pentru asta?
Unul dintre momentele dificile pentru noi este atunci când vrem să spunem, pur și simplu, „Nu”, într-o situație sau alta.
Nu e o rușine să spui „Nu” atunci când chiar ai o motivație serioasă pentru asta.
Fie nu ne face plăcere un lucru care ni se propune, fie timpul ne presează și ar fi mult mai bine să refuzăm sau chiar să amânăm, fie simțim că nu ni se potrivește ipostaza în care ar urma să ne implicăm. Motivele pentru care un „Nu” este exact reacția potrivită sunt diverse, însă ceva ne oprește să facem ce ar trebui făcut: poate bunul simț exagerat, timiditatea, sfiala de a refuza când cineva ne roagă un lucru.
Poate e din cazua faptului că suntem sensibili la nevoia celuilalt și o așezăm pe primul plan înaintea realității noastre. Însă e o rușine să spui „Nu” atunci când chiar ai o motivație serioasă pentru asta?
În general, adevărul motivației tale este cel mai bun răspuns.
Punând lucrurile într-o altă perspectivă, este important de menționat faptul că și cel care îți adresează o rugăminte ar trebui să ia în calcul posibilitatea ca tu să nu poți, chiar dacă vrei, să spui „Da”. Aceasta este normalitatea în dialogul, contactul, comunicarea dintre oameni. Sensibilitatea și înțelegerea trebuie să existe de ambele părți. De aici trebuie pornit în înțelegerea faptului că da, uneori chiar ai dreptul să spui „Nu”, chiar și în situațiile în care îți vine greu să refuzi. Uneori pur și simplu poți fi epuizat după o perioadă grea și un efort în plus simți că e uriaș, în raport cu oboseala deja acumulată. Ești dator față de tine, înainte de toate, să îți recunoști limitele, să le respecți, pentru că, deși uneori mintea noastră vrea, corpul nu mai poate, precum un motor uzat care începe să dea rateuri, poate să te lase în drum într-o zi, când te aștepți mai puțin. Oprește-te la timp, resetează totul: corpul, mintea, sufletul. Dă-ți o nouă șansă de a porni la drum, cu forțe proaspete.
Acum, poate ai înțeles că meriți și tu, din când în când, îndrăzneala de a spune „Nu”. Dar cum o faci concret astfel încât să nu trezești în celălalt sentimentul de respingere, lipsă de politețe, chiar jignirea? În general, adevărul motivației tale este cel mai bun răspuns. Dacă îți deschizi inima spunând cinstit de ce nu, în loc de da, și totuși nu ești înțeles cum se cuvine, atunci stai liniștit, problema nu mai e la tine.
Poate ai datorii față de cei din jur, dar ai o datorie și față de tine. Nu renunța la dreptul tău, gândindu-te că e egoist să îți pese de tine, nici pentru că e o presiune din partea celor din jur care, uneori, par să știe ce e mai bun pentru tine.
Exprimă-ți decizia cinstit și simplu, și învață cuvintele magice.
„Nu pot, dar îți mulțumesc pentru propunere!” sau „Iartă-mă, dar acum am altceva de făcut și e o prioritate.”, ori pur și simplu, „Nu e pentru mine, nu îmi place să fac acest lucru”.
Există și variante constructive, cum ar fi:
- „Am o idee care poate fi mai bună: iat-o, ce zici?”
- „Aș vrea, dar acum nu pot. Îți propun să amânăm.”
- „Iată motivul pentru care trebuie să refuz propunerea ta. Te rog să mă asculți și încearcă să înțelegi.”
Știi ce vei simți când vei depăși bariera care te împiedica până acum să spui nu?
- Te vei simți mulțumit de tine și eliberat de o presiune care nu era pentru tine.
- Vei câștiga respectul altor persoane, care înțeleg la fel de bine ca tine.
- Îți vei îmbunătăți relațiile cu cei dragi, pe care îi privezi de prezența ta, tocmai pentru că îți ocupi timp prețios cu cei cărora le spui da, fără să simți asta.
- Îți vei respecta valorile și asta va aduce respectul de sine.
Atunci când cedezi presiunii celorlalți împotriva propriilor dorințe, există și consecințe:
- Nu mai ai încredere în tine pentru că alții au decis în locul tău.
- Pierzi respectul altor persoane care observă că nu ești stăpân pe independența ta.
- Îi rănești pe cei dragi, irosind timpul pe care l-ai putea petrece cu ei pentru alții, cărora nu le datorezi acel timp.
- Te poți îmbolnăvi pentru că sănătatea ta are limite.
Uneori, cei care te roagă, nu acceptă nici când le aduci argumente și insistă cu contra-argumentele lor.
Există răspunsuri civilizate și pentru aceste cazuri:
- „Toată lumea face asta!” – răspunsul potrivit pt tine este „Nu, nu este adevărat, eu nu fac asta.”
- „Ai accepta dacă m-ai iubi!” – „Nu, dacă tu m-ai iubi, nu ai insista.”
- „Dacă nu spui da, te părăsesc sau relația noastră de lucru se încheie aici!” – dacă asta este ce vrea celălalt și te condiționează pe tine, atunci „La revedere!” este răspusul potrivit. Poate ar fi timpul să reevaluezi relația cu acea persoană. Oricât ar fi de greu, va trebui să înveți că sunt necesare și astfel de decizii în viață.
Dacă tu nu te respecți pe tine, nu vei avea niciodată respectul celor din jur, așa că iubește-te și prețuiește-te și pe tine. Curaj!
0 comentarii
Spune-ți părerea
Câmpurile marcate cu * (steluță) sunt obligatorii.
NU înregistrăm date cu caracter personal, cum ar fi adresa de e-mail, adresa IP sau alte informații care vă pot identifica. Stocăm doar datele introduse în formularul de mai sus.