Știți acele momente de la începutul unei relații când forțăm realizarea unei compatibilități? Sau când, din contră, mergem mai departe pentru că nu ne potrivim deloc? Oare ce putem face ca să întâlnim un partener cât mai potrivit pentru noi?

Listen on Apple Podcasts Listen on Apple Podcasts Listen on Apple Podcasts

În podcastul de astăzi vreau să răspund la dilema „Cum ne alegem partenerul potrivit?”, cum să recunoaștem o persoană care ne-ar putea deveni un bun partener de viață și voi începe cu o realitate, și anume că, niciodată în evoluția noastră nu am mai avut atât de multe așteptări ca și acum de la o relație de dragoste și de la un partener.

Relațiile sunt ca niște povești: au introducere, cuprins și final, iar fiecare dintre aceste trei mari etape are caracteristici diferite. După cum ne putem imagina, din multe puncte de vedere, introducerea este cea mai interesantă parte. Cine știe cum vor evolua lucrurile? Cum este celălalt? Cum suntem noi în prezența celuilalt? În această etapă, în mare măsură, avem tendința de a proiecta imaginea persoanei pe care sperăm să o întâlnim asupra persoanei pe care am întâlnit-o de fapt. Iar tocmai această proiecție face parte din entuziasmul începutului de relație, că am întâlnit persoana la care noi visam și pe care o așteptam atât de mult.

Relațiile sunt ca niște povești

A întâlni un partener potrivit nu ține numai de noroc, așa cum s-ar crede sau așa cum am auzit cu toții: „N-a avut noroc în dragoste!”. O fi adevărată și asta, însă a găsi un partener ține și de deschiderea noastră emoțională, adică de abilitatea de a împărtăși viața noastră emoțională cu celălalt. E, bineînțeles, și o chestiune de oportunitate, de efort - căci, nu poți aștepta să te găsească cineva dacă tu nu te faci vizibil.

Nu prea avem cum să găsim un partener dacă nu știm ce anume căutăm. Astfel că, primul pas în căutarea unui partener o reprezintă clarificarea a ceea ce caut: la ce trăsături importante țin, care sunt valorile pe care aș vrea să le împărtășim ca și cuplu, ce aspecte contează pentru mine cu adevărat, ce aș putea accepta și ce nu. Nimeni altcineva nu poate știi dacă ar trebui să descalifici un potențial partener pentru că acestuia îi lipsește ceva care contează pentru tine. Aici doar TU ai un cuvânt de spus. De aceea, felul în care alegi pe cineva să-ți fie partener, este o chestiune extrem de personală. Doar dacă ne conștientizăm și clarificăm nevoile noastre (dar atenție, nu cele impuse de alții sau de societate!), ne creștem șansele să avem parte de experiențele pe care ni le dorim sau pe care simțim că le merităm și că ne pot mulțumi.

Suntem obișnuiți să construim pe aparențe, pe superficialitate.

Sfaturile din psihologia de simț comun, sfaturile de dating, ne spun ce sa facem, cum să fim, ce atitudini să adoptăm. Cu alte cuvinte, cum să PARI ca să FII mai DEZIRABIL, mai interesant pentru celălalt. Ceea ce se traduce prin cum sa iti ascunzi nevoile tale reale în relație ca să pari cine NU ești. Noi suntem obisnuiti sa construim pe aparente, pe superficialitate, însă genul acesta de comportament, deși pare mai atractiv în primă fază, nu funcționează pe termen lung, cu atât mai mult cu cât e mai mare contrastul între ce ARĂT că sunt și cine SUNT de fapt. Poate vă vine să vă gândiți: „Păi, bine, bine, dar dacă-i spun despre cum mi-aș dori să arate o relație, nu o să-l îndepărtez?”. Răspunsul e că „Da, s-ar putea. Însă, astfel, ai șanse mai mari să te apropii partenerii cu care ai avea mai multe în comun.˝

Amândoi veniți cu câte un bagaj emoțional în relație. Este important să-ți cunoști bagajul tău, ca să știi TU cu ce intri în relație. În mintea noastră totul are sens, se leagă, ne este familiar și ne pare logic, pe cand în mintea celuilalt, poate e cu totul alt mesaj. Și atunci, există riscul să intrăm într-o relație cu un set nediscutat de asteptari, presupunând ca e de la sine înțeles – și, care, de fapt, nu e așa. Rareori e de la sine înțeles de vreme ce celălalt nu știe care sunt așteptările noastre. Celălalt nu e un cititor de gânduri, așa cum nici tu nu ești.

Și atunci… nediscutand despre aceste discordanțe, tensiunea, conflictul, incompatibilitatea se adâncesc și se poate ajunge la convingeri de genul „Celuilalt nu-i pasă de mine!”, „Poate eu nu sunt suficient de interesant.”, „Poate ar trebui să fiu altfel. Poate ar trebui să mă comport altcumva”, „N-are rost să mai încerc cu altcineva, poate nici nu o să mai găsesc.” șamd.. Se dezvoltă un întreg bagaj de resentimente care se face tot mai mare, tot mai mare și pe care îl revărsăm până la urmă în relație.

Discuția aceasta despre nevoi e mai degrabă o discuție exploratorie, nu un interogatoriu. E mai degrabă ceva care suscită curiozitatea și dorința de cunoaștere, decât un interviu de potrivire a intereselor. Astfel că putem adresa întrebări deschise, de genul: „Pentru tine ce înseamnă o relație plăcută? Cum arată ea?”, „Care sunt cele mai importante așteptări pe care le ai de la un partener? Dar de la o relație?”, „Ce părere ai despre o relație de lungă durată sau despre o căsnicie?”, „Ce nu ai putea accepta din partea celeilalte persoane?”, „Care ar fi cel mai frumos lucru pe care l-ai putea trăi cu persoana iubită?”, șamd. Aici fiecare poate personaliza după bunul plac, doar imaginația noastră este limita.

Pe de altă parte, unii dintre noi știm ce ne dorim de la un partener: să fie iubitor, amuzant, de încredere, serios, energic, să fie atractiv fizic, șamd… Însă, chiar și așa, puțini dintre noi evaluează un potențial partener cu aceeași obiectivitate și claritate ca atunci când facem niște cumpărături importante. De exemplu, nu am cumpăra o casă bazându-ne doar pe faptul că arată a fi bine îngrijită și că e într-o zonă care ne place. Cu siguranță am verifica și interiorul casei, urmărind cum arată pereții, scările, ușile, cum e instalația electrică și ne-am pune mintea la contribuție pentru eventuale neclarități sau suspiciuni. Poate chiar ne-am consulta cu un electrician sau cu o persoană care se pricepe la astfel de achiziții și care are capacitatea de a judeca rațional. De asemenea, poate chiar am negocia având un set clar de criterii fără de care achiziția locuinței nu ar avea loc: prețul, poate sistemul de încălzire sau orice altceva ce este de interes pentru noi.

Noi nu conștientizăm întotdeauna ce nevoi avem, ce dorințe avem.. Poate nici cealaltă persoană nu știe.

La fel e bine să procedăm și cu chestiunile sentimentale. Din dorința foarte puternică de a fi într-o relație, suntem dispuși să ne coborâm ștacheta, să ne abținem în a adresa anumite întrebări (care ar fi de interes pt noi). Bineînțeles, când ne alegem un partener pentru o relație de lungă durată, nu stăm să bifăm o întreagă listă de criterii esențiale, urmând ca mai apoi să continuăm cu un proces de selecție exclusiv intelectual. Însă, poate nu ar fi o idee rea să aplicăm ceva și din această abordare. În acest sens, e util să-ți clarifici cele mai importante 3-5 trăsături de caracter, calități sau obiceiuri. Poți să adaugi și niște aspecte peste care nu ar ai trece sau pe care nu ți le-ai dori deloc de la un presupus partener. De ce recomandă psihologii acest lucru? Pentru că, în ciuda faptului că noi nu ne facem această listă în scris, ea există deja în mintea noastră, chiar dacă nu explicit. Noi nu conștientizăm întotdeauna ce nevoi avem, ce dorințe avem.. Poate nici cealaltă persoană nu știe. Iar de aici se pot genera multe dificultăți în cuplu. Repet, nu este un concurs rațional în baza căruia noi alegem câștigătorul, ci e o formă de a ne orienta alegerile. Relațiile, în esență, nu sunt raționale, dar alegerile noastre cele mai fericite sunt cele în care împletim și mintea, și inima.

Uneori, încercăm să forțăm formarea unei compatibilități.

Atunci când cunoaștem pe cineva, mintea noastră automat începe să stabilească cât de aproape este acea persoană de idealul nostru, de ceea ce ne dorim. Dacă ea nu se potrivește deloc cu noi, atunci pur și simplu mergem mai departe. Însă, dacă ea ne este apropiată ca stil, este foarte probabil să încercăm să o suprapunem peste idealul nostru. Asta se întâmplă automat. Și atunci, vom interpreta acțiunile celuilalt ca fiind exact ceea ce visam noi. Vrem ca relația noastră ideală să se îndeplinească. Cred că mulți dintre noi cunoaștem, poate chiar în baza propriei experiențe, relații în care unii au simțit că implicarea lor sau a celuilalt partener se baza pe iluzii de fapt, pe iluzii repetate, care nu se potriveau cu realitatea.

Atunci când te îndrăgostești, simplul fapt că acea persoană începe să-ți fie dragă, nu înseamnă absolut deloc că acea relație va fi una sănătoasă sau benefică pentru ambele părți. Într-adevăr, pasiunea și extazul emoțional sunt irezistibile, însă e foarte probabil ca emoțiile puternice să ne încețoșeze obiectivitatea și să ne îngreuneze capacitatea de a gândi și a ne exprima rațional. Indiferent cât ar fi de intense, aceste trăiri emoționale nu țin locul unei apropieri reale, care rezistă în timp. Intensitatea și intimitatea nu sunt același lucru, chiar dacă mulți oameni încă le confundă. Doar când rămânem mai multă vreme într-o relație și o evaluăm atât cu mintea, cât și cu inima, putem începe să ne dăm seama dacă, într-adevăr, ne simțim apropiați de cealaltă persoană. În timpul îndrăgostirii, mai are loc un fenomen interesant: când ne dorim foarte mult, poate prea mult, ca o relație să funcționeze, nu vom fi dornici să devenim conștienți și de diferențele dintre noi, să le privim în față și să purtăm o discuție deschisă, sănătoasă, atunci când situația o cere. Cum am amintit mai devreme, forțăm o compatibilitate.

O relație se construiește între persoane care au un set comun de valori de bază.

Probabil că mulți dintre noi ne comportăm așa la începutul unei relații, însă dacă vrem ca aceasta să fie de lungă durată, nu putem juca teatru la nesfârșit. Ci, e nevoie să fim autentici, mai ales dacă simțim că relația este una importantă pentru noi și ne dorim ca ea să reziste. Cu cât o relație este mai apropiată, mai intimă, cu atât mai mult crește posibilitatea, dar și dorința de a ne dezvălui în ochii celuilalt așa cu suntem cu adevărat, cu imperfecțiuni și cu puncte forte.

De obicei, o relație se construiește între persoane care au un set comun de valori de bază și de credințe puternice. Valorile pot fi: egalitatea, fidelitatea, respectul, angajamentul, onestitatea. Dacă o relație se dezvoltă pe tăcere, pe renunțarea la diferențe sau pe suprimarea acestora, ea nu poate avea o fundație solidă. E ca un castel de nisip construit în valurile mării. De asemenea, dacă doi oameni aleg să se grupeze în jurul diferențelor și se împart în două tabere inamice nu prea are cum să iasă ceva bun. Nu contează prin câte experiențe au trecut cei doi, pentru că aceste comportamente contradictorii îi țin la distanță. Dacă trăirea împreună a cat mai multor întâmplări nu ne aduce împreună atunci cum este posibil să ne cunoaștem unul pe celălalt? Și ce rost mai are?

Acum hai să ne îndreptăm puțin atenția și înspre noi înșine, ca parteneri, după principiul conform căruia „Nu poți cere ceva de la celălalt ce tu nu ai”. Tu ce fel de partener ești? Ce fel de partener ți-ai dori să fii? Ar fi ceva ce te-ar ajuta să fii un partener mai bun? Poate.. poți învăța cum să fii mai puțin critic? Cum să fii mai recunoscător, mai spontan? Să îți îmbunătățești stilul de comunicare? Să înveți cum să te pui mai mult în valoare? Să te deschizi mai mult în fața celuilalt?

Intimitatea în cuplu, adică a fi conectați și apropiați, are de suferit din cauza tăcerii și a prefăcătoriei

Să ne gândim puțin și la ce se întâmplă atunci când potențialul partener ne-a respins? La urma urmei ei, dacă un potențial partener nu vrea să mai rămână alături de noi după ce tocmai i-am împărtășit faptul că nu ne place să facem curățenie sau că am mai fost căsătoriți o dată, atunci cu siguranță ne va fi mai bine fără acea persoană. E ca și cum de la început ne-a trimis un semnal a ceea ce nu e dispus să tolereze în viața sa. Putem percepe acest lucru ca suferință personală și să credem despre noi că nu suntem suficient de buni sau că avem vreun defect major sau ca o limită personală a celuilalt. Celălalt nu vrea ce avem noi de oferit și nu avem de ce să-l forțăm la mai mult. E o alegere.

La fel, dacă nu este cine să ne asculte atunci când vorbim despre pasiunile noastre, despre dorința de a ne dezvolta în plan personal, despre ambițiile și planurile noastre, dacă nu este interesată să discutăm despre nesiguranțele, temerile noastre sau când îi împărtășim o întâmplare dureroasă din trecut, de ce am vrea să fim cu o astfel de persoană? Mai bine o suferință utilă decât un calm fictiv. Intimitatea în cuplu, adică a fi conectați și apropiați, are de suferit din cauza tăcerii și a prefăcătoriei care nu ne permit să îl cunoaștem pe celălalt sau să fim cunoscuți de către acesta și să ne afirmăm identitatea de sine.

Pentru a-l cunoaște pe celălalt, nu trebuie să ne limităm la cuvintele pe care le spune. Putem afla atât de multe lucruri dacă ne bazăm și pe gama noastră de simțuri: cum mă simt în prezența unui posibil partener, cum se simte corpul meu, cum e atmosfera dintre noi. Alegerea unui partener nu e o chestiune pur intelectuală, ci și o alegere emoțională. De aceea, implică și ceea ce simt, ceea ce îmi doresc, atracția pe care o simt și, bineințeles, intuiția mea. Nu degeaba există atât de multe cărți pe tema „Cum să citim limbajul corpului”, căci e vorba despre o cunoaștere intuitivă. Dacă suntem atenți la ceea ce simțim, ne putem da seama că noi știm în adâncul sufletului dacă în urma unei interacțiuni cu cineva ne simțim mai energici, mai bine dispuși, mai entuziaști sau… din contră, mai tensionați, mai apatici. Corpul nostru ne trimite multe semnale despre ceilalți și despre noi înșine: în cine să avem încredere, pe cine să evităm. Noi avem o capacitate fantastică de a procesa, dincolo de cuvinte, informații despre ceilalți.

Dacă o persoană îmi spune un lucru, dar intuiția mea îmi zice altceva, ceva foarte diferit, adică simt o deconectare, o distanță între noi, o senzație că celălalt nu este prezent aici cu mine, în ce am mai multă încredere? În ceea ce simt eu sau în cuvintele pe care le aud? Noi alegem automat în cine putem să avem încredere și în cine nu. Mi se pare foarte interesant cum noi, fără să ne dăm seama, deja avem o senzație despre cealaltă persoană, o impresie care nu se bazează pe ceea ce ea spune. Însă, pentru ca noi să citim cu acuratețe o altă persoană, avem nevoie să ne simțim în largul nostru, în siguranță și suficient de relaxați în prezența ei. Și, bineințeles, să avem încredere în instinctele noastre (atunci când nu ne simțim așa).

Nu există o formulă câștigătoare pentru a cunoaște un potențial partener, de aceea e bine să începem cu cunoașterea noastră. La urma urmei, cea mai trainică relație pe care o vom avea întreaga viață este cea cu noi înșine.

Aș vrea să închei podcastul de astăzi amintindu-vă că e important să aveți așteptări realiste de la o relație. Ca vorba aceea, „Urmează-ți pasiunea inimii, dar ia-ți și mintea cu tine!” Nu există partenerul ideal, ci partenerul potrivit din numeroșii parteneri potriviți pe care i-ați putea avea. Și, de asemenea, dacă vrei în viața ta un partener cât mai bun, atunci în primul rând, fii TU acela! :)