Reprimarea emoțiilor este o alternativă la care recurgem des, fie că este vorba despre emoții trăite cu cei dragi, la locul de muncă, la școală, din postura de adult, copil, părinte, angajat.

Listen on Apple Podcasts Listen on Apple Podcasts Listen on Apple Podcasts

Emoțiile sunt parte din viața noastră. În fiecare zi avem parte de ele, fie plăcute, fie neplăcute. În unele zile ne este mai ușor să le tolerăm și le gestionăm, în altele ne e mai greu. Unele dintre ele nu se simt bine, nu se simt plăcut, așa că dorim să scăpăm de ele cât mai repede și eficient. Însă, folosind emoțiile negative în moduri funcționale, pentru care au fost create, putem beneficia mai mult de pe urma lor.

În acest Podcast voi explica de ce reprimăm emoțiile, ce se se întâmplă cu noi atunci când le reprimăm, cum ne afectează pe termen lung și ce putem face în acest sens.

Să începem cu începutul, respectiv cu ce sunt emoțiile. Ele sunt un fel de radar interior de informare despre starea noastră. Emoțiile există pentru a ne ajuta, nu pentru a ne încurca: teama ne apără de pericole, furia ne arată o nedreptate, tristețea ne semnalează că am pierdut ceva important pentru noi, vinovăția ne orientează înspre a repara ceva ce am stricat. Emoțiile nu trebuie ascunse sau „uitate”, inhibate sau reprimate, deși mulți dintre noi am crescut cu ideea că ce se întâmplă în interiorul nostru nu trebuie discutat, ci trebuie „băgat” sub covor. Avem nevoie să le procesăm, să le digerăm și nu să pretindem că ele nu există.

Reprimarea este un mecanism psihologic de apărare, care are legătură cu emoțiile pe care nu vrem să le trăim.

Reprimarea emoțională se referă la emoțiile pe care le evităm în mod inconștient. Reprimarea are loc atunci când „aruncăm” în inconștient gânduri dificile, amintiri neplăcute și emoții inconfortabile. Facem asta pentru că nu știm ce altceva să facem cu ele, cum să reacționăm, cum să le gestionăm. Reprimarea este un mecanism psihologic de apărare, care are legătură cu emoțiile pe care nu vrem să le trăim, cum ar fi conștientizarea furiei, a tristeții, a vinovăției, rușinii. Acestea nu sunt prea plăcute și ne dorim să le ținem la distanță de partea conștientă a minții noastre pentru că nu ne dorim să simțim durerea asociată acestor emoții, greu de gestionat în momentele tensionate.

Ce se întâmplă de fapt este că plecăm de la ipoteza că emoțiile negative nu sunt bune, astfel că, atunci când ele apar, nu le acceptăm, fugim de ele, le punem deoparte. Pentru a face asta, e nevoie de o mare energie psihică. Însă, la un moment dat, mintea noastră nu mai poate să susțină asta, e prea mult pentru ea, astfel că trupul preia aceste conflicte psihice. Ele se vor exprima prin diverse afecțiuni fizice, prin comportamente necontrolate ca modalitate de descărcare a acestor conflicte interioare.

Preluarea somatică a energiei și a tensiunii psihice neacceptate și reprimate încarcă trupul, generându-i un fel de „armură”, pe care o denumim noi adevărata problema. Cu alte cuvinte, simțim o durere undeva în corpul nostru, o încorsetare, o tensiune fizică, iar noi credem că asta trebuie rezolvat, că asta este adevărata problemă. De ce? Pentru ca asta apare în mod evident în viața noastră și ne împiedică să funcționăm: ne doare spatele, nu putem respira bine, avem atacuri de panică. Însă ce se întâmplă de fapt este că aceste simptome ne arată că ceva nu merge în circuitul nostru interior, ceva ne împiedică echilibrul natural, firesc al funcționării si ne impulsionează să facem ceva.

Există părinți sau aparținători care rareori au arătat emoții sau au discutat despre ele, au rușinat sau au pedepsit copilul pentru că și-a exprimat emoțiile, spunându-i că emoțiile nu se arată.

Probabil ai auzit fraze precum „Calmează-te! Nu te mai văicări atât, ar trebui să fii recunoscător pentru ce ai!”. Încă de mici ni se spune adesea „Nu mai plânge!", „Nu ai de ce să fii supărat, tu ești copil, nu ai probleme!", „N-ai niciun motiv să-ți fie frică, trebuie să fii curajos!", „Copiii curajoși nu plâng, numai bebelușii plâng!”, „Ești urât când plângi!”. De asemenea, mai sunt părinți sau aparținători care rareori au arătat emoții sau au discutat despre ele, au rușinat sau au pedepsit copilul pentru că și-a exprimat emoțiile, spunându-i că emoțiile nu se arată, că ele sunt „prostești” sau că nu au niciun rost. În consecință, copilul ce învață? Să ignore ceea ce simte, iar pe termen lung, le va reprima.

Chiar dacă poate cei dragi ție nu ți-au invalidat în mod direct sau specific experiențele tale emoționale, probabil te-au descurajat într-o formă sau alta să-ți exprimi emoțiile intense în mod liber, spunându-ți să încetezi din a plânge sau a striga. Drept urmare, ai început să te raportezi la emoții precum supărarea, furia sau dezamăgirea ca fiind niște emoții pe care nu ar trebui să le ai, sau, cel puțin, pe care nu ar trebui să le arăți nimănui. Le-ai ținut pentru tine și în tine. Celorlalți le-ai arătat mai degrabă emoții pozitive sau cele considerate a fi „normale” sau, în general, acele emoții acceptabile. Probabil a fost mai ușor să le exprimi pentru că știai că nu vor atrage critica sau dezaprobarea.

Acest obicei se perpetuează pe parcursul vieții, până când, adult fiind, te afli într-o conjunctură care îți aduce la suprafață emoțiile pe care ți le-ai ascuns atât de tare, undeva, într-un colț al inconștientului. În timp, cei care își reprimă emoțiile nu sunt în contact cu ceea ce simt cu adevărat. Pot ajunge să trăiască o viață pe care nu o simt ca fiind a lor sau se trezesc că sunt într-un blocaj emoțional sau relațional. Aceste îndemnuri din copilărie, aparent inocente, vor forma adultul de mai târziu. Copilul care a crescut cu astfel de mesaje va fi un adult care va crede în ele și va recurge adesea la reprimarea emoțiilor. El nu va plânge în fața celorlalți, nu își va exprima emoțiile mai puțin plăcute, își va arăta mereu latura pozitivă, acea latură acceptabilă, chiar dacă nu este ceea ce simte cu adevărat.

Emoțiile reprimate sunt ca un fel de armură a corpului.

Emoțiile reprimate sunt ca un fel de armură a corpului. Pe măsură ce acumulăm experiențe emoționale în copilăria noastră, corpul nostru începe să se închidă față de o durere emoțională în plus. La prima vedere, această armură pare să aibă un rol de protecție, căci ne ține la distanță de suferință, însă, în timp, ne împiedică să ne conectăm la emoțiile noastre, și deci, la mesajele care rezultă din ele.

În general, oamenii au obiceiul de a-și reprima emoțiile intense, în special cele asociate cu disconfortul sau experiențe neplăcute, precum furia, frustrarea, tristețea, frica, dezamăgirea. E destul de întâlnită tendința de a reprima emoțiile pe care le consideri „rele” sau pentru care crezi că ceilalți te vor judeca dacă le vei exprima. Însă, nu a simți ceva negativ este problema, ci ceea ce crezi tu despre asta.

Dacă obișnuiești să îți reprimi emoțiile, asta vine „la pachet” cu dificultăți în numirea și înțelegerea experiențelor tale emoționale: îți este greu să descrii ceea ce simți, poate chiar nici nu știi ce simți. Emoțiile reprimate se reflectă adesea în diverse comportamente și pot afecta modul în care le răspunzi altora. Dacă ți-e greu să îți exprimi emoțiile în modalități utile, ele se adună și, în cele din urmă, răspunsul tău în niște situații, aparent, banale va fi unul exploziv. Dacă emoțiile reprimate nu sunt procesate, asta nu înseamnă că ele dispar ca prin minune, ci din contră, vor apărea exploziv cândva, mai târziu. Iar acestea, bineînțeles, atrag cu sine alte dificultăți în relațiile interpersonale.

Cea mai mare provocare în rezolvarea emoțiilor reprimate este faptul că sunt reprimate. Din punct de vedere intelectual, poți bănui că sunt acolo, dar poate nu le simți. De aceea, primul pas este dezvoltarea conștientizării a ceea ce simți. Atunci când ai o emoție negativă, primul pas este să denumești emoția și să te întrebi de ce a apărut acum, în acest moment.

Chiar dacă sună contraintuitiv, a învăța cum să tolerezi aceste emoții negative (să le faci loc în viața ta) te poate ajuta să îți îmbunătățești starea de bine, în timp.

Pe de altă parte, este firesc și uman să vrei să eviți emoțiile negative. Multora le este frică să se confrunte cu emoții profunde, intense, în special dacă acestea au legătură cu experiențe neplăcute sau nedorite. Chiar dacă sună contraintuitiv, a învăța cum să tolerezi aceste emoții negative (să le faci loc în viața ta) te poate ajuta să îți îmbunătățești starea de bine, în timp. A deveni cât mai confortabil cu varietatea de emoții umane (chiar și cu cele care sunt incomode), te poate ajuta să navighezi mai ușor prin meandrele vieții, în timp ce îți îmbunătățești relația cu tine și cu cei dragi.

Cum îți dai seama că reprimi emoțiile?

Câteva exemple ar fi faptul că, în general, ești calm și pari stăpân pe situație, în timp ce toți ceilalți ți se par „dramatici”. Ce văd oamenii la tine e diferit față de ce este în interiorul tău. Poate… Eviți ceea ce îți poate declanșa emoții (neplăcute, mai ales). Te simți neliniștit și iritat când cineva te întreabă despre felul în care te simți. Te simți inconfortabil când cineva îți vorbește despre emoțiile sale.

Cum relaționezi cu emoțiile negative?

Înainte de a învăța cum să procesezi emoțiile reprimate, e util să devii mai conștient de felul în care îți vine să te orientezi în legătură cu ele. Felul în care ne orientăm spre emoțiile negative are un impact major asupra felului în care le abordăm. Dacă ne considerăm emoțiile negative ca fiind ceva ce nu ar trebui să se întâmple, în mod natural ne va veni să le evităm, să le punem deoparte. În schimb, dacă facem loc emoțiilor negative în viața noastră, ca fiind o parte firească a vieții, devenim mai deschiși și curioși în a le folosi în favoarea noastră.

Tu cum reacționezi în legătură cu furia, frica, tristețea sau rușinea? Devii iritat când le simți? Îți este frică să ai aceste emoții? Te preocupi intens să scapi de aceste emoții negative atunci când apar? Crezi că emoțiile negative sunt doar pentru cei slabi? Poți observa un tipar în a căuta distrageri pentru a scăpa de emoțiile tale? Crezi că poți să accepți ceea ce simți?

Există o puternică asociere între felul în care îți simți emoțiile și sănătatea fizică. Nu e o poveste cusută cu ață albă, ci există multe cercetări științifice care au dovedit aceste lucruri. Având în vedere că în societatea noastră învățăm să nu ne ascultăm emoțiile, ci să le minimalizăm, noi ajungem să le blocăm și încercăm să le evităm. Facem lucrul acesta destul de bine prin consum (excesiv) de alcool, de mâncare, ne uităm cu orele la TV, ne distragem atenția cu tot felul de plăceri. Însă minimalizarea emoțiilor noastre nu ne face bine nici în ceea ce privește sănătatea fizică, nici cea mintală.

E ca și cum ai apăsa și pe accelerație și pe frână, în același timp: mașina se blochează și cedează. Emoțiile au o energie a lor, ne impulsionează să facem ceva și vor să fie exprimate, nu să fie minimalizate. Corpul nostru ne arată din plin ceea cea ce e în interiorul nostru prin faptul că ne simțim mai tensionați în anumite zone ale corpului, avem dificultăți de respirație, amețeli, dureri.

Stresul emoțional rezultat în urma emoțiilor blocate nu a fost asociat doar cu probleme de sănătate mintală, ci și cu afecțiuni fizice, precum boli cardiovasculare, probleme intestinale (de exemplu, sindromul colonului iritabil), dureri de cap, insomnie și boli autoimune.

Corpul nostru e mult mai inteligent decât credem noi. El ne transmite semnale că ceva în interiorul nostru s-a schimbat și că are nevoie să fie văzut. Cum reacționăm noi la asta? De multe ori, le ignorăm și le minimalizăm. În timp, aceste semnale (adică emoții și senzații) devin tot mai intense pentru că al nostru corp vrea să ne transmită niște semnale că ceea ce trăim nu este în regulă să fie ignorat la nesfârșit.

Reprimarea emoțiilor, indiferent că e vorba de furie, tristețe, regret sau frustrare, face ca al nostru corp să resimtă stres. Stresul emoțional rezultat în urma emoțiilor blocate nu a fost asociat doar cu probleme de sănătate mintală, ci și cu afecțiuni fizice, precum boli cardiovasculare, probleme intestinale (de exemplu, sindromul colonului iritabil), dureri de cap, insomnie și boli autoimune. Reprimarea emoțiilor, la modul cel mai serios, afectează în timp tensiunea arterială și memoria. Corpul nu uită ceea ce simte și ce trăiește, astfel că e foarte posibil ca, la un moment dat, pe lângă „simplele emoții negative” să apară și alte dificultăți emoționale mai complexe, cum ar fi anxietatea, depresia, burnout-ul.

m zis mai devreme că emoțiile negative sunt folositoare. Sunt semne de alamă în niște situații periculoase sau care pot fi potențial amenințătoare. La fel ca și durerea: dacă nu ai simți durere când te apropii de foc, te poți arde destul de tare. Dacă te simți speriat sau enervat, nu încerca să te detașezi de aceste emoții. Ia-ți puțin timp pentru a analiza de ce te simți așa. Ce anume din interiorul tău s-a activat în acel moment? Poate ceva din acea situație nu-ți convine sau crezi că ceva e periculos.

Pe de altă parte, poate realizezi că de fapt, situația nu e atât de serioasă precum crezi, dar așa ai interpretat-o tu pentru că ți-a amintit de o altă situație asemănătoare din trecut. Nu este nimic în neregulă să simți emoții negative, indiferent de care este motivul. Adversitatea face parte din viață și faptul că ai parte de ea te poate ajuta să te dezvolți. Problemele apar atunci când începi să-ți ignori emoțiile. Reprimarea emoțională se poate transforma în răbufniri de furie, anxietate, depresie, comportamente compulsive, boli manifestate fizic.

Emoțiile reprimate au un cost foarte mare.

În loc de procesarea acestor emoții, mulți dintre noi învață, inconștient, să le evite. Noi evităm aceste emoții prin diverse acțiuni, mai mult sau mai puțin inconștiente, de multe ori inconștiente, automate, precum: comportamente compulsive, dependențe, consumerism. Pentru a evita emoțiile negative, căutăm distracții și activități stimulante. Ne putem seda cu muncă excesivă, cu statul ore-n șir la televizor, mâncare excesivă sau prost gestionată, alcool, droguri, shopping sau alte activități care ne oferă speranța unei stări de bine în încercarea noastră de a fugi de noi înșine. Pe de altă parte, reprimarea emoțiilor ne consumă foarte multă energie. Da, e un consum de energie, nu e o investiție bună a energiei. Nu e de mirare că multe persoane care-și evită și îngroapă emoțiile sunt obosite în mod cronic și caută suplimente pentru a-și păstra energia rămasă.

Dacă e să ne gândim la cât de mult timp și energie ne dedicăm, noi, ca și societate, în optimizarea minții și a corpului, am putea aprecia mai bine faptul că de multe ori lucrăm tot la efecte, nu la cauze. Dacă ai o problemă în ceea ce privește consumerismul sau shoppingul compulsiv, soluția sustenabilă nu e să cumperi altfel sau mai puțin, ci să afli ce anume din tine eviți prin faptul că te implici în astfel de comportamente. De aceea terapia cu cei care au diverse dependențe este atât de dificilă și este un travaliu terapeutic pentru că e nevoie să dăm la o parte primele straturi de comportamente pentru a vedea ce nevoi și emoții stau ascunse sub ele. Iar asta ia timp și presupune o muncă interioară.

Să ne orientăm și către partea de soluții - ce poți face?

Un bun punct de plecare pentru a fi mai mult în contact cu tine este să înveți despre cum funcționează emoțiile tale la nivel biologic, emoțional și cognitiv. Noi, psihologii, numim asta alfabetizare emoțională. Mulți dintre noi avem obiceiul de a ne judeca și de a ne controla emoțiile. Însă ele nu apar ca să le controlăm, ci apar să ne arate că ceva în interiorul nostru s-a schimbat. Emoțiile sunt energie, ele fac parte din noi. Emoțiile pe care nu le procesăm se depozitează în corpul nostru sau se revarsă în relația noastră cu ceilalți.

Putem să acceptăm emoțiile sau să ne luptăm cu ele, însă ultima variantă face ca emoțiile să crească în intensitate. Prin faptul că le acceptăm și ne permitem să le simțim, suntem mai aproape de un echilibru emoțional. De asemenea, te-ar ajuta să conștientizezi emoția și să o denumești: „Acum mă simt trist.”, „Acum îmi este frică.”. Folosind termenul de „acum”, raportezi emoția la momentul prezent, simbolizând faptul că ea nu va ține la nesfârșit. Mai departe, te poți întreba: „Ce ar vrea să-mi transmită fiecare emoție pe care o simt?”, „Ce ar vrea să-mi transmită fiecare emoție pe care am tendința să o reprim?”.

Nu te mai judeca pentru că ai aceste emoții.

Noi avem tendința de a ne judeca pentru ceea ce simțim. Ne spunem: „Nu ar trebui să mă simt așa, că nu am motive. Ar trebui să fiu mai…”. Lasă emoția să fie ce este, căci ea va pleca, iar apoi vor veni altele.

Învață să-ți asumi ceea ce simți. Observă energia emoției în corpul tău ca pe ceva de-al tău, nu care ți se întâmplă. Atâta vreme cât vei considera că altcineva este responsabil de felul în care tu te simți, ai acces limitat la procesarea propriilor emoții. „Tu m-ai făcut să mă simt enervat.” e foarte diferit față de „Atunci când tu ai făcut asta, am început să simt frustrarea în ambele mâini și apoi în tot corpul.”

Reprimarea emoțiilor este o alternativă la care recurgem des, fie că este vorba despre emoții trăite cu cei dragi, la locul de muncă, la școală, din postura de adult, copil, părinte, angajat. Reprimarea emoțiilor poate fi uneori o alternativă care poate salva relații sau rezolva conflicte, dar, pe termen lung nu are cum să atragă mulțumire sufletească.

Ba mai mult, apar probleme de memorie și dificultăți de concentrare și de a gândi logic, de a avea o claritate în gândire. Acele emoții inhibate ne pot întuneca foarte tare gândirea și luarea unor decizii. Poate credem că le-am „îngropat” suficient de adânc încât să uităm de ele, lucru pe care îl putem face pe termen scurt, dar ele vor ieși cândva la suprafață pentru a ne reaminti că sunt acolo și nu au plecat „nicăieri”. Acele emoții cresc în intensitate și devin tot mai feroce atunci când nu le acceptăm și nu le facem loc în viața noastră.

Avem impresia că gândurile și emoțiile aparțin minții noastre, separat de corp. Însă, în realitate, mintea și corpul sunt interconectate. Orice gândim și simțim ne afectează corpul - și invers. Acestea sunt mereu în legătură, iar această legătură nu poate fi ruptă - și nici nu ar fi de folos să fie ruptă.

Emoțiile care sunt înăbușite sau ignorate, devin și mai puternice. Problema cu „alungarea” emoțiilor într-un colț al sufletului este că energia acelor emoții continuă să ne saboteze. Emoțiile sunt energie. Atunci când ceva blochează cursul energiei în corp, se creează blocaje, stagnare. Emoțiile neprocesate din interiorul nostru ne generează tot felul de dificultăți personale, psihice și fizice. Oricât ar părea de ciudat sau neplăcut, disconfortul emoțional este biletul de intrare într-o viață cu sens.

Vei avea emoții atâta timp cât vei umbla pe acest Pământ. Așa că de ce să nu înveți care e rolul emoțiilor tale și să le faci să lucreze pentru tine și nu împotriva ta? Cât timp să mai tot fugi de ele și să-ți folosești energia în a le evita?