Mulți dintre noi am învățat că a fi bine într-o relație presupune să faci sacrificii, să lași de la tine… Dar oare până când? Cine trage linie? Cum îți dai seama că lași prea mult de la tine? Cine poate spune că faci asta prea des?

În rândurile de mai jos vreau să clarific ce este sănătos într-o relație și ce devine distructiv, ca picătura chinezească ce sparge piatra, în cele din urmă.

O relație de dragoste sănătoasă cere de la tine mici „sacrificii”, dar acestea sunt, de fapt, compromisuri, respectiv, amândoi vă întâlniți la „mijlocul drumului”, amândoi faceți ce ține de propria persoană pentru relația voastră. Ideea principală e că nu „muncește” doar unul pentru a întreține relația.

O relație este bine echilibrată dacă este „hrănită” la ambele capete.

Mulți am auzit de ideea că „Iubirea înseamnă sacrificiu”. Varianta sănătoasă a acestui îndemn sugerează că e necesar ca, uneori, să „lași” de la tine pentru binele relației. De exemplu, dacă partenerul tău se îmbolnăvește, tu vei avea de făcut modificări în viața ta de zi cu zi pentru a-i fi alături, pentru a-l ajuta să se recupereze. Boala va trece, partenerul tău se va face bine, iar viața voastră o reia pe făgașul normal. Acesta este compromisul și este perfect în regulă. De fapt, compromisul face ca relația să funcționeze, căci altfel ai da dovadă de multă rigiditate și nimeni nu ar vrea să fie în relație cu tine. Varianta nesănătoasă presupune sacrificiul, care, în schimb, înseamnă ca tu să lași de la tine întotdeauna pentru a-i face pe plac celuilalt, „pentru binele relației” - lucru, care, de fapt, nu se întâmplă. De ce? Pentru că pe termen lung, binele tău este neglijat, este lăsat în urmă, e minimalizat. Poate nici nu mai știi ce înseamnă binele pentru tine.

Iubirea presupune compromis. În timp ce sacrificiile sunt făcute doar de unul dintre parteneri, compromisurile sunt făcute de amândoi. Sacrificiile sunt rezultatul a unor schimbări majore de viață și pe termen lung aduc nemulțumire, amărăciune, pe când compromisurile sunt mai degrabă rezultatul a unor comportamente de zi cu zi, sunt făcute de ambii parteneri și ajută ca relația să se mențină bine închegată. Compromisul te învață să fii flexibil, să ai grijă de tine și de celălalt. Sacrificiul te învață să ai grijă de celălalt și că tu nu (prea) contezi.

O relație nu este un altar pentru sacrificiu, ci implică o iubire asumată.

Sacrificiul apare de obicei în relațiile în care unul dintre parteneri se sacrifică, respectiv, este mai degrabă orientat spre a-i îndeplini nevoile celuilalt, în timp ce-și ignoră propriile nevoi și dorințe. Pe termen lung, cel care se sacrifică nu își dezvoltă o identitate clară de sine, nu știe cine este cu adevărat, care îi sunt preferințele și interesele, căci nu a avut disponibilitatea să se uite în interiorul lui, ci a fost atent la persoana de lângă el.

1+0=1

Dacă doar tu oferi și nu primești nimic de la celălalt, ești singur în relație. Cel care oferă va fi epuizat (în cele din urmă), se va simți neglijat și „secat” de resurse. Cel care primește (care e obișnuit să „i se facă felul”) nu va observa că există niște dificultăți sau va avea tendința să le minimalizeze. Acest dezechilibru generează multă toxicitate între cei doi și, în cele din urmă, relația se va stinge (sau relația va merge din inerție, cu multă nefericire). Îți sacrifici bunăstarea proprie pentru bunăstarea altuia, în timp ce celălalt nici nu observă sau crede că i se cuvine, că așa e normal să fie.

1+1=3

„Unul ești tu, unul sunt eu, iar unul este relația dintre noi doi. Așa suntem trei.” O relație este bine echilibrată dacă este „hrănită” la ambele capete. Amândoi vin cu ceva în relație și către partener. Amândoi contribuie activ la legătura ce-i unește pe cei doi.

O relație nu este un altar pentru sacrificiu, ci implică o iubire asumată, un drum comun, respect reciproc, compasiune și grijă unul față de celălalt, iar lucrurile pe care le facem au la bază modul în care ne simțim în legătură cu noi înșine.

Iubirea nu înseamnă sacrificiu!
Imagine: Octavio Fossatti , Unsplash.com

Atunci când conștientizezi că faci sacrificii pentru celălalt, începi să te îndepărtezi emoțional de el. Aceste conștientizări te aduc mai aproape de tine, de nevoile tale și sunt sănătoase - în sfârșit te uiți la tine, nu la celălalt! Poate crezi că sacrificiul de care dai dovadă sunt virtuți, sunt calități de-ale tale, dar să știi că nu sunt. Sunt mai degrabă semne ale unei stime de sine scăzute, a lipsei de asumare pentru propria identitate și pentru propria viață.

Te sacrifici de fiecare dată când:

  • prioritizezi grija față de ceilalți și nu grija față de tine. Te simți supra-responsabil(ă) pentru cum se simte celălalt, iar nevoile tale le lași pe locul 2 (sau chiar locul 15)
  • preiei vina, îți asumi responsabilitatea pentru comportamentele altuia
  • îți este dificil să ceri ceea ce ai nevoie - poate nici nu știi ce ai nevoie. Te simți vinovat(ă) sau crezi despre tine că ești egoist(ă) atunci când îndrăznești să îți pui pe primul loc nevoile tale. Poate-ți este teamă că partenerul tău te va critica, umili, se va supăra, înfuria pe tine sau poate te va părăsi.

Un partener care se sacrifică va fi atras de un partener care:

  • se consideră îndreptățit să obțină ce vrea, în orice situație („Mi se cuvine.”)
  • folosește tactici de manipulare și control pentru a obține ce vrea (și, uneori, sunt demne de telenovele)
  • se consideră special - regulile „jocului” nu i se aplică și lui
  • se consideră victimă și nu trebuie „tras la răspundere” pentru comportamentul lui

De ce te sacrifici?

E foarte ușor să te lași sedus de această tendință de sacrificiu pentru că din exterior primești validare, laude, pari o persoană minunată, care îi ajută pe ceilalţi. Primești recunoaştere, iar asta îţi conferă un sentiment de satisfacţie. Te sacrifici ca să eviți anumite consecințe: critici, umiliri, pedepse, abandon, etc. Însă toate acestea au pe termen lung consecințe majore: nemulțumiri, amărăciune, nefericire, accese de furie, iritabilitate și irascibilitate, probleme de somatizare, anxietate, atacuri de panică, etc. Sau, poate așa ai învățat că se face: cineva important pentru tine ți-a spus, ți-a arătat că trebuie să lași de la tine mereu, că altfel … (și aici poți continua tu).

Într-o relație crești, nu te sacrifici!

Martirii se sacrifică pentru celălalt pentru că martirii pun valoare pe sacrificiul de sine pentru un bine mai mare, cu impact. Dar tu ești un martir? Sau ești o persoană care vrea să aibă o relație bună, în care să se simtă iubită, apreciată și împlinită? Dacă ești o persoană care se sacrifică în mod frecvent, e important să discerni între nevoi și dorințe, să înveți să spui NU, să îți clarifici și prioritizezi nevoile. Fii liniștit(ă), având mai multă grijă de tine, nu vei deveni egoist(ă) nici dacă ai vrea!

Știu că dragostea ne face să închidem ochii la anumite aspecte și să le minimalizăm, însă gândește-te pe termen lung. Adu-ți aminte că o relație sănătoasă este una în care ambii parteneri sunt capabili să-și exprime nevoile în mod egal, fără frica de represalii (critică, umilire, sarcasm) sau de abandon. Nevoile tale sunt, cel puțin, la fel de importante ca cele ale partenerului. Nu lăsa ca viața proprie să ți se perinde prin fața ochilor, iar tu să fii doar spectator. Uneori persoanele de la care ai nevoie să primești atenție, iubire, acceptare nu vor putea să îți ofere asta, indiferent de câte lucruri ai face. Dacă ești într-o relație de acest gen, care cere să renunți la tine, să știi că TU singur(ă) te ții aici.

Iubirea nu-ți va cere niciodată să te sacrifici. Dacă-ți va cere, atunci nu e iubire. Iubirea vrea ca tu să fii complet, să fii așa cum vrei și cum poți să fii, nu cere de la tine să te schimbi de dragul altei persoane sau să fii altfel decât ești.

Iubește, nu te sacrifica!