Ai putere de decizie doar în viața ta, așa cum alții au putere de decizie doar în viața lor. Fiecare e expert în propria viață, nu în a altuia.

Poate cea mai adânc înrădăcinată nevoie a omului este nevoia de control. Când nu suntem în controlul unei situații, trăim o puternică și inconfortabilă stare de tensiune dintre nevoia de control și realitatea de față.

Fiecare alegere, indiferent cât de mică, întărește percepția controlului și a auto-eficacității.

Un tipar mintal foarte răspândit în societatea modernă este nevoia de a deține controlul, tot timpul. Aici ne referim, mai ales, la acele persoane care „explodează” sau care își pierd cumpătul atunci când lucrurile nu merg așa cum vor ele, așa cum trebuia, sau când apar situații neprevăzute, neplanificate. Aceste persoane au convingerea că trebuie să-i controleze întotdeauna pe cei din jur: partenerul de cuplu, copiii, colegii de muncă, asociații, etc.

Din punct de vedere evoluționist, dacă suntem în controlul mediului nostru înconjurător, avem șanse mai mari de supraviețuire. Inconștientul nostru încă mai gândește așa. Cercetările psihologice au demonstrat faptul că iluzia controlului este factor protector împotriva răspunsurilor cognitive și afective disfuncționale. Fiecare alegere, indiferent cât de mică, întărește percepția controlului și a auto-eficacității, iar eliminarea alegerii poate submina această credință adaptativă. În timp ce iluzia controlului pare să fie adaptativă pentru funcționarea psiho-socială, extremele exercitării controlului pot conduce la acțiuni de risc.

Nevoia de control
Imagine: Necunoscut(ă) , Necunoscut(ă)

Alte nevoi ce contribuie la a simți că avem control sunt: nevoia certitudinii, nevoia de a încheia lucruri/activități pentru a nu ne îngrijora cu privire la ele, înțelegerea a cum funcționează lucrurile, a fi capabil de a prezice ce se va întâmpla, iar oamenii (inclusiv noi) și lucrurile să fie consistente.

Unii oameni trăiesc sub imperiul dorinței puternice de a controla totul până la ultimul detaliu.

De obicei, cei care simt nevoia să controleze totul au avut parte în trecut de experiențe dificile, împotriva cărora nu au putut face nimic, în acel moment. Astfel, s-au simțit neputincioși și incapabili să-și gestioneze situația amenințătoare. În urma acestor experiențe, e ca și cum ceva dinăuntrul lor a făcut un pact: „Nu voi mai trece niciodată prin așa ceva! Nu-mi voi mai permite niciodată să fiu atât de neajutorat!”. Având în vedere că nu au putut împiedica experiențele dificile pe care le-au trăit, acești oameni trăiesc sub imperiul dorinței puternice de a controla totul până la ultimul detaliu, de a face ca lucrurile să se desfășoare întotdeauna așa cum le-au planificat ei. Adesea, tiparul lor mental este de genul: „Nu voi mai lăsa niciodată să mi se întâmple așa ceva, să sufăr atât de mult!”, sau „Oamenii pe care îi iubesc nu vor mai suferi niciodată! Voi avea grijă întotdeauna că lucrurile să se deruleze așa cum vreau eu!”.

Unii dintre noi privesc dihotomic anumite aspecte ale vieții, fiind de părere că nu există decât două posibilități de a face ceva: una corectă și alta incorectă. Ori, după cum știm, unei situații putem să răspundem în numeroase feluri și putem face diverse alegeri (mai inspirate, mai puțin inspirate, etc). Din păcate, ei își doresc ca și cei din jur să se conformeze propriei viziuni înguste asupra lumii, căci numai în acest fel se simt confortabil și în siguranță. Bineînțeles, acești oameni consideră că perspectiva lor este perspectiva corectă asupra vieții. Acești oameni se dovedesc a fi inflexibili din multe privințe. Însă, au sugestii și soluții pentru toți cei din jur! Adesea, ieșirea din propria zonă de confort și pășirea în necunoscut li se poate părea înspăimântătoare. Atitudinea de tip: „Ori faci ca mine, ori greșești!” este adesea întâlnită și afectează întreaga rasă umană. Acest tip de oameni își asumă, de regulă, fie o atitudine de martir, fie una de victimă, de persecutor sau de salvator.


Iluzia Controlului

De fapt, nu trebuie să deținem controlul tot timpul. Ceea ce căutăm este să simțim că avem control. Când părinții sau managerii noștri ne controlează, putem să fim fericiți pentru că avem încredere că ne acordă controlul de care avem nevoie pentru a funcționa bine. Multe persoane caută tiparele comportamentale ale părinților în oamenii cu care au de-a face, pentru că așa au fost obișnuiți și așa simt că pot funcționa. Când căutăm îndrumări de la specialiști sau de la cei aflați în autoritate (medici, polițiști), depindem de ei pentru simțul nostru al controlului.

Însă, nevoia noastră de a deține controlul, este, o sabie cu două tăișuri. În timp ce ne ajută să prezicem și să gestionăm lumea din jurul nostru, devenim conștienți de faptul că avem acces (foarte) limitat în acest sens. Și cum facem față? Pe scurt, ne mințim. Ne explicăm eșecurile și incompetența dând vina pe alții sau invocând faptul că am fost prinși în ghearele ghinionului („N-am avut noroc, dom’le!”).

Control și anxietate

Când ne simțim în afara controlului apare anxietatea. Nu ne place când ne simțim anxioși, așa că, încercăm din răsputeri să câștigăm controlul, cât mai repede! Când nu reușim, simțim că am pierdut ceva important, iar starea de anxietate își face cuib în mintea noastră, și poate fi prelungită din cauza încercării noastre constante de a recâștiga controlul pe care credeam că îl avem. A trăi în această stare poate fi destul de dificil pentru că avem senzația că nimic nu pare a fi în regulă, așa cum ar trebui să fie. Tot timpul se găsește ceva de făcut, de reparat, de adăugat, ca să ne simțim mai bine cu noi înșine. Această stare poate fi copleșitoare pentru că ne simțim neliniștiți, deconectați și pierduți... mereu suntem în căutarea a ceva care să ne facă să ne simțim bine. În eforturile noastre de a face aceste lucruri, încercăm să ne menținem controlul asupra a ce putem.

Cu cât ne simțim în afara controlului, cu atât este mai puternică dorința de a păstra controlul pe care deja îl avem.

Ne creem și mai multă anxietate cu cât ne dorim să avem un control constant asupra vieții noastre și a celor din jur. Ne este frică să pierdem controlul asupra a ceea ce avem, dar ne este frică și să nu avem suficient control. Poate nici nu conștientizăm lucrurile pe care le facem pentru a păstra controlul. Putem să adaptăm constant și să „reparăm” lucrurile pentru satisfacția noastră, într-un efort de a avea un control cât mai mare asupra vieții noastre... și a altora. Poate că avem nevoie ca unele lucruri să se facă într-un anumit fel, iar aceasta presupune tot o formă de a menține controlul. Cu cât ne simțim în afara controlului, cu atât este mai puternică dorința de a păstra controlul pe care deja îl avem pentru a avea și mai mult. În acest mod, anxietatea se intensifică. Astfel, frica, o emoție tulburătoare, este cea care dictează felul în care ne trăim viața. Controlul devine obligatoriu pentru a ne simți ușurați.


Încercăm să facem o ordine în lumea din jur, așa cum ne dorim să fie ordine și în noi înșine. Încercăm să echilibrăm nevoile noastre, dar facem acest lucru din unghiul greșit. Când pacea domnește în sufletul nostru, nevoia de a o avea și în exterior, nu prea mai există. Când suntem anxioși și încercăm să controlăm mediul din jur, am face mai bine să ne uităm în interiorul nostru și să ne dăm seama cum ne simțim. Ce gânduri îți vin în minte? Acestea sunt indicii despre ceea ce ai nevoie. Ele sunt ferestre către ceea ce simți cu adevărat și de ce faci lucrurile așa. Dacă te simți agitat, nu căuta moduri în care să aranjezi lumea exterioară pentru a te simți bine din nou. În schimb, uită-te în interiorul tău, la ce ți-a declanșat ceea ce simți. Te poți simți mai bine în pielea ta fără a schimba sau controla totul în jurul tău. Poți găsi mulțumirea interioară și fără a fi în control. Atunci când te simți ok în interiorul tău, orice se întâmplă în exterior este, de asemenea, ok. Când ești împăcat cu tine însuți, și nevoia de control și anxietatea vor dispărea.

Controlul e parte din multe acțiuni pe care le facem

Priviți în jurul vostru la ce fac ceilalți. O mare parte din activitățile noastre zilnice este relaționată cu mult-doritul control. Ritualurile, de exemplu, le găsim peste tot. De ce le avem? Ele există pentru a reasigura lumea că totul este așa cum a fost până acum și oferă un cadru familiar pentru viața noastră de zi cu zi. Regulile și valorile sociale ne spun ce să facem, ce este corect sau greșit, ce este bine și ce este rău. Când toată lumea urmează regulile jocului, ne simțim în control. Simțul controlului este puternic asociat cu puterea și cu încrederea. Poți avea un simț crescut al controlului dacă preiei controlul și faci anumite lucruri, ce denotă putere. Nevoia de a avea un simț al controlului ne determină să căutăm încrederea, altfel recurgem la substitute ale încrederii, cum ar fi monitorizarea și interzicerile („Nu e voie să...”).

Atribuirile externe generează pasivitate și tendința de a crede în destin și/sau noroc.

Dacă avem control, riscăm mai puțin să... (completați cu ce doriți). Amenințările pot fi evitate sau gestionate. Acest lucru are un important beneficiu evoluționist deoarece duce la o șansă mai crescută de supraviețuire. Avem mai multă încredere și riscăm mai puțin atunci când avem control, nu? În acest fel, persoanele cu putere vor avea mai ușor încredere în ceilalți. Oamenii mai vulnerabili, pe de altă parte, pot face puține lucruri pentru a evita amenințările, astfel că se simt nevoiți să depindă de alții pentru a fi ajutați.

Există un principiu cunoscut în psihologie, numit locus de control, care se referă la atribuirea controlului în viața noastră. El poate fi atât intern („Eu am control.”), cât și extern („Ceilalți au control asupra vieții noastre.”). Oamenii cu locus intern de control sunt mai proactivi și, în general, mai motivați. Atribuirile externe generează pasivitate și tendința de a crede în destin și/sau noroc.

Pierderea unei stări confortabile, a armoniei pe care o căutăm a fost definită ca o trecere ori înspre haos, ori înspre rigiditate. Când devenim mai rigizi, controlăm mai mult. Când devenim mai dezorganizați, controlăm mai puțin. Armonia și integrarea poate, deci, să fie înțeleasă printr-un echilibru al controlului.

Controlul generează rezistență din partea celorlalți

Când deținem controlul unei conversații și vorbim de nu ne mai oprim, interlocutorul nostru poate deveni frustrat că nu are timp să răspundă sau să intervină cât de puțin. Oamenii de vânzări insistă să ne descrie produsul în cel mai mic detaliu, deși tot ceea ce îți dorești este să plătești produsul și să pleci. Părinții fac același lucru când oferă copiilor lungi explicații despre cum ar trebui să facă un anumit lucru. Un lucru ce este inițial acceptat de către copil, devine ulterior respins, căci seamănă cu o pedeapsă („Iar vine mama și-mi ține teorii!”). A avea control asupra unei conversații nu înseamnă persuasiune. Este posibil ca, pe moment, interlocutorul să se conformeze, să te asculte și să-ți dea dreptate, dar nu va fi manipulat (așa cum îți doreai, de fapt).


În loc de încheiere...

Jocul controlului e ca și peștii zburători. Dacă tragi prea tare, peștelui îi va aluneca cârligul din gură. Dacă undița e aruncată prea departe, e greu de adus înapoi, iar peștele poate înota mai departe. Numai după un lung proces de a da și a primi ești gata „să te descurci cu peștii”.

Așadar, nu poți controla tot ce e în jurul tău. Lucrurile se întâmplă. Este inevitabil. Nu poți controla alți oameni. Însă, secretul este: ceea ce se întâmplă contează mai puțin decât ce gândești. Ceea ce contează mai mult este răspunsul tău, felul în care reacționezi. Nu ești niciodată în afara controlului. Reacția ta la ce se întâmplă este mereu în controlul tău, chiar și când anxietatea te acaparează și-ți spune că ești lipsit de putere, mic cât un atom. Amintește-ți că tu ai cheia și că poate dura până să deschizi ușa, dar știind că poți să o deschizi, te poate ajuta.

De, asemenea, amintește-ți că ai putere de decizie doar în viața ta, așa cum alții au putere de decizie doar în viața lor. Și e absolut normal să fie așa. Fiecare e expert în propria viață, nu în a altuia.