Să riști...

„Dacă nu riști nimic, riscul este și mai mare.”

Două seminţe stăteau una lângă alta în pământul fertil de primăvară.

Prima sămânţă spuse: „Vreau să cresc! Vreau să-mi trimit rădăcinile cât mai adânc în pământ, şi să-mi înfig spre lumină mugurii prin scoarţa pământului…Vreau să-mi desfac bobocii mei gingaşi ca un semn că primăvara a venit… Vreau să simt căldura soarelui pe faţă şi binecuvântarea stropilor de rouă dimineaţa pe petalele mele!“

Şi ea crescu.

Cea de-a doua sămânţă spuse: „Mie mi-e frică. Dacă îmi trimit rădăcinile dedesubtul meu, nu ştiu ce voi întâlni în întuneric. Dacă îmi fac loc prin pământul tare şi răzbesc la suprafaţă pot să-mi rănesc mugurii delicaţi… Dacă îmi las mugurii să se deschidă şi un melc încearcă să-l mănânce? Şi dacă ar fi să-mi deschid bobocii, un copil poate să mă smulgă din pământ. Nu, e mai bine să aştept până este mai sigur.“

Şi aşteptă.

O găină începu într-o zi de primăvară să scurme pământul în căutare de ceva de mâncare, găsi sămânţa care aştepta şi o înghiţi imediat.

Morala: Observi cât de mult contează felul în care privim lucrurile? Semințele trăiau în același mediu. De multe ori așteptăm, așteptăm, până când credem că vom fi pregătiți. Și ce să vezi? Clipa nu mai vine. Când greul se apropie, ne înconjurăm de resurse și luptăm! Nu devenim mici, nu ne înghesuim în locșorul nostru, căci acestea nu reprezintă atitudini proactive pentru a ne atinge scopurile în viață. Așteptarea nu e un lucru rău în sine, uneori nu putem să rezolvăm lucrurile repede, dar când așteptarea ne face să pierdem oportunități, ne cenzurează în alegeri și în felul în care ne trăim viața, atunci devine problematică.

Ce te împiedică să vezi o oportunitate într-o situație dificilă?