Este surprinzător cât de mascată poate fi depresia prin acțiunile pe care le facem, prin explicațiile proprii pe care ni le oferim (ce par a fi seducător de realiste), prin imaginea pe care o avem în fața lumii.

Ai familie, ai casă frumoasă, la locul de muncă îți merge bine, ai mașină, pleci în vacanțe. Cu toate acestea, simți că viața nu are niciun rost. Iar când lumea te înțeapă cu câte-o întrebare acidă de acest gen, fără urmă de empatie, începi să te simți vinovat pentru că te simți deprimat. E ca și cum ai pune paie pe foc: și tu, și ceilalți.

Și totuși, lumea se întreabă cum este posibil ca oamenii care au totul să fie depresivi?

Unii oameni sunt de părere că dacă au succes la examenul vieții, vor fi cei mai fericiți de pe pământ. Ori, nici bunăstarea, nici statutul social nu sunt imune la depresie. Ba chiar persoanele cu statut și putere financiară pot fi mai predispuse la depresie, căci simt că pentru a fi valoroase în continuare trebuie să aibă și mai mult – ori, acesta este un cerc vicios. Nu reușesc să aibă mai multe? Observă că nu sunt împliniți (așa cum știau că trebuie să fie) cu câte au acum? Au așteptări prea mari de la ce înseamnă a fi fericit? Au muncit atâta și... doar atât li se oferă? Sau, din contră, sunt la început de drum și își dau seama că descurajarea și critica de sine își fac cuib în suflet? Iată câteva gânduri care pregătesc terenul instalării depresiei.

Ai de toate, de ce ești depresiv?
Imagine: Necunoscut(ă) , Necunoscut(ă)

Conform Manualului de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mintale (DSM V – 2013), depresia este caracterizată de cinci sau mai multe din următoarele simptome, în decursul acelorași două săptămâni:

  • Dispoziție depresivă, în cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi
  • Scăderea semnificativă a interesului sau plăcerii față de toate sau aproape toate activitățile, cea mai pare parte a zilei, aproape în fiecare zi
  • Pierdere semnificativă în greutate (fără cură de slăbire) SAU creștere în greutate SAU scăderea / creșterea poftei de mâncare
  • Insomnie sau hipersomnie
  • Agitație sau lentoare psihomotorie (observată și de alții)
  • Oboseală, lipsă de energie
  • Sentimente de inutilitate sau vinovăție excesivă și inadecvată
  • Scăderea capacității de gândire sau de concentrare sau indecizie
  • Gânduri recurente legate de moarte, ideație suicidară fără plan sau cu plan concret

De obicei, recunoaștem o persoană depresivă dacă vedem că:

  • Plânge sau arată tristă
  • Este amortizată emoțional (nu simte nici emoții pozitive, nici negative)
  • Îi este dificil să se trezească dimineața
  • Nu poate lucra eficient
  • Nu se poate îngriji pe sine sau pe ceilalți
  • Se gândește la a-și lua viața

Poți avea un spirit voios când ești cu alții, dar când ești doar tu cu tine, ești inundat de sentimente de inutilitate și inadecvare.

Aceasta este radiografia depresiei majore, ea fiind un real pericol pentru persoana care o are. Însă, de multe ori, depresia ia alte forme și se manifestă diferit. Populara credință că banii nu cumpără fericirea este adevărată – exceptând situația în care ești sărac lipit pământului. Faptul că trăiești cu cele necesare pentru o viață decentă poate contribui la fericire, cel puțin pentru un moment. Dar, faptul că ai mai mulți bani, nu reprezintă un scut de protecție împotriva depresiei.

Și totuși, lumea se întreabă cum este posibil ca oamenii care au totul să fie depresivi? De ce ai fi depresiv?

Ca multe alte lucruri în viață, răspunsul e complicat. Pentru că:

  • Poți avea un spirit voios când ești cu alții, dar când ești doar tu cu tine, ești inundat de sentimente de inutilitate și inadecvare
  • Poți să fii flexibil cu multe noțiuni în viață, dar ești rigid în legătură cu acceptarea propriilor vulnerabilități și defecte
  • Poți să fii creativ în găsirea soluțiilor pentru ceilalți, dar ești orb în găsirea unor alternative în propria gândire asupra propriilor dificultăți și probleme
  • Poți fi o persoană amuzantă și plăcută în contextele sociale, și totuși, nu reușești să-ți înfrunți depresia
  • Poți aprecia și accepta complimentele primite de la ceilalți, dar trăiești cu teama intensă că îi vei dezamăgi
  • Te poți bucura de ceea ce ai (într-o oarecare măsură), însă trăiești cu ideea că trebuie să ai mai mult, tocmai pentru că ai atât de mult

E paradoxal, nu? Printre factorii care pot contribui la apariția depresiei se numără:

Factorii genetici și neurobiologici: dezechilibru la nivelul neurotransmițătorilor (serotonina, norepinefrina, dopamina)
Situații: pierdere, izolare socială, singurătate, conflict, stres, abuz, neglijență, situații negative de viață
Gânduri: obiceiuri mintale de gândire negativă (ruminație), critică de sine, autoînvinovățire excesivă, centrarea pe aspecte negative și descalificarea pozitivului
Emoții: tristețe, iritabilitate, anxietate, descurajare, sentiment de neajutorare
Factori personali: temperament, personalitate, stil de viață.

Depresia nu este o tulburare care îi ocolește pe cei bogați și faimoși (cunoaștem multe exemple, așa e?), ci este distribuită destul de egal la nivelul populației. Are diferite manifestări (se poate să-ți fie greu să te trezești dimineața și să te ridici din pat sau, din contră, să nu reușești să te pui în pat – fiindcă îți găsești refugiul în altele, cum ar fi munca - și apoi să nu reușești să adormi) la toate categoriile de oameni (de la cei care par să aibă totul până la cei care nu au nimic).

Cum se simte depresia?

E ca și cum ai vrea să faci de toate, dar în același timp, să nu faci nimic.
E ori să dormi prea mult, ori prea puțin.
E ca și cum ai alerga pe banda de alergare. Depui mult efort - și psihic și fizic – dar nu ajungi nicăieri. Mai mult decât atât, nu ai niciun feedback pozitiv. Nu scapi de niciun kilogram și nu ești mai aproape de a avea o talie de viespe. Ai doar frustrări, care se adună azi, se adună mâine și nu știi să faci altceva cu ele decât să le duci cu tine mai departe.
Depresia este să simți un gol interior. Te simți gol și amorțit. Ești mulțimea vidă.
Pentru cei care deja trăiesc cu depresie cronică, aceste sentimente fac parte din realitatea lor normală, deoarece depresia cronică este ca o pătură ce te acoperă și preia controlul asupra ta.

Este surprinzător cât de mascată poate fi depresia prin acțiunile pe care le facem, prin explicațiile proprii pe care ni le oferim (ce par a fi seducător de realiste), prin imaginea pe care o avem în fața lumii. La fel de surprinzător este și câți ani purtăm depresia cu noi, fără să ne dăm seama că este un mesaj de trezire, către noi înșine. Deschideți-vă inimile și cercetați ce este acolo.

Ce e de făcut?

Medicamentele antidepresive prescrise de psihiatru pot fi foarte utile în tratamentul depresiei, însă, ele nu conduc automat către „vindecare”, ci mai degrabă țin sub control simptomele, în timp ce cauzele rămân neexplorate. Psihoterapia este o muncă din aproape în aproape, care tratează cauzele apariției depresiei. Astfel, pentru o rezolvare pe termen lung se recomandă psihoterapia, cu sau fără tratament psihiatric. O abordare nu o exclude pe cealaltă.

Depresia nu este întunericul fără speranța unei lumini la capătul tunelului. Depresia este să trăiești în întuneric și să uiți că există lumină... sau că a existat vreodată.