Orice ar face și ar zice părinții, copilul, de fapt, nu are nevoie decât de iubirea lor și de tot ceea ce ei știu, pot și reușesc să ofere.

Pe vremuri, oamenii nu priveau cu ochi buni acest fapt, era greu de acceptat, ca și cum nu era în legea firii. Astăzi, însă, percepția lumii s-a schimbat foarte mult... în bine.

Părinții care au adoptat un copil, se confruntă, mai devreme sau mai târziu, cu întrebarea „Când ar trebui să spunem copilului că este adoptat?”. E o întrebare bună și o curiozitate des întâlnită, care reflectă grija părintelui astfel încât cele spuse (și întâmplate) să îl afecteze cât mai puțin pe copilul său.

Oricât de mult ne-am dori o structură, niște pași de realizat sau certitudinea că „Am făcut (zis) ce trebuia.” și poate contrar a ceea ce credem că „ar trebui făcut”, nu există o anumită vârstă pentru acest lucru. Nici nu reprezintă o situație care trebuie spusă la un moment dat, căci ea există din prima clipă. Copilul trebuie să crească știind că este iubit, dorit, acceptat, înțeles, alintat, fără a se face apel formal la „Noi suntem părinții tăi naturali.. sau nu”, discutând serios cu copilul (devenit deja adolescent, cu vârsta împlinită de 18 ani). Ca în orice relație sănătoasă, accentul cade mai mult asupra investirii în copil. Felul în care ne comportăm zi de zi cu copilul ar fi de dorit să fie unul autentic și fără conuri de umbră.

Așadar, nu există un mod corect de a-i spune copilului că e adoptat. Modalitatea de a-i spune reprezintă, de fapt, un proces în care primează adevărul, iubirea și sinceritatea. Nu așteptați o anumită vârstă, ocazie, motiv pentru a-i spune copilului că este adoptat. Copilul trebuie să înțeleagă firesc, să vină de la sine și congruent cu ceea ce primește copilul din punct de vedere emoțional.

Un lucru util pentru a pregăti terenul în acest sens, este să folosiți cuvântul adopție (sau ideea de adopție) în mod frecvent. Nu e cazul să devină centrul atenției, dar să fie spus ca să devină natural, atât pentru părinți, cât și pentru copil. În acest fel, adopția nu devine un tabu. Există diverse moduri de a-i spune acest lucru, iar imaginația dvs. este singura care poate impune limite. Bineînțeles, trebuie explicat pe înțelesul copilului, de exemplu prin joc sau prin discutarea unor povești, cărticele, desene animate.

Cum putem să-i spunem copilului că este adoptat?

Comunicați-i atât prin vorbe, cât și atitudinal, că nu este nimic în neregulă cu el, că nu este el de vină, că nu a greșit cu nimic și nu a făcut nimic rău. De multe ori, copiii adoptați cred că dacă părinții naturali i-au părăsit, ei sunt de vină, au vreun defect. Gestionați cu blândețe și tact întrebările inconfortabile precum „De ce părinții mei naturali nu m-au vrut?”. Pregătiți-vă de dinainte cu câteva răspunsuri utile.

Evidențiați-i faptul că adopția este permenentă, astfel încât copilul să nu se îngrijoreze cu privire la faptul că poate cândva în viitor veți renunța la el.

Încurajați copilul să vă comunice emoțiile și trăirile. Arătați empatie și fiți acolo pentru el și neliniștile lui. Mențineți o atitudine deschisă în permanență față de acest subiect și pregătiți-vă pentru posibilele reacții negative pe care le-ar putea avea copilul.

Când copilul vă întreabă de adopție, fiți sinceri. Nu trebuie să-i explicați totul dintr-o dată. Este în regulă să așteptați până mai crește să dați mai multe detalii, mai ales dacă credeți că îl va răni sau confuza.

Împărtășiți cu ei dorința pe care ați avut-o de a-l avea și momentul în care l-ați văzut pentru prima dată. Așa cum alte mămici își doresc copilul aflat încă în burtică, tot așa de așteptat a fost și momentul de a-l adopta.

Cum NU ar trebui să spunem copilului că este adoptat?

Nu spuneți copilului că părinții naturali au renunțat la el pentru că nu l-au iubit.

Nu-i denigrați părinții naturali.

Nu așteptați ca cel mic să se obișnuiască extrem de repede cu ideea adopției. Unora le poate lua mai mult timp să se obișnuiască, poate mai au nevoie de informații. Dacă el spune că este în regulă, se poate să fie așa. Fiți atent la reacțiile lui.

Nu încercați să fiți niște părinți adoptivi perfecți. Chiar și voi puteți greși, ca orice părinte, iar acest lucru este în regulă.

Aspecte importante:

Dacă se amână prea mult momentul de a-i spune că e adoptat (deși, așa cum spus și mai sus, nu e un moment, ci e un proces), poate ajunge la concluzia că până atunci a trăit în minciună.

Este foarte important să afle despre adopție de la voi, ca părinți, nu de la alții. Dacă ascundeți adopția pentru prea mult timp, poate va crede că adopția este un lucru rușinos. În fond, adopția a întregit familia voastră, de ce ați ascunde-o ca pe un fapt rușinos?

Orice ar face și ar zice părinții, copilul, de fapt, nu are nevoie decât de iubirea lor și de tot ceea ce ei știu, pot și reușesc să ofere.


Dacă crezi că ai nevoie de ajutor specializat, poți programa chiar acum o primă ședință de consiliere psihologică sau psihoterapie la numărul de telefon +40 (770) 949.093 sau la adresa taniablanka.psiholog@icloud.com.