Copiii și lumea digitală

Un copil nu știe să pună limite în ceea ce privește timpul petrecut fiind imersat în lumea digitală. Ce valoare mai are o jucărie pe lângă un ecran atât de interactiv?

Redactarea acestui articol are la bază recomandarea Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și a Asociației Americane de Pediatrie ca un bebeluș și copil mic (respectiv între 0-2 ani) să nu fie deloc expus ecranelor, iar cei mai mari să aibă acces limitat și controlat (deși se dorește amânarea accesului la ecrane cât mai mult timp). De asemenea, lumea digitală la care voi face referire în acest articol se referă la telefoane, tablete, laptop-uri și televizor.

A fi părintele unui copil din generația de astăzi vine cu un set unic de provocări datorită numeroaselor progrese recente din tehnologie, iar efectele tehnologiei se văd atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. Acum tableta, telefonul, televizorul sunt ușor accesibile. Însă mai demult nu erau privite cu ochi buni, ba din contră, se spunea că nu e bine să stai cu ochii-n ecrane că-ți „prăjesc creierul.” Unde mai e azi această vorbă?

A fi părintele unui copil din generația de astăzi vine cu un set unic de provocări.

Copiii, mai ales la începutul vieții, au nevoie de multă mișcare și interacțiune. Copiii nu pierd nimic din dezvoltarea lor armonioasă dacă nu se uită la TV până la o vârstă mai mare, ba din contră. Mușchii corpului au nevoie să se dezvolte și sunt numeroase achiziții pe care un copil atât de mic le face în această perioadă. În plus, mișcarea duce la un somn mai odihnitor, pe când imaginile care se mișcă repede pe o tabletă duc la iritabilitate și irascibilitate, iar copilul are nevoie de mai mult timp pentru a se liniști ulterior.

Mișcarea e învățare pentru copii. Dacă stau pe tabletă sau la TV, ei nu interacționează, ci sunt doar niște martori la experiență, au un rol pasiv, este un timp pierdut (care vine cu costuri!). În plus, studiile au arătat că, fiind atât de mici, nici nu au creierul suficient de bine dezvoltat pentru a putea procesa și înțelege ce se întâmplă cu imaginile ecranului, pe lângă faptul că nici din punct de vedere oftalmologic ecranele nu sunt recomandate. Tehnologia, la această vârstă, mai degrabă îl ajută pe părinte, nu pe copil.

Dacă stau pe tabletă sau la TV, ei nu interacționează, ci sunt doar niște martori la experiență, au un rol pasiv.

Cea mai accelerată dezvoltare a creierului are loc în primii 2-3 ani de viață, de aceea este esențial ca cei mici să profite de această perioadă pentru a explora mediul, pentru a explora sunete, gusturi, texturi, senzații și cât mai multe elemente din lumea reală, și mai ales, din natură. Interacțiunea cu ceilalți (fie mari, fie mici) îl ajută pe copil să descopere lumea, să învețe despre cei din jur.

Dacă un copil nu învață să-și mențină atenția focalizată, nu va reuși să-și ducă la final diverse sarcini (fie ele și banale).

Lumea digitală nu poate fi comparată cu nimic din ceea ce o precede. O carte digitală nu este același lucru cu o carte fizică pentru că cea digitală îi oferă „cititorului“ permanente căi de a-și distrage atenția de la lectură, precum: link-uri externe către alte resurse, resurse care îl vor redirecționa către alte resurse, șamd. Cu alte cuvinte, mintea „se împrăștie”, fără să se focalizeze pe un anumit subiect - iar capacitatea de a se concentra asupra unui subiect sau asupra unei sarcini este ca un mușchi care are nevoie să fie antrenat, încă din copilăria mică. Dacă un copil nu învață să-și mențină atenția focalizată, nu va reuși să-și ducă la final diverse sarcini (fie ele și banale).

Realitatea despre lumea digitală

Mulți consideră că un copil trebuie să crească cu tehnologia fiindcă îl pregătește pentru lumea în care va trăi. Să ne reamintim că tehnologia este o unealtă menită să ne ajute, pe noi, ca adulți, să ne facă viața mai ușoară, în anumite domenii, în anumite circumstanțe. Copilul trebuie să-și dezvolte propriul calculator aflat pe umeri, fără intervenții artificiale. El are nevoie să învețe să comunice, cu limbaj complex, descriptiv, fără ChatGPT sau Grammerly. Are nevoie să învețe să navigheze prin lume, să se orienteze, fără Google Maps. Are nevoie să învețe să relaționeze fără rețele sociale, ci în medii reale, nu abstracte și false. Are nevoie să facă greșeli din care să învețe. Are nevoie să învețe să stea cu el singur, să se plictisească, să găsească moduri creative de a-și petrece timpul, de a descoperi ceva nou, de a privi în gol, fără să fie permanent stimulat de divertisment non-stop, la cerere și neîntrerupt.

Un copil are nevoie să învețe să tolreze plictiseala, pentru a găsi moduri creative de a-și petrece timpul.

Să facem o analogie scurtă: imaginează-ți tehnologia ca pe o mașină. Cu câțiva zeci de ani înainte, când adulții de azi erau copii, acea „mașina” era una teleghidată, împinsă de la spate de tata și mama, roțile erau dintr-un plastic ieftin, iar telecomanda mașinii era în controlul părintelui: nu că ar fi fost nevoie de ea, fiindcă cei mici se plictiseau repede de mașinuță și alergau spre altceva.

În ziua de azi, mașina este să zicem, ultimul model Tesla, cu cele mai noi abilități. Împinsă de la spate de companii private, care ar pune la volan și-un bebeluș de 4 luni, ca să aibă cât mai mulți utilizatori ai produsului. Telecomanda nu mai este în controlul părintelui, este la bebelușul de câteva luni. Totul în jur este atractiv, există ecrane tactile, miros plăcut, viteză, confort, calitate și divertisment la discreție. Așteptarea de la acești copii este să se plictisească singuri de toate astea și să meargă să facă ce fac ceilalți copii de vârsta lor: să se rostogolească, să exploreze lumea din jurul lor, să facă balonașe din salivă, să doarmă, să mănânce.

Totul în jur este atractiv, există ecrane tactile, miros plăcut, viteză, confort, calitate și divertisment la discreție.

Din nefericire, telecomanda nu mai e la noi. Nu e sigur nici dacă mai există telecomandă - cel puțin nu una la vedere, ușor accesibilă. Industria de divertisment este pe pilot automat, proiectată ca și jocurile de noroc, să ne țină pe noi, ca adulți, lipiți de ea. Fiindcă logic, produce bani. Iar noi ce facem ca părinți? Găsim tot felul de explicații, cum că „asta e lumea în care vor crește și trebuie să se obișnuiască, că nu avem oricum ce face”. Este foarte greu și devine din ce în ce mai greu, dar nu există „nu avem ce face” (am scris mai jos recomandările).

Aplicațiile și lumea digitală sunt unelte menite să ne ușureze viața atunci când avem nevoie de ele, ca adulți. De exemplu, pentru un adult, aplicația Hărți îl ajută să ajungă dintr-un punct în altul. Dar pe un copil, o astfel de aplicație nu-l ajută. El, în primul rând, are nevoie să-și dezvolte gândirea critică, orientarea în spațiu și în timp, să-și exerseze funcțiile executive, memoria de scurtă și lungă durată, răbdarea și toleranța la frustrare. Dacă nu face acest lucru, el este din start privat de niște abilități de bază si ajunge mai târziu să devină dependent, de tehnologie.

Copilul are nevoie să-și dezvolte gândirea critică, orientarea în spațiu și în timp, să-și exerseze funcțiile executive, memoria de scurtă și lungă durată, răbdarea și toleranța la frustrare.

Ceea ce crezi că îl ajută, ajunge de fapt să îl încurce. De aceea e important ca noi, adulții, să ne dezvoltăm gândirea critică pentru a discerne între ce este util și potrivit, adaptat vârstei, și ce nu este. Ideea nu este ca acel copil să nu folosească aplicația Hărți când va fi mare, ci, atunci când este mic, să-și dezvolte un set de abilități de bază (pe care nu le va dezvolta prin aplicații, ci prin contact direct cu mediul din jur).

Lumea digitală nu este o suzetă pentru copil, menită să-l țină ocupat sau să-l liniștească. Lumea digitală ar trebui să fie folosită cu intenție, în scop educativ, dar pentru asta este important ca părintele să se informeze întâi despre conținutul la care îl expune, în mod direct prin ceea ce-i arată, și indirect, prin ceea ce poate găsi copilul, de unul singur. La capitolul indirect vorbim despre controlul parental, despre sumedenia de aplicații instalate pe dispozitiv - care toate concurează una cu alta pentru a câștiga atenția celui mic.

Introducerea copilului în lumea digitală e recomandat să se facă treptat de către părinte, sub îndrumarea lui și în mod informat, cu acces doar la anumite resurse, pe lângă explicații cu privire la aspectele cu care interacționează. Bineînțeles, asta presupune ca părintele să se informeze întâi despre toate aceste lucruri. Nu trântim, pur și simplu, copilul la televizor, la orice vine pe Youtube și nu-i oferim tableta să-și aleagă el ce vrea să vadă. Lumea reală nu se mișcă atât de repede ca în aplicațiile de pe tabletă. Lumea reală e mai lentă, necesită răbdare, are nevoie să fie descoperită, uneori chiar lent.

Internetul este un mediu care îi fură atenția, un mediu în permanentă schimbare, cu conținut aproape infinit.

Internetul nu este un joc video pe care copilul îl experimentează din nou și din nou, dezvoltându-si anumite abilități cognitive si motrice. Internetul este un mediu care îi fură atenția, un mediu în permanentă schimbare, cu conținut aproape infinit. Tocmai de aceea, poate duce la comportamente compulsive și stări de neliniște pentru că generează impresia că nu se termină niciodată. Suntem bombardați constant cu informație pe ecrane. Niciodată în istoria umanității nu am fost asaltați de atât de multă informație. Chiar și pentru un adult devine dificil să-și mențină atenția. Lumea digitală e astfel construită pentru a crea dependență, pentru a menține interesul, iar asta funcționează „de minune”.

Lumea digitală vs Lumea reală

Pe măsură ce timpul petrecut în fața ecranelor crește, petrecerea timpului afară, în mediile naturale scade în rândul copiilor și al tinerilor. A petrece timp într-un mediu natural vine cu numeroase beneficii, ce se văd prin creșterea activității fizice și a conexiunilor sociale (de exemplu, în parcuri). Timpul petrecut expus la lumina naturală a soarelui ajută la reglarea ritmului circadian, susținând cicluri sănătoase de somn-veghe și îmbunătățirea calității somnului, care este esențială pentru bunăstarea psihologică.

Mediile naturale pot facilita reglarea atenției și reducerea stresului și pot sprijini o serie de comportamente care promovează echilibrul psiho-emoțional.

Natura, mediile naturale pot facilita reglarea atenției și reducerea stresului și pot sprijini o serie de comportamente care promovează echilibrul psiho-emoțional. Pe de altă parte, tehnologia poate afecta negativ dezvoltarea abilităților sociale ale copiilor, relațiile, sănătatea și capacitatea de atenție și concentrare.

Jocurile video de astăzi nu sunt aceleași de pe vremea când părinții de astăzi au fost copii. Acum, jocurile video sunt realizate pentru a fi mult mai captivante, mai interactive, de aceea creează dependență. Așa sunt ele create. Cei din industria jocurilor studiază comportamentul jucătorilor, dezvoltă mecanisme eficiente de joc și optimizează experiențele utilizatorilor: se identifică modul în care jucătorii interacționează, se identifică tendințele și modelele în joc și se generează mecanisme care să provoace răspunsuri emoționale specifice care să-l țină cât mai mult captiv în acea lume.

Genul acesta de tehnologie este dezvoltată cu câteva scopuri clare în minte:

• Să fie cât mai ușor accesibilă
• Să fie cât mai ușor de folosit
• Să fie cât mai ușor de găsit conținut
• Să te facă să rămâi cât mai mult în interiorul aplicației

Un copil nu știe să pună limite în ceea ce privește timpul petrecut fiind imersat în lumea digitală, iar dacă nici părintele nu știe, atunci asta devine rețeta perfectă către a pierde controlul, căci expunerea la lumea digitală este asociată cu probabilitatea de a dezvolta, în timp, tendințe ADHD, anxietate, depresie, stimă de sine scăzută, comparația socială nefastă cu ceilalți. Și noi, ca adulți, cădem des în capcana asta, în care uităm de noi în fața diverselor aplicații, pentru că… ne fură.

Un copil cu mintea încă neformată, care înțelege ce vrea el de acolo și care, în loc să exploreze lumea reală din jurului lui, începe să o exploreze pe cea virtuală fiindcă este în așa fel proiectată încât să-l țină captiv acolo, să-l facă atent acolo, să-i crească dopamina la orice atingere a ecranului, să-i inducă acel efect de FOMO care-l face să vrea să rămână ancorat acolo. Ce valoare mai are o jucărie pe lângă un ecran atât de interactiv?

Mesaj către părinți

Nu numai că părinții se luptă să echilibreze totul, dar telefoanele, tabletele și alte dispozitive electronice estompează delimitările dintre serviciu și casă, permițând părinților să fie „la datorie” pentru serviciu la orice oră. Acest lucru se traduce în prea puțin timp petrecut interacționând cu copiii și prea mult timp dedicat utilizării tehnologiei. Cum ar fi ca, peste ani, copilul tău să spună despre tine că erai absent, mai tot timpul lipit de telefon?

Da, tehnologia este și ea bună, dar e recomandat să vină cât mai târziu în viața copilului, atunci când poate să colaboreze cu părintele care-i limitează accesul, când poate să discearnă între ce e bine și ce nu, când știe cum să se orienteze în societate. Până atunci e de datoria părinților să-l crească, să-l educe, să-l învețe disciplina și să-l îndrume de fiecare dată când este nevoie. Pentru că altfel, copilul are șanse să dezvolte un comportament opoziționist, sfidător, iar părinții se vor plânge că nu-l mai pot crește fără tehnologie, că nu-l pot stăpâni și iarăși ajung să-l „abandoneze” la divertisment gratuit. Rolul de părinte implică, în primul rând, unul de educator.

De asemenea, datoria ca părinte nu este să-l distreze pe cel mic, să-l țină mereu ocupat. Plictiseala este utilă, nu trebuie să ne ferim de ea. Plictiseala îi ajută pe cei mici să-și dezvolte creativitatea, să găsească noi moduri de a se juca și de a-și petrece timpul. Le dezvoltă curiozitatea și le stimulează dorința de a explora lumea din jur. Lasă-i timp să se plictisească, să-și găsească ceva de făcut, să-și pună creativitatea și imaginația în valoare.

Lasă-l să se uite-n gol, să se relaxeze, să stea pur și simplu, nu să fie în permanență stimulat. Astfel, el va fi nevoit să-și folosească imaginația și să-și găsească ceva de făcut: poate inventează un joc, poate-i vin idei despre cum mai poate fi folosit un lucru, poate-ți spune o poveste, poate mai descoperă ceva. Viața reală implică pauze, implică momente de liniște și plictiseală, nu o permanentă stimulare atât de puternică, precum e cea din lumea digitală.

Lasă-l să se uite-n gol, să se relaxeze, să stea pur și simplu, nu să fie în permanență stimulat.

Uneori, copilul nu va vrea să mănânce, va fi mârâit, îi va fi frică de injecții. Asta nu înseamnă că trebuie să „sari cu tableta”, să-l păcălești, să-l momești pentru a-l determina să mănânce sau să înceteze cu plânsul. Acestea pot fi niște oportunități excelente pentru tine, ca părinte, să-l lași să facă toate acestea: să nu mănânce, să-i fie frică. Și copiii au zile mai bune și zile mai proaste. Nici noi, ca adulți, nu avem mereu poftă să mâncăm tot din farfurie, și nouă ne este frică din când în când. De ce n-ar fi valabile toate acestea și în cazul unui copil? Lasă-l să fie așa cum e.

Recomandări pentru părinții care se întreabă ce pot face

Ca adult, limitează felul în care folosești tehnologia. Folosește-o atunci când copilul nu este în preajmă, chiar dacă asta înseamnă să fii mai puțin disponibil la orice mesaj sau apel pe care-l primești. De asemenea, limitează felul în care folosești televizorul. Ai de ales de fiecare dată unde și cum îți investești timpul. Dacă tu ca părinte nu poți limita tehnologia pe care o folosești, nu e corect să ceri asta nici de la copilul tău.

Oprește notificările din jur, pune dispozitivele din casă pe vibrații sau pe silențios. Acest aspect e foarte important. Cu cât mai puțini stimuli, cu atât mai bine.

Dacă decizi să pui niște limite la modul în care folosești tehnologia, anunță-i pe cei dragi că le răspunzi mai târziu atunci când nu e ceva urgent. Faptul că ești prezent pentru copilul tău aduce infinit mai multe beneficii (atât pe termen scurt, cât și pe termen lung) decât dacă ai fi prezent pentru orice mesaj sau apel. Acestea vor fi acolo și mai târziu… Însă copilul tău nu așteaptă.

Expune-l pe cel mic cât mai puțin spre deloc, până cel puțin la vârsta de 2 ani. După aceea, expune-l limitat (un maxim de 1 oră pe zi), însă doar cu dispozitivele la tine în mână și în prezența ta, să fie în controlul părintelui. Nu lăsa copilul singur cu ele. La vârste mai mari, pune control parental pe toate dispozitivele din casă. Citește, documentează-te. Fiecare platformă vine cu așa ceva în ziua de azi (din fabrică - cum s-ar spune), deci se poate. Există și aplicații terțe de control parental la care se poate apela.

Amână expunerea la ecrane cât de mult se poate. Inventați jocuri, cântecele, povestiți. Cântați, dansați. Îți faci și ție un favor, nu doar copilului (chiar dacă la început nu așa pare).

Apelează la puterea propriului exemplu. Poate aceasta este cea mai valoroasă recomandare. Să luăm un exemplu: dacă tu și copilul tău sunteți nevoiți să stați în sala de așteptare la medic, nu sta pe telefon cu ochii în aplicații, ci du-ți o carte cu tine și du-i una și copilului. Astfel, vă folosiți timpul cu mai multă utilitate. Dacă nu vrea să citească, atunci e liber să inspecteze sala de așteptare, puteți povesti despre cum v-a mers ziua, puteți să vă jucați, puteți să vă pregătiți cu întrebări pentru medic. Așa se învață răbdarea, iar pe de altă parte, poate că această așteptare este un moment de pauză din programul zilnic al copilului (și al părintelui, de ce nu?). E important cum procesează cel mic aceste situații cotidiene: ca pe niște banalități si normalități sau ca pe o corvoadă și ca pe un timp care trebuie „umplut” neapărat cu ceva.

Amână expunerea la ecrane cât de mult se poate. Interacționează cu copilul tău.

Ia legătura cu alți părinți care au cam aceeași viziune asupra utilizării tehnologiei. Există multe alte modalități pentru cei mici de a petrece timpul împreună sau de a se juca, ce nu implică tehnologia. Trebuie doar descoperite.

Găsește creșe / grădinițe / centre de activități care nu pun accent pe jocuri, pe sport, pe interacțiunile sociale dintre copii.

Reamintește-ți că un copil are nevoie și de pauză, de momente de relaxare, de momente cu program nestructurat. El nu trebuie să fie mereu în priză și cu programul bine stabilit. Nici ție ca adult nu-ți place să fii prins cu treburi tot timpul, ai și tu nevoie de timp în care să „nu faci nimic”. Lumea reală este suficientă pentru ce are copilul nevoie în dezvoltarea sa armonioasă. Lumea digitală ar fi bine să reprezinte excepția, nu să fie un reper pentru copil. Reperul este întotdeauna lumea reală.

---

Dacă vrem să dezvoltăm abilitatea copiilor de a tolera plictiseala și să le dezvoltăm abilitatea de a găsi modalități de a se distra și a-și ocupa timpul, întâi avem nevoie ca noi, ca adulți, să ne dezvoltăm abilitatea de a tolera propriul disconfort. Copilul nu știe ce e tableta decât dacă are acces la ea, prin tine. El s-ar mulțumi și cu explorarea mediului înconjurător. Copilul știe atâta cât îi oferi tu. El nu cere lumea digitală decât dacă a cunoscut-o deja. E ușor să oferi ecranul la primul scâncet al copilului și e mai greu să tolerezi plictiseala. A dezvolta abilitatea de a tolera plictiseala și disconfortul nu este doar treaba unui copil, ci mai ales a unui adult.

Acest articol se vrea a fi informativ și educativ, nu e scris pentru a judeca și critica. Fiecare are dreptul să-și crească copilul așa cum consideră, iar prin aceste rânduri am dorit să expun realitatea faptului că există soluții și alternative la problema ecranelor. Nu a spus nimeni că e ușor sau comod, însă doar punând niște limite se pot evita alte bătăi de cap, în viitor. Aveți nevoie doar de răbdare, testare și puțină creativitate. Mult succes!