Ne schimbăm împreună în cuplu, nu ne cunoaștem pe deplin niciodată. Dacă presupunem că știm deja tot ceea ce era de știut și facem și partenerului nostru un deserviciu, dar ne facem și nouă înșine deoarece s-ar putea să rămânem în urma partenerului, iar omul pe care credeam că-l cunoaștem să nu mai fi rămas de multă vreme acolo.

Există atât de multe articole despre ce înseamnă o relație distructivă, încât prea puține pun accentul pe caracteristicile unei relații împlinitoare. Amorurile din filme riscă să fie un sabotor al relațiilor noastre: ele fac dificilă acceptarea zi după zi a unei ființe limitate și reale și a unei relații niciodată pe deplin satisfăcătoare. Viața de cuplu are cerințele ei: compromisuri, negocieri, așteptări, contracte tacite, trăinicia fiindu-i asigurată de multe aspecte.

Relația înseamnă parteneriat.

În cuplurile fericite nu există luptă de putere sau competiție: cine e mai bun cine domină, cine este șeful. Nu există sintagme de genul „Vezi, ți-am zis eu că….”. Relația înseamnă parteneriat. Contează să ascultăm ceea ce are celălalt de spus, fără întreruperi și jigniri, fiecare să aibă libertatea de a se exprima. Obiectivul nu e ca vreunul să câștige, ca și cum s-ar afla într-o luptă, ci să găsească un aranjament în care toată lumea câștigă cel mai mult posibil. Acest elan de respect al nevoilor și limitelor fiecăruia, permite dezvoltarea partenerilor către o relație în care fiecare se poate arăta vulnerabil și în care nu mai există frica de intimitate. O relație în care partenerii se invită, în ultimă instanță, la depășirea emoțiilor dureroase din trecut.

Cum arată o relație sănătoasă - partea I
Imagine: Candice Picard , Unsplash.com

Obiectivul nu e ca vreunul să câștige, ca și cum s-ar afla într-o luptă.

Relațiile de cuplu care rezistă în timp sunt caracterizate de apreciere, simpatie, respect și acceptare. În relațiile de cuplu sănătoase se pare că există gânduri nerostite precum: „Știi, mi-am dat seama în urmă cu mult timp că nu ești perfect, nu ești chiar cum mă așteptam. Ai preferințele și ciudățeniile tale de care mie poate îmi vine să râd, dar știi că dincolo de acestea există o simpatie pură din partea mea. Și nu îți voi vorbi vreodată cu dispreț și derâdere.” Această atmosferă respectuoasă le permite oamenilor, în mod paradoxal, să se schimbe și să evolueze, dacă ei aleg să o facă. În mod similar, o atitudine de bunătate îndreptată spre sine încurajează și susține, de asemenea, dezvoltarea.

În cuplurile longevive, există intimitate emoțională, se discută despre lucrurile importante, le place să fie împreună unul cu celălalt.

Studiile arată că acele cupluri care sunt longevive - în care relația este chiar funcțională (nu acele cupluri care sunt împreună din inerție și relația a murit demult, ci acele cupluri în care chiar există intimitate emoțională, se discută despre lucrurile importante, le place să fie împreună unul cu celălalt) - acele cupluri au o caracteristică comună: faptul că fiecare dintre parteneri este convins că nu ar avea o alternativă mai bună. Nu pentru că în mod rațional nu ar crede că există și alte persoane cu care ar fi compatibil(ă), ci pentru că aleg să se orienteze în acest fel.

De asemenea, investesc emoțional partenerul cu unicitate, nu pentru că el este un unic, ci pentru că l-au ales să fie unicul, iar celelalte oportunități au devenit nule. Mai mult decât atât, defectele care ne irită la partener(ă) pot deveni resurse extraordinare pentru relație: pot deveni acele ocazii în care să învățăm despre noi și celălalt, ocazii în care luăm ceva ce pare a fi dăunător, iritant, frustrant și regândim felul în care reacționăm față de lucrul acela. Astfel, eu mă reglez puțin, partenerul meu ajunge să se regleze puțin și transformăm într-o resursă ceea ce inițial pare a fi o piedică sau o sursă de conflict.

Nici o relaţie (fie ea de căsătorie) nu anulează diferenţele dintre parteneri, ci, dimpotrivă.

Când relaţia este foarte profundă şi satisfăcătoare, aceste diferenţe se completează reciproc. Asimetria este prezentă în orice dragoste, dar prea multă asimetrie creează neplăceri. Într-o relație sănătoasă, procesul de (inter-)cunoaștere nu se termină niciodată. Intercunoaşterea este un proces atât voluntar, conştient, cât şi involuntar, automat. Partea voluntară presupune acţiuni directe de autodezvăluire şi dezvăluire reciprocă. Partea involuntară constă în comportamentele obişnuite şi automate pe care fiecare partener le realizează şi în urma cărora partenerul poate culege informaţii reprezentative despre celălalt. Uneori, acest tip de intercunoaştere este ignorat sau minimalizat în unele cupluri, partenerii bazându-se mai mult pe ceea ce afirmă decât pe ceea ce fac. Ne schimbăm împreună în cuplu, nu ne cunoaștem pe deplin niciodată. Dacă presupunem că știm deja tot ceea ce era de știut, facem și partenerului nostru un deserviciu, dar ne facem și nouă înșine deoarece s-ar putea să rămânem în urma partenerului, iar omul pe care credeam că-l cunoaștem să nu mai fi rămas de multă vreme acolo.

Un alt aspect esențial este nivelul de intimitate în cuplu. Intimitatea este o nevoie umană de bază, ce derivă din nevoia fundamentală de supravieţuire, de ataşament. Intimitatea nu este un moft sau un privilegiu. În mare, ea reprezintă nevoia de a comunica, împărtăşi şi de a se conecta cu o altă fiinţă umană prin dezvăluirea caracteristicilor propriului sine, caracteristici semnificative şi personale, cum ar fi speranţele, visele, fanteziile, aspiraţiile, dar şi propriile îndoieli, nemulţumiri, temeri, probleme, insecurităţi, conflicte cu partenerul.

Intimitatea nu este un moft sau un privilegiu. În mare, ea reprezintă nevoia de a comunica.

În final, o relație sănătoasă este cea în care îți poți afirma propria identitate, esența care te definește. În mod normal, o relație te ridică, nu te coboară. Un partener potrivit te va sprijini în lucrurile esențiale și nu va fi indiferent la stările tale. A avea grijă de o relație înseamnă multă atenție și pentru mine și pentru celălalt. Tot ceea ce este „crescut” într-un cuplu este cultivat, nu este buruiană ieșită la nimereală.