Uneori, avem nevoie doar de câteva memento-uri, nu de o întreagă prelegere despre cum să ne creștem copiii.

Pe lângă multitudinea de articole și cărți care tratează acest subiect, m-am gândit să vin cu un fel de rezumat al câtorva idei importante în ceea ce privește felul în care îi creștem pe cei mici.

Lista aceasta nu este una exhaustivă. Dorința mea este să punctez cele mai importante aspecte. Sunt sigură că mai sunt multe indicații parentale care pot fi adăugate. Totuși, acestea sunt câteva la care m-am gândit.

1. Alege-ți bătăliile!

Evită cicăleala sau să impui limite care nu sunt necesare. Mai bine decide dacă merită să pui atât de mult accent pe acel comportament. Este acel comportament ilegal? Este periculos? Distructiv? Este normal pentru vârsta lui? Este imoral? Sau este doar enervant (pentru mine)?

Memento-uri pentru părinți
Imagine: Tanaphong Toochinda , Unsplash.com

2. Folosește umorul

Folosește umorul pentru a detensiona unele situații, atunci când e posibil. Puțin umor contează foarte mult. Dar amintește-ți că umorul nu include ridiculizarea sau sarcasmul. Este important ca ambii părinți să fie pe aceeași lungime de undă în ceea ce privește disciplina copilului. Copiii au darul de a identifica rapid părintele „slab” și se descurcă de minune în a-l manipula. Ambii părinți trebuie să lucreze ca o echipă, iar comportamentul lor să fie constant.

3. Evită să-l umilești!

Evită să-ți umilești sau rușinezi copilul. Este important să folosești disciplina ca oportunitate pentru învățare. Rușinea și umilirea îl vor învăța pe cel mic că nu este valoros ca persoană. Un părinte care își crește copilul în reproșuri, umilință și critică nu îl va ajuta să dobândească încrederea necesară pentru a se dezvolta. Copilul își va ascunde emoțiile și se va ascunde în spatele lor. Nerecunoașterea emoțiilor copilului îl va îndepărta de trăirile lui interioară. Dar și mai grav această ignoranță îl va îndepărta de afecțiunea și siguranța de care are nevoie. Într-un cadru de rușine, umilință și frică, niciun copil nu învață!

4. Condu prin propriul exemplu

Evită să amâni consecințele.

Este esențial pentru un copil să aibă un sistem de referință intern: să știe ce e bine sau rău pentru el. Dacă nu are un sistem de referință intern și-l va construi observând lumea din jurul lui. Dublează-ți cuvintele cu acțiune. Dacă nu respecți ceea ce spui, îți pierzi autoritatea în fața copilului, iar cuvintele tale nu vor avea niciun efect. Nu suntem și nici nu vom fi părinți perfecți, astfel că putem, din când în când, să ne enervăm. Dar dacă suntem capabil să ne cerem iertare în fața copilului, atunci acesta va înțelege că suntem ca el, adică niște ființe umane imperfecte. Este un cadou frumos pe care îl putem face, pentru că îi dăm voie, la rândul său, să nu fie perfect.

5. Acordă-i atenție

Acordă atenție și când copilul tău face bine. Laudă-l. Complimentează-l. Evită comentarii generale precum „Wow, e super!”, „Bravo!”. În schimb, fii mai specific: „Wow, cred că ai învățat tare mult ca să primești așa notă mare la test! Ține-o tot așa!” sau „E tare frumos din partea ta să îți împarți jucăria cu sora ta. Mă bucur să văd că vă înțelegeți așa de bine!”. Nu există altă baghetă magică pentru a face ca o relație să fie mai bine închegată decât exprimarea grijii față de celălalt, în diverse forme: un cuvânt bun, o îmbrățișare, un zâmbet, o atingere, o favoare, o atenție. Relația părinte-copil este într-o continuă formare.

6. Fii atent(ă) la consecințe

Consecințele comportamentului copilului tău să fie neplăcute, dar niciodată nocive sau înjositoare. Dacă-l trimiți pe cel mic în camera lui pentru 30 de minute, iar el petrece acel timp jucându-se jocuri pe calculator și vorbind la telefon cu prietenii, înseamnă că nu vede cu adevărat consecința comportamentului lui. La fel, dacă îi retragi privilegiul de a vorbi la telefon, dar lui nu îi stă în fire să vorbească la telefon, nici acest lucru nu reprezintă o consecință.

7. Creează legătura dintre emoție și comportament

Oricând este posibil, creează legătura dintre emoție și comportament. Întreabă-l cum s-a simțit când a reacționat într-un anumit fel și cum crede că ceilalți s-au simțit. Ajută-l pe cel mic să-și identifice propriile emoții, căci ele îi orientează comportamentul și îi pregătesc corpul pentru a răspunde mediului înconjurător.

Știm deja că psihologii mereu insistă asupra dezvoltării unei copilării securizate, căci amprenta unei copilării de acest gen, cu un părinte securizant (prezent, cu care te simți în siguranță, care manifestă înțelegere și încredere), îi îndreaptă pe copii, mai târziu în viață, către parteneri adulți cu care vor împărtăși aceeași siguranță. Și, deci, vor avea parte de o relație împlinitoare.

Acestea sunt doar câteva idei la care m-am gândit. Pentru unii, acestea pot părea aspecte de simț comun, însă, din păcate, nu toată lumea aderă la ele. Uneori, avem nevoie doar de câteva memento-uri, nu de o întreagă prelegere despre cum să ne creștem copiii.

Fiți părinți fericiți!