Nu e ușor să ne modificăm comportamentele sau gândurile, dar este tot ce putem face. Dacă reușim să avem niște comportamente și gânduri mai satisfăcătoare, câștigăm mai multă libertate personală în acest proces numit viață. Tu cum alegi să îți modelezi viața?
Dificultățile în viață sunt cât se poate de reale. Chiar și când suntem în vacanță avem parte de câteva probleme, nu? Întotdeauna mai avem nevoie de ceva, mai găsim ceva de reparat, am vrea să facem ceva în plus. Aceasta este realitatea. Totuși, avem opțiunea de a (re)defini prin ce culori vedem lumea.
Putem alege ce cuvinte spunem și pe ce ton.
Ne putem defini cum ne trăim viața în fiecare zi. Putem alege ce cuvinte spunem și pe ce ton. Putem alege ce gânduri lăsăm să ne conducă în fiecare zi. Putem decide în cine să avem încredere și în cine nu. În fiecare zi alegem ce mâncăm, cu ce ne îmbrăcăm, ce cumpărăm, în ce credem, cum ne petrecem timpul, etc.
Toate sunt alegeri pe care le facem conștient sau inconștient.
Fiecare alegere are și consecințe – bune sau mai puțin bune (sau încă nu știm cum să le categorizăm). Abilitatea de a alege este o putere incredibilă pe care o avem, dar de multe ori o facem automat, repetând aceleași tipare de reacție ca până acum.
Uneori știm că putem face lucrurile în mod diferit, că deciziile pot fi mai inspirate. Cu toate acestea, noi acționăm la fel.
Noi alegem ce facem și cum ne simțim, inclusiv cât de triști devenim. Suntem mult mai în controlul vieții noastre decât avem impresia.. Din păcate, ne folosim prea puțin de această putere, căci e mai ușor și confortabil să dăm vina pe alte chestiuni exterioare (ex. vremea, copilăria).
E mai ușor să stăm cu depresia decât să facem ceva ca să ne simțim mai bine.
E mai ușor să continuăm să fim furioși în legătură cu o situație decât să facem ceva să ne calmăm.
Așa cum putem face alegeri mai puțin favorabile, putem face și alegeri bune – doar că avem nevoie de exercițiu.
Nu putem să ne controlăm direct sentimentele și partea fiziologică, ci doar ce facem și ce gândim. Chiar și așa, avem putere! Nu e ușor să ne modificăm comportamentele sau gândurile, dar este tot ce putem face. Dacă reușim să avem niște comportamente și gânduri mai satisfăcătoare, câștigăm mai multă libertate personală în acest proces numit viață.
Tot ce facem e prin alegere – fie conștientă, fie inconștientă. Ia-ți un angajament față de tine. Protejează ce ai, muncește și îndreaptă-te spre scopurile pe care ți le propui. Alege cum vrei să fii. Fă să merite. Căci, în final, totul se rezumă la ideea că singura persoană al cărei comportament îl putem controla suntem noi înșine.
Tu cum alegi să îți modelezi viața?
0 comentarii
Spune-ți părerea
Câmpurile marcate cu * (steluță) sunt obligatorii.
NU înregistrăm date cu caracter personal, cum ar fi adresa de e-mail, adresa IP sau alte informații care vă pot identifica. Stocăm doar datele introduse în formularul de mai sus.