Metafora relațiilor abuzive

Când simțim că sufletul nostru se ofilește, să scoatem din el tot ce simțim că ne dă lumină pentru noi și pentru curajul nostru.

Un om de rând merge la maestrul lui să-i ceară niște sfaturi. Când intră în curtea acestuia, vede un cățel care schelălăia într-o parte a curții și îl întreabă pe maestru:

- De ce schelălăie cățelul? Ce se întâmplă?
- S-a așezat pe un cui.
- Bun… Dar de ce nu pleacă de acolo?
- O să plece când o să-l doară suficient de tare.

Despre asta este vorba în relațiile abuzive: sufăr, rezist, sufăr și abia când sunt suficient de îndurerat găsesc puterea să cer ajutor sau să ies din acea relație. În relațiile toxice, comportamentele și atitudinile negative (distructive) sunt mai multe decât cele pozitive. Din diverse motive, oamenii aleg adesea să rămână în astfel de relații în speranța că „timpul va rezolva problemele”, că „îl voi ajuta pe celălalt să se schimbe”. Atenție însă, aceasta este o capcană. Celălalt are disponibilitatea de a se schimba? E o dorință care se concretizează în pași sau e o dorință menținută într-un plan imaginar? Te-ai gândit de ce rămâi într-o relație toxică? Ce avantaje ai? Asta e viață pe care ți-ai dorit-o? Asta e viață pe care ți-o dorești pentru copilul tău? Sunt întrebări la care să cauți în tine un răspuns.