Multe persoane vor să aibă o mai bună încredere în sine, ca și cum ar fi un lucru pe care ori îl au, ori nu. Însă, adevărul este că, nu este necesar (și nici posibil) să ne simțim încrezători în toate aspectele vieții.

Toată lumea se confruntă cu dificultăți la nivelul încrederii de sine, din când în când. Viața este plină de noi începuturi, cere de la noi o continuă adaptare, uneori cere mai mult dintr-o dată, iar noi putem avea impresia că nu suntem suficient de pregătiți. Ce facem atunci? Așteptăm până ne „crește” încrederea în sine? Așteptăm până ce ne simțim încrezători? Și de unde ne „luăm” acea încredere?

Încrederea înseamnă a avea repere interne: știu ce pot să fac și știu ce (încă) nu pot să fac.

Încrederea nu vine din neant și nu se construiește o singură dată și dăinuie pentru totdeauna, ci ea se construiește, se clădește constant. Încrederea în sine nu vine dintr-o singură acțiune sau dintr-un singur mod de a privi lucrurile. Ea persistă (deși fluctuează), în ciuda momentelor mai dificile pe care le avem. Încrederea în sine se bazează pe experiențele noastre de succes care se întâmplă în modul în care noi acționăm. Dacă, în ceea ce facem, simțim că ne descurcăm, acest fapt construiește treptat încrederea în sine. În același timp, încrederea în sine se poate baza și pe experiențele noastre de eșec. Dacă, în urma nereușitelor, ne-am descoperit anumite limite, anumite resurse personale la care avem nevoie să mai lucrăm, acest fapt poate contribui la senzația noastră de a deține controlul. Când noi simțim că suntem (oarecum) în controlul a ce ni se întâmplă, suntem mai pregătiți să facem față provocărilor vieții - și, deci, mai încrezători. Încrederea nu vine doar din experiențe pozitive, ci din îmbinarea inevitabilă a reușitelor și nereușitelor prin care vom trece în această viață. Diferența constă în a ști cum să folosim ambele experiențe pentru a le folosi în favoarea noastră pentru a ne consolida încrederea în propria persoană.

Încrederea înseamnă a avea repere interne: știu ce pot să fac și știu ce (încă) nu pot să fac. La nivel de dialog intern ar suna cam așa: „Mă încred în mine că mă pricep să fac bine anumite lucruri”. Cu toate acestea, încrederea este un factor psihologic fluctuant: niciodată nu vom putea spune că nu mai avem nevoie de încredere, că ne este suficientă. Ea se construiește constant (și la infinit), cu fiecare experiență prin care trecem.

Nu există scurtături pentru dezvoltarea încrederii în sine.

Esența încrederii de sine presupune să știu că „am niște resurse interne ca să realizez ce îmi propun”. Dacă crezi că nu poți și că nu știi, nu vei depune prea mult efort deoarece consideri că rezultatul nu este în controlul tău. Spre exemplu, îți pot apărea gânduri de genul „De ce să învăț pentru un examen, dacă faptul că învăț nu face nicio diferență? Orice aș face, iau notă mică”. În schimb, integrarea faptului că te descurci la un lucru, măcar cât de cât, duce la un simț crescut al controlului, ce generează încrederea. Însă, de multe ori, înainte de a avea încredere, e necesar să trecem prin negura îndoielii de sine și a neîncrederii în sine, este nevoie să ne asumăm niște riscuri. Nu poți să îți dezvolți încrederea în tine fără să treci prin îndoiala de sine. Aceste două concepte au legătură una cu cealaltă, inevitabil. Cu cât recunoaștem și acceptăm această realitate mai repede, cu atât mai bine.

Am niște resurse interne ca să realizez ce îmi propun.

Să vorbim despre încredere
Imagine: Necunoscut(ă) , Necunoscut(ă)

Mulți părinți le spun copiilor că sunt grozavi, frumoși și talentați. Acest lucru poate avea ca rezultat o supra-încredere în sine și o percepție greșită despre sine, care se spulberă la un moment dat și are impact negativ asupra copilului, când acesta află, din proprie experiență, că nu le poate face pe toate, că nu e așa de talentat precum i s-a spus. Chiar și la școală există obiceiul ca aceștia să fie lăudați și să nu li se prezinte și aspectele pe care le-ar putea îmbunătăți. Mulți abordează în acest fel dezvoltarea încrederii în sine, prin focalizarea asupra laudelor și a lucrurilor pozitive, dar, pe termen lung nu funcționează așa cum ne dorim. Încrederea în sine se construiește prin acumularea de experiențe atât pozitive cât și negative, nu doar prin laude și vorbe superficiale. 

Dacă ai prea multă încredere în tine, îți vei asuma prea multe riscuri.

Persoanele încrezătoare în forțele proprii au crescut prin evaluarea realistă a propriilor abilități și astfel, știau ce pot și ce nu pot face. Acestea își dezvoltă o strategie și un plan de a-și folosi abilitățile pe care le au deja, dar și de a le dezvolta, pentru a atinge ceea ce își propun. Astfel, își întăresc percepția despre sine că se descurcă bine, o percepție ce diminează anxietatea atunci când se află în momente mai tensionate, sub presiune.

Încrederea în sine e ca o balanță. Dacă nu ai suficientă încredere în tine, vei evita asumarea de riscuri și, în cele din urmă, îți pui singur piedici în evoluția ta. Poate de multe ori nici nu vei încerca să faci acele lucruri importante pentru tine. Dacă ai prea multă încredere în tine, îți vei asuma prea multe riscuri, te vei provoca pe tine însuți mai mult decât poți duce și... te vei prăbuși. Poate vei descoperi că ești atât de optimist încât nici nu vei mai încerca prea mult încât să câștigi.

Nu este nevoie să ai o mare încredere în tine în toate aspectele vieții tale. Nu e realist. Sunt și vor fi numeroase lucruri pe care, pur și simplu, nu vei putea să le faci și la care nu te pricepi, iar alte lucruri la care vei excela. Cel mai important este să ai o încredere în tine în ceea ce privește activitățile care contează pentru tine și în legătură cu care ai o senzație de auto-eficacitate. Atunci când te cunoști, știi cine ești, îți știi identitatea și nu mai pleci urechea la diverse opinii despre tine.

Nu în ultimul rând, ne autosabotăm atunci când ceilalți ne investesc cu încredere și, pentru că noi nu avem încredere în noi, acționăm astfel încât să ne reconfirmăm credința despre noi înșine. Cu cât ne înțelegem mai mult pe noi, cu atât mai ușor putem funcționa în relații - cu noi înșine și cu ceilalți.

Nu există scurtături pentru dezvoltarea încrederii în sine sau o soluție de aplicat în 5 minute. Viața, în sine, nu oferă scurtături.

Îți propun, totuși, să îți acorzi câteva minute să reflectezi la punctele tale forte. Care sunt acestea? Observă-ți experiențele bune: Ce ți-a ieșit bine? Unde ți-a mers bine? Și, mai important, ce anume din tine a generat acele reușite?