Sindromul Impostorului

Mulți oameni care se consideră impostori suferă în tăcere. Nu vorbesc cu nimeni despre asta, ca și cum ar fi o rușine. Le este frică să nu fie „descoperiți”.

Acest sindrom este un concept-umbrelă ce înglobează mai multe elemente, precum ar fi gândirea negativă, îndoiala de sine, tendința de autosabotaj, stima de sine fluctuantă și este asociată adesea cu capacitatea intelectuală și reușitele personale sau profesionale, dar și cu perfecționismul și cu relațiile sociale. Dacă Sindromul Impostorului ar fi un obiect, atunci ar fi o lupă care ar spune „Nu ești suficient de bun!”, „Tu nu ar trebui să fii aici!”.

Sindromul Impostorului este o experiență emoțională ce poate apărea la oricine în anumite situații de viață. Nu este o tulburare psihică și nici o trăsătură de personalitate. În ciuda unor reușite, persoana care suferă de sindromul impostorului se simte ca un nimeni. Este o formă specifică de îndoială de sine, respectiv, din punct de vedere intelectual. Persoana crede foarte tare că ei îi lipsește inteligența, abilitățile și competențele necesare pentru a fi într-un anumit context (profesional, social).

Sindromul Impostorului este o experiență emoțională ce poate apărea la oricine în anumite situații de viață. Nu este o tulburare psihică și nici o trăsătură de personalitate.

Sindromul Impostorului are la bază credința că nu ești suficient de bun sau chiar că ești incompetent. Ai o senzație de inadecvare, ceea ce generează (multă) anxietate și se poate manifesta în diverse domenii ale vieții. Acesta apare în rândul persoanelor care nu internalizează reușitele proprii și nu și le acceptă. Acelea își pun reușitele mai degrabă pe seama norocului, nu pe seama propriilor abilități, în timp ce nereușitele le pun pe seama propriei persoane.

Se tem că ceilalți cândva îi vor „demasca” și vor descoperi că, de fapt, sunt niște impostori, niște persoane care nu merită să fie acolo unde sunt (ca partener de cuplu, ca profesionist într-un domeniu, etc.). Se tem că pot fi prinși și demascați în orice moment, ca și cum până acum și-au ascuns adevăratul sine. Astfel, le lipsește capacitatea de a se privi obiectiv. În ciuda unor dovezi externe în legătură cu competențele proprii (premii, note, promovări, etc), nu consideră că merită succesul pe care îl au. Așadar, se manifestă o teamă constantă de a fi descoperit și de a fi considerat un fals, un șarlatan.

Multe persoane care se simt ca niște impostori au trăit în familii în care s-a pus mare accent pe reușite sau părinții lor le-au oferit mesaje mixte: când au primit laude, când critică (excesivă). Și presiunea societății contribuie la asta. Atunci apare confuzia între aprobare și iubire și valoare de sine. Valoarea de sine devine condiționată de realizările pe care le ai.

Cum își explică un „impostor” rezultatele bune sau succesul:

Am fost norocos.
Am fost omul potrivit la momentul potrivit.

Nu vor să mă supere, de aceea primesc feedback bun.
Dacă eu pot face asta, toți pot face asta.
Locul meu nu e aici, nu-mi merit succesul.
Nu ar trebui să am nevoie de ajutor. Ar trebui să mă descurc singur.

Ar trebui să-mi iasă din prima.
Dacă nu sunt perfect(ă), sunt un eșec.
Orice critică la adresa mea înseamnă că sunt un eșec sau un impostor.

Cei care mă complimentează sunt doar drăguți cu mine sau nu înțeleg că, de fapt, am eșuat.
Curând, cineva își va da seama că nu știu ce fac și voi fi respins (abandonat, concediat).

Problema principală este că există o diferență foarte mare între felul în care te percepi pe sine și abilitățile tale reale. A crede despre tine că ești incompetent și a fi incompetent nu este același lucru. Noi, oamenii, nu suntem așa de pricepuți în a stabili prea acurat cât de bine facem lucrurile. Ne privim subiectiv, prin prisma vulnerabilității noastre.

Ce poți să faci pentru a diminua Sindromul Impostorului

Observă când îți subestimezi abilitățile proprii. Atunci când primești feedback pozitiv, acceptă-l și folosește-l constructiv. Negându-l, subestimezi și rănești intelectul celor care îți oferă acest feedback.

Nu-ți mai pune succesul pe baza norocului. Poți să fii norocos toată viața? Adu-ți aminte că și experții au nevoie de îndrumare și ajutor din partea celorlalți, nu doar începătorii.

Ține un jurnal al reușitelor tale. Cum altfel ai putea fi conștient de ele dacă oricum le minimalizezi?

Sindromul impostorului și perfecționismul merg adesea mână în mână. Așa-zișii impostori au impresia că fiecare lucru trebuie făcut perfect și rareori cer ajutorul. Sindromul impostorului pare să fie mai des întâlnit la oamenii care încep o sarcină nouă, cum ar fi cei la început de carieră. Perfecționismul poate duce la două răspunsuri tipice: procrastinare (amânarea sarcinilor din teama că nu va reuși să le realizeze conform standardelor mari pe care și le-a impus) sau să se pregătească pentru o sarcină mai mult timp decât e necesar.

Sindromul impostorului pare să fie mai des întâlnit la oamenii care încep o sarcină nouă, cum ar fi cei la început de carieră.

În cele din urmă, sindromul impostorului devine un cerc vicios. Din teama de a fi descoperiți ca fiind niște impostori, oamenii se străduiesc să facă totul perfect. Atunci când reușesc, încep să creadă că toată anxietatea și efortul au meritat. În cele din urmă, ajung la gânduri iraționale precum: „Succesul se vede doar dacă depun mult efort”. Cumva, ajung să creadă că nu pot să trăiască fără să simtă frică și anxietate (tot timpul). Astfel, se autosabotează.

Nu-ți mai pune succesul pe baza norocului.

E important să-ți dezvolți capacitatea de a fi obiectiv. Persoanele care au tendința să fie mai puțin anxioase la o întâlnire importantă sau la o promovare sunt acelea care se pot evalua mai realist, fără a se baza foarte mult pe critică sau reproșuri din partea celorlalți. Pentru a obține această claritate, e nevoie să îți adresezi întrebările potrivite: Cum ai defini un lucru bine făcut? Ce ai făcut bine azi? Ce ai putea îmbunătăți? Dacă ești curios și implicat în a-ți face bine treaba, nu e cazul să-ți faci griji dacă ești un impostor sau nu. Vei știi deja. Întreabă-te: Cum aș defini azi un lucru bine făcut?

Mulți oameni care se consideră impostori suferă în tăcere. Nu vorbesc cu nimeni despre asta, ca și cum ar fi o rușine. Le este frică să nu fie descoperiți. Însă oricine poate să depășească aceste îndoieli față de sine și să se simtă mai sigur în propria piele. În încheiere, aș vrea să punctez faptul că adevărații impostori nu se cred impostori și dacă tu te consideri un impostor, asta nu înseamnă că așa și este.