De data aceasta am ales să abordez un subiect extrem de complex, și anume șantajul emoțional, care din exterior poate părea evident, dar când te afli în mijlocul lui, e mult mai confuz. Dacă și tu te simți șantajat, să știi că nu ești singur.

Listen on Apple Podcasts Listen on Apple Podcasts Listen on Apple Podcasts

Șantajul emoțional este o dilemă de care au parte mulți oameni. Ba chiar uneori ni se pare normal, ne-am obișnuit cu el, de aceea ne este și dificil să-l observăm, să-l punem în cuvinte sau să facem ceva în legătură cu el.

Șantajul emoțional este o formă de manipulare, prin care cei apropiați nouă ne amenință (direct sau indirect) că ne vor pedepsi dacă nu facem ceea ce își doresc ei. De exemplu, dacă tu consideri că ești un om cu suflet mare și grijuliu cu ceilalți, persoana care te șantajează îți poate spune că ești egoist și lipsit de sensibilitate pentru că nu cedezi dorințelor ei. Iar tu ce (s-ar putea să) faci? Îi arăți contrariul și cedezi dorințelor ei. Ce se mai întâmplă este că faci asta crezând că astfel, vei „scăpa de gura ei”, dar acest lucru nu se întâmplă pentru că vor mai veni alte cereri. E ca o cale pe care o bătătorești.

Șantajul emoțional este o formă de manipulare.

Deși șantajul emoțional nu reprezintă în sine un abuz grav, el ajunge să genereze niște riscuri care pun în pericol relațiile noastre cele mai importante și chiar periclitează respectul față de sine. Aș spune că în primul rând afectează relația noastră cu noi înșine, iar mai apoi afectează relația cu ceilalți.

Fiecare dintre noi venim într-o relație cu propriul bagaj de puncte sensibile - diverse frustrări și nemulțumiri care s-au acumulat pe parcursul anilor, regrete, nesiguranțe, temeri, supărări. Acestea constituie punctele noastre vulnerabile, care, dacă sunt atinse, dor. Șantajul emoțional funcționează doar atunci când permitem oamenilor să afle că au atins aceste puncte sensibile și că, dacă vor apăsa pe ele, noi vom sări în sus și vom fi „la datorie”. Problema este următoarea: capitularea ta îl recompensează pe cel care te șantajează, iar de fiecare dată când recompensezi pe cineva pentru o anumită acțiune, fie că îți dai seama că o faci, fie că nu, îi comunici acelei persoane, în termenii cei mai fermi, că poate să o mai facă și altă dată. Bineînțeles, acesta este un mesaj implicit, care se transmite mai degrabă atitudinal, comportamental, nu neapărat explicit, prin cuvinte.

Șantajul emoțional funcționează doar atunci când permitem oamenilor să afle că au atins aceste puncte sensibile și că, dacă vor apăsa pe ele, noi vom sări în sus și vom fi „la datorie”.

Cum ziceam, și tu ai un rol important în procesul șantajului, căci acesta nu ar avea loc, dacă tu nu ai ceda. Asta nu înseamnă că tu provoci șantajul, ci că îi permiți să se manifeste, îl întreții prin comportamentele tale. Poate uneori nici nu-ți dai seama că cererile persoanei nu sunt rezonabile. Poate crezi că ești o persoană bună care acceptă necondiționat preferințele altcuiva pentru că așa ai fost învățat să faci. Sau, se poate întâmpla să fii perfect conștient de ce faci, dar să nu poți rezista șantajului pentru că acesta generează în tine niște răspunsuri automate. Poate, din dorința de a fi aprobat, poate ți-e teamă de reacția celuilalt, poate ai nevoie de liniște și nu vrei să generezi vreun „conflict” sau poate că tendința ta de asumare a unei responsabilități prea mari pentru altă persoană denotă de fapt un nivel crescut de îndoială de sine.

Revenind la nevoia de aprobare, da, e firesc să ne dorim aprobare din partea persoanelor importante pentru noi, să avem o imagine bună de sine în fața lor. Însă, când trebuie neapărat să o avem, ea devine un obicei disfuncțional. Nu e nimic rău dacă-ți dorești să fii aprobat sau dacă ceri acest lucru. Însă dacă te bazezi prea mult pe aprobare externă, vei ajunge să crezi despre tine că ceva este în neregulă cu tine însuți, iar senzația de siguranță va depinde de validarea din exterior. E ca și cum ai zice: „Dacă nu mă aprobă, înseamnă că am făcut ceva rău.”, „Dacă nu mă aprobă, ceva este în neregulă cu mine.” Poate ar fi util să-ți aduci aminte că nu ai responsabilitatea de a întreține starea de bine a altei persoane. Ea poate deveni o responsabilitate copleșitoare, care implică o prea mică recompensă, căci celălalt se va obișnui să tot ceară.

Cum îți mai poți da seama că ești șantajat? Prin faptul că acumulezi emoții mocnite, neexprimate. Multe persoane supuse șantajului emoțional au tendința de a-și înăbuși aceste emoții, însă ele apar la suprafață sub diverse forme supărătoare: stări de depresie, anxietate, dureri de spate, dureri de cap. Cu alte cuvinte, apare o întreagă gamă de manifestări fizice și sentimentale care înlocuiesc exprimarea diferită a ceea ce simți cu adevărat.

Pentru șantaj e nevoie de doi. Fără acordul tău, șantajul nu poate avea loc.

Pe termen lung, un șantaj emoțional face ca senzația de siguranță dintr-o relație să se reducă. Siguranța e foarte valoroasă într-o legătură emoțională dintre două persoane, ea având la bază încrederea și bunăvoința, respectiv elementele care ne permit să ne deschidem sufletul în fața cuiva, fără teama că gândurile cele mai intime vor fi luate în derâdere, ci, din contră, având certitudinea că ele vor fi tratate cu respect, blândețe și cu grijă. Dacă aceste elemente nu fac parte dintr-o relație, atunci ea devine superficială, lipsită de căldura emoțională care îți permite să fii tu însuți în prezența celuilalt. Atunci când siguranța unei relații scade, începi să te păzești, începi să te ascunzi de cel care te șantajează, nu mai ai încredere că el se preocupă cu adevărat de ceea ce simți și de ceea ce este mai bun pentru tine. Și atunci ce mai rămâne dacă ești nevoit să pășești ca pe coji de ouă alături de cineva? Conversații superficiale, tăceri încordate și multă tensiune.

Pentru șantaj e nevoie de doi. Fără acordul tău, șantajul nu poate avea loc. Un șantaj este ca o tranzacție, de aceea e esențial să-ți dai seama care este partea ta, cum contribui tu la menținerea șantajului. „După tot ce-am făcut pentru tine, așa te comporți?” - atunci când cineva îți spune acestea, ea îți arată faptul că ceea ce a făcut pentru tine, de fapt nu a fost pentru tine, ci pentru nevoia ei de a te controla, mai devreme sau mai târziu. Generozitatea aparentă a fost un contract cu partea de termeni și condiții ascunsă. Ți-e teamă că vei pierde ceva sau vei pierde relația? Ți-e teamă că vei fi respins, criticat, umilit, că te vei simți vinovat? Pentru unii, aceste temeri provin dintr-o stare de anxietate care era deja demult acolo și dintr-o credință de inadecvare a propriei persoane. Șantajul emoțional funcționează la cei care nu au încredere în propria persoană.

Ce e interesant e că persoanele care șantajează fac ca manipularea să devină greu de sesizat deoarece îi ascund acțiunile, învăluind totul într-o ceață. Poate că ai vrea să te împotrivești dacă ai putea, dar ele își iau toate măsurile să nu poți vedea ce ți se întâmplă. Se generează o mare confuzie în mintea ta. Prin șantaj, se apasă butoanele fricii, ale vinovăției și ale obligației. Dacă ești sensibil la aceste butoane, ai mari șanse să cedezi în fața șantajului pentru a dovedi că nu ești vinovat, că nu vrei să se întâmple ceea ce tocmai ți s-a spus. Cel care șantajează apasă aceste „butoane” asigurându-se că-ți va fi teamă să nu-l superi, că te vei simți obligat să-i faci felul și că te vei simți foarte vinovat dacă nu ai face-o.

„Dar ce, așa mult îți cer? Nu ți se pare normal ca, dacă mă iubești cu adevărat, să-mi spui de zece ori pe zi că mă iubești, așa cum ți-am zis să faci? Ce-i așa greu?”

Mai mult, există adesea o mare diferență între ceea ce fac cei care șantajează și modul aparent inofensiv, adesea plin de afecțiune și dragoste, prin care își interpretează propriile acțiuni și se evaluează pe sine. Tu poate simți confuzie, nemulțumire, frustrare și iritare. Cel care șantajează își explică cerința prin prisma iubirii: „Dar ce, așa mult îți cer? Nu ți se pare normal ca, dacă mă iubești cu adevărat, să-mi spui de zece ori pe zi că mă iubești, așa cum ți-am zis să faci? Ce-i așa greu?”. Unii comunică cu exactitate care vor fi consecințele dacă îi superi, alții vor sublinia cât de mult „îi faci” să sufere. Cu alte cuvinte, intră într-o postură de victimizare pentru ca tu să cedezi insistențelor și să faci după cum vor ei. Când ei plesnesc din palme, se așteaptă ca tu să sari în poziție de drepți și să fii gata de a-i îndeplini cerințele, în timp ce ei se simt în control și în putere.

De cele mai multe ori, șantajul emoțional este foarte subtil și se produce într-o relație în care există o mare parte bună, pozitivă. Știm cum este cealaltă persoană când oferă tot ce are mai bun și permitem amintirilor legate de experiențele pozitive să umbrească senzația supărătoare că ceva nu este în regulă. Șantajul emoțional are loc treptat, încet, trece tăcut linia de demarcație dintre comportamentul acceptabil, normal, aparent inofensiv pentru ca mai apoi să devină impregnat de elemente ce compromit starea noastră de bine.

Cum funcționează șantajul?

Cercul vicios al șantajului arată în felul următor: întâi există o cerere, apoi apare rezistența (din partea ta), presiunea (din partea celuilalt), amenințarea („Dacă… uite ce o să se întâmple.”), cedezi și apoi povestea se repetă. Fiecare tip de șantaj are la bază o amenințare („Dacă…, atunci.”). Cercul vicios are loc pentru că ai convingerea că sentimentele celeilalte persoane au o valoare mai mare decât propriile sentimente. Poate chiar ajungi să crezi că cealaltă persoana este mai importantă decât tine, mai îndreptățită să primească ce are nevoie, în timp ce ceea ce vrei tu nu este atât de important. Așadar, având această convingere apar și emoțiile precum vinovăția și mila față de celălalt. lar la urmă, vine comportamentul: renunți la ce e important pentru tine în favoarea celeilalte persoane.

Dacă începi să fii condiționat în diferite feluri, celălalt nu face altceva decât să-și manifeste egoismul, nesiguranța, dorința de control și posesivitatea.

De ce acest cerc vicios e atât de greu de observat? Pentru că ne-am obișnuit cu el și pentru că toți am manipulat pe cineva, din când în când și pentru că toți ajungem să fim manipulați cândva. Asta nu e o problemă pentru că multe tipuri de manipulare sunt inofensive. De exemplu, când am fost mici am învățat diverse jocuri inofensive pentru a-i determina pe ceilalți să facă ce vrem noi. Atunci a avut rol educativ, am învățat cum să ne raportăm noi la această lume complexă. Însă, manipularea devine o problemă atunci când apare prea des și tu simți că-ți pierzi controlul în fața celeilalte persoane și devii submisiv.

Dacă tu alegi să fii cu cineva, fie într-o relație, fie ca prietenie, o faci pentru că-ți dorești asta. Dacă începi să fii condiționat în diferite feluri, celălalt nu face altceva decât să-și manifeste egoismul, nesiguranța, dorința de control și posesivitatea - ori, toate acestea nu înseamnă iubire. Dacă într-o relație, unul dintre parteneri se impune prin manipulare, șantaj, limitarea libertății tale și control, atunci în acea relație nu mai poate fi vorba despre respect, egalitate și, mai ales, iubire. De ce? Pentru că iubirea înseamnă libertate. Nimeni nu are dreptul să îngrădească libertatea unei alte ființe - nici mintal, nici emoțional, spiritual sau fizic.

Atunci când te simți înlănțuit pentru a nu supăra, a nu deranja sau pentru a evita alte lucruri de acest gen în legătură cu celălalt, ești mai degrabă un prizonier. Nu te-ai născut pe acest Pământ ca să faci pe plac altora. Unii se vor supăra pentru că alegi să faci anumite lucruri. OK, este dreptul lor să se supere. Nu trebuie, chiar nu trebuie, să sari pentru a le calma lor starea de spirit. Până la urmă, dacă nu impui tu niște limite a ceea ce e acceptabil pentru tine și ce nu, vor impune alții pentru tine și s-ar putea ca pe termen lung, să nu-ți convină.

Adu-ți aminte că nimeni nu-ți poate impune cu forța ce să faci și cum să te comporți, mai ales dacă e raportat la altcineva. Când mai auzi vorbe al căror scop e să-ți atingă punctele sensibile și să te simți vinovat, rușinat sau începi să simți frică dacă-ți permiți să nu faci cum ți se spune, e foarte probabil să fie vorba de un șantaj emoțional. Cu cât sunt mai multe astfel de cereri, cu atât mai puțin respect și mai puțină iubire este între cei doi parteneri. Nu este un lucru rău a-ți iubi partenerul și a-ți dori să nu-l superi, dar devine o problemă atunci când îți dorești asta atât de mult încât te superi pe tine.

Cele mai multe comportamente de manipulare, șantaj emoțional se regăsesc în relațiile de cuplu, în cele de familie și de prietenie.

Aici apar cel mai des vorbe precum „Dacă ne despărțim, o să sufăr toată viața din cauza ta.”, „Dacă mă iubești, vei face asta pentru mine.”, „Dacă nu renunți la prietenii tăi, ne despărțim.”, „Dacă aud că te plângi, îți dau eu motive să plângi.”. Un om care te prețuiește și te vede așa cum ești tu, adică o ființă separată, care are propriile nevoi și interese, nu ar gândi așa, și mai ales, nu ar spune astfel de lucruri, nu ar avea o astfel de atitudine. Dacă auzi pe cineva drag punând așa problema, ar fi bine să ți se aprindă niște beculețe că ceva nu e chiar în regulă și ar fi bine să fii mai atent în legătură cu felul în care reacționezi. Iar dacă îl refuzi pe cel care consideră că „i se cuvine” să primească ceea ce își dorește, indiferent de context, te poți aștepta la tentative de manipulare și control din partea lui și la diverse variațiuni ce țin de un șantaj emoțional.

Ce poți face

Disconfortul interior este unul dintre impedimentele majore în calea schimbării și suntem în asemenea măsură obișnuiți să îi răspundem (ca și când ar fi un incendiu care trebuie stins), încât mulți nu știm cum să-l tolerăm în cantitățile firești ce însoțesc schimbarea. Îl evităm, îl minimalizăm, îl tratăm ca și cum nu ar avea loc în viața noastră. Însă, procedând astfel, eliminăm și posibilitatea de a-l valorifica. Mulți suntem atât de reticenți în a ne examina propriul disconfort, încât adesea interpretăm greșit ceea ce încearcă el să ne spună, reacționând orbește la prezența lui, în loc de a ne întreba ce înseamnă el și de ce apare.

Pentru a-ți clarifica modul în care te simți în legătură cu cineva sau cu o anumită relație de-a ta, am pregătit câteva întrebări utile pentru tine:

  • Este ceva în această solicitare care te stânjenește? Ce anume?
  • Ce parte a solicitării este în regulă pentru tine și ce parte nu este?
  • Ceea ce dorește cealaltă persoană îți va dăuna ție?
  • Ceea ce dorește cealaltă persoană va dăuna altcuiva?
  • Solicitarea celeilalte persoane ține cont de dorințeIe și de sentimentele tale?
  • Există ceva în această solicitare sau în modul în care a fost ea formulată care te face sa te temi, să te simți obligat sau vinovat? Ce anume?
  • Tu ce ai de câștigat din asta?

Aș vrea să-ți reamintesc că poți tolera tăcerea bubuitoare a dezaprobării cuiva și chiar critica aspră, atâta vreme cât îți păstrezi legătura cu propria integritate. Știu că nu este ușor să menții această legătură, când oamenii pe care îi prețuiești îți spun că greșești, dar se poate. Oamenii încrezători, siguri pe ei, nu au nevoie să-i forțeze pe cei din jur pentru a obține ceea ce doresc sau pentru a dovedi cât sunt ei de puternici.

O persoană integră nu-l va acuza pe celălalt de egoism pentru că nu are așteptarea ca alții să îi satisfacă nevoile. Cu cât faci mai multe pentru a-l mulțumi pe celălalt, cu atât devii mai submisiv. Cererile absurde sau prea dese pentru a schimba ceva la tine denotă lipsă de respect. A ceda în fața celuilalt este o alegere, mai mult sau mai puțin conștientă. Terenul este al celuilalt în măsura în care îi dai tu voie.

Noi nu prea avem control asupra ce face celălalt. Ce putem face este să ne focalizăm pe resursele noastre și pe ce putem face noi. Nimic nu se poate schimba în viața ta dacă nu îți schimbi modalitatea în care gândești și propriul comportament. Simplul fapt că știi și înțelegi de ce faci gesturile de auto-apărare pe care Ie faci, nu te oprește să Ie faci în continuare. Dacă te enervezi și rogi cealaltă persoană să se schimbe, nu vei rezolva mai nimic. De aceea, e important să acționezi. E nevoie să faci tu primul pas pe un drum nou, nu să aștepți după celălalt.

Dacă ți-e greu să faci toate acestea singur, caută sprijinul unui psihoterapeut, care cu grijă și empatie îți va reaminti ceea ce îți este luat pe nedrept: poate dreptul de a avea propria minte, propriul corp, propriile emoții, familie, prieteni. Sau poate propria lume interioară și exterioară…

Este un echilibru fin între a-ți oferi ție suficient pentru a putea oferi și celuilalt. Învață cum arată acest echilibru, cum e pentru tine să fii în echilibru, unde crezi că se încalcă niște limite și devine prea mult pentru tine. Nimănui nu-i place să se simtă vinovat, tocmai de aceea, învață să gândești mai realist cu privire la câte lucruri te încarci simțindu-te vinovat.