Gânduri

Mintea noastră e ca o mașinărie care produce gânduri, iar noi le putem controla doar parțial. Atunci când dai importanță unui gând, îl alimentezi, iar el devine și mai puternic.

Rana de abandon

Rana de abandon e caracterizată de teama (mai mult sau mai puțin conștientă) că ceilalți te vor părăsi, te vor abandona și vei rămâne singur(ă). Teama de abandon se poate simți foarte intens la nivel fizic, iar din punct de vedere neurologic, creierul nostru se activează cel mai tare atunci când crede că e singur - când credem că nu este nimeni lângă noi care să ne ajute sau să ne susțină. Se simte ca un gol emoțional, iar atunci când o conexiune dispare, te simți ca și cum ești aruncat în vid.

Podcast „Echilibru pentru Suflet”  

Ep. 5 - Când îți eviți emoțiile, te eviți pe tine

Cu cât înțelegem mai puțin emoțiile și cum ne afectează viețile, gândurile și comportamentele, cu atât ele au mai multă putere asupra vieții noastre. Însă, dacă găsim curajul de a ne asculta emoțiile, putem să schimbăm modul în care iubim, lucrăm, construim relații și ne creștem copiii. Emoțiile vorbesc întotdeauna despre noi. Ele sunt reflexia vieții noastre interioare. Sunt un fel de radar interior de informare despre starea noastră. Chiar dacă uneori e dificil să trăiești emoțiile pe care le simți, nu există emoții bune sau rele. Toate apar cu un motiv, toate vor să ne semnalizeze ceva, și, cel mai important este să le întâmpinăm cu acceptare și o minte deschisă.

YouTube  

Introvertit vs. Extrovertit

Problema de introvertit vs. extrovertit e probabil cea mai populară și discutată temă psihologică, cea mai la îndemână: la o petrecere stai singur într-un colț și plângi că vrei acasă sau ești în mijlocul mulțimii povestind despre atunci când te-ai luptat cu un urs în drumul tău spre a salva o căprioară?

Complexul salvatorului

În aparență, termentul de salvator are o conotație pozitivă. Pe de altă parte, dacă e să-l analizăm mai în detaliu, alături de motivațiile și impactul asupra celorlalți, devine tot mai clar că acest tipar de comportament este problematic.

Cum arată o relație sănătoasă - partea I

Ne schimbăm împreună în cuplu, nu ne cunoaștem pe deplin niciodată. Dacă presupunem că știm deja tot ceea ce era de știut și facem și partenerului nostru un deserviciu, dar ne facem și nouă înșine deoarece s-ar putea să rămânem în urma partenerului, iar omul pe care credeam că-l cunoaștem să nu mai fi rămas de multă vreme acolo.